• Leu / EUR4.8806
  • Leu / GBP5.7514
  • Leu / USD4.8447
Ziarul de Duminică

O contribuţie esenţială la cunoaşterea vechii istorii iudaice/ de Ziarul de duminică

O contribuţie esenţială la cunoaşterea vechii istorii iudaice/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

04.02.2016, 23:49 38

Testamentele celor doisprezece patriarhi

Editura Univers enciclopedic Gold

Traducere din limba greacă, introducere şi note de Walter Alexander Prager.

Lucrarea reprezintă o contribuţie esenţială la cunoaşterea vechii istorii iudaice. Iacov, Patriarhul legendar, care a primit după lupta cu „Îngerul” numele de Israel, este părintele a 12 Patriarhi. În testamentele lor, aceştia, presimţindu-şi moartea, îşi rememorează viaţa şi faptele bune sau mai puţin bune, cu dorinţa de a oferi urmaşilor îndemnul moral de a făptui lucruri importante pentru propăşirea popoarelor lor.

„Literatura iudaică şi creştină nu consemnează scrieri de tip testamentar care să aparţină unor indivizi ce nu le pot fi prezenţi urmaşilor decât prin ultimele lor cuvinte şi, de aceea, obligaţi  să-şi forţeze limitele individualităţii pentru a apărea mai mari decât sunt şi mai mult decât umani. Deşi apariţia producţiilor literare sub forma testamentelor este atestată în cultura greco-romană din perioada elenistică, recurgerea curentă la un asemenea gen de scriere în mediul iudeo-creştin urmează mai curând cele patru modele existente în cărţile biblice: cuvintele ultime ale lui Iacob (Gen. 49), Moise (Deut. 33), Iosua (Iosua 23-24) şi ale lui David (lParal. 28-29). Niciuna din figurile biblice amintite nu vorbeşte în nume personal, ci în cel al Dumnezeului care le-a stabilit identitatea de nume hotărâtoare pentru istoria Israelului. De asemenea, fiecare dintre ei supravieţuieşte morţii proprii în istoria Israelului şi nu numai în conştiinţa poporului: Iacob-Israel dă poporului ales numele său, Moise îi dă Legea şi îl trece prin pustiu, Iosua îi dă pământul Canaanului, iar David îi oferă strălucirea de a fi regat şi pregăteşte Ierusalimul ca loc al Domnului, consacrat de fiul său Solomon odată cu ridicarea Templului. Cuvintele ultime sunt transmise pentru a însoţi aceste „daruri” mereu prezente pentru Israel şi nu pentru a compensa dispariţia rostitorilor lor.

De altminteri, aşa cum arată Jacob Neusner, iudaismului şi creştinismului timpuriu le era străină ideea de istorie cu distincţia sa rigidă dintre trecut şi prezent, atunci când se raportau la evenimentele descrise în Scripturi. Evenimentele biblice nu sunt ireversibile, iar oamenii desemnaţi pentru călăuzirea poporului ales nu rămân în trecut, ci persistă în prezentul acestuia ca paradigme în funcţie de care generaţiile următoare trebuie să îşi judece şi măsoare prezentul, iar indivizii să îşi îndrepte comportamentul. De aceea, producţiile literare sub formă testamentară sunt atribuite unor personaje biblice învestite divin cu puterea de a fi prezente şi dincolo de moarte. Aşadar ficţiunea literară a consemnării ultimelor cuvinte rostite de personajele biblice nu are scopul de a le evoca trecutul, ci de a lămuri felul în care ele pot fi apropriate ca exemple în modul de viaţă al oamenilor lumii actuale. Observăm, astfel, cum Testamentele celor doisprezece patriarhi îşi urmăresc scopul de a oferi un îndemn moral cititorilor, chiar şi atunci când amintesc de evenimente din trecutul fiilor lui Iacob. Patriarhii îşi povestesc faptele din trecut cu intenţia ca ele să servească exortaţiilor morale adresate urmaşilor şi cu preştiinţa profetică că Isus Christos va dovedi posibilitatea retrăirii exemplare a moralei sau chiar a vieţii lor, aşa cum se întâmplă în cazul lui Iosif. Simplificând, trecutul actualizabil al patriarhilor demonstrează că este posibil să trăieşti pentru Dumnezeu chiar fiind în lumea prezentă.

În afara scrierii menţionate, din acelaşi mediu iudeo-creştin al primelor secole ale noii ere, avem încă şase testamente încadrate în literatura pseudoepigrafa. Ele sunt atribuite lui Adam, Abraham, Isaac, Iacob, Iov şi Solomon. Nu toate pot fi calificate drept testamente (Testamentul lui Abraham şi cel al lui Solomon menţin numai titulatura de testamente) şi nu există un consens în rândul cercetătorilor care ar fi structura caracteristică unei scrieri testamentare, constant fiind numai cadrul narativ. Astfel, în fiecare testament, întâlnim o introducere, unde personajul muribund se adresează apropiaţilor şi o concluzie care relatează moartea acestuia. Cât priveşte conţinutul testamentelor, el variază de la o scriere la alta, iar în Testamente, de la un testament la altul. Comun este scopul de a transmite un mesaj etic învestit cu autoritatea şi forţa subzistenţei în prezent a personajelor biblice. Cu excepţia lui Solomon, criteriul de alegere a acestor nume îl reprezintă calitatea de a fi strămoşi ai poporului evreu dintr-o epocă anterioară formării Israelului în Canaan. Unul din motivele alegerii este, fără îndoială, călăuzirea lor directă de către Dumnezeu, înainte ca Israelul să fie lăsat să se conducă potrivit poruncilor divine, experienţă care se dovedise insuficientă pentru a ţine poporul în ascultarea voinţei Sale. Prin urmare, strămoşii Israelului sunt „înviaţi” spre a aminti de înscrierea poporului într-o ordine morală de origine divină generaţiilor unui prezent care este şi al lor ca moştenire. Spre deosebire de urmaşi, autorii testamentelor au experimentat personal o asemenea ordine morală, motiv pentru a transmite mai departe şi istoria vieţii lor.

Deşi animate de intenţii morale, scrierilor testamentare le poate fi pusă la îndoială moralitatea iniţiativei de a „învia” literar strămoşii Israelului. Ele au de înfruntat sensurile de fals şi minciună ale cuvântului grec pseudos din titulatura de scrieri psuedoepigrafe, în categoria cărora sunt incluse din cauza revendicării unei paternităţi false. Câtă vreme autorii scrierilor testamentare nu sunt cunoscuţi şi nici felul în care au fost receptate de cititorii contemporani lor, nu putem afirma cu precizie că o astfel de procedură de a scrie în numele personalităţilor biblice era un mod de a înşela cititorii aşa încât să primească mesajul moral şi religios doar din naivitatea de a crede că el este livrat de autorităţile biblice invocate. Mărturiile despre prestigiul acestor scrieri susţin ipoteza că ele erau primite ca documente ce vor fi aparţinut într-adevăr autorilor indicaţi. Este însă mai greu de determinat dacă autorii lor reali au avut intenţia de a înşela sau dacă aveau convingerea că pot reda cuvintele ultime ale personajelor biblice, recuperându-le din Scripturi, din tradiţiile religioase, sau din viaţa de credinţă a urmaşilor lor.

În favoarea bunei intenţii a autorilor de testamente stă tradiţia hagadică de interpretare a cărţilor biblice. Comentariile hagadice au precedat apariţia scrierilor pseudoepigrafe, folosind tehnica interpretativă de a repovesti episoadele biblice şi, astfel, de a vorbi în numele personajelor. îndrăzneala era legitimată de folosirea unor legende care circulau sub formă orală încă din epoca redactării Torei. În plus, modificările relatărilor biblice potrivit adăugirilor provenite din tradiţia orală nu aveau de întâmpinat acuzaţia că s-ar abate de la cuvântul divin, câtă vreme canonul biblic în iudaism a fost stabilit târziu, în secolul I d.Chr. Şi, până la apariţia şi impunerea canonului, tradiţia se materia­lizase în elaborarea unor scrieri rămase în afara corpusului Scripturii, dar care se bucurau în mediile religioase iudaice, iar apoi creştine, de un prestigiu similar. Exemplele cele mai conclu­dente sunt Cartea Jubileelor şi Cartea luiEnoh (lEnoh), apărute amândouă în epoca postexilică, în sec. III-II î.Chr. şi a căror autoritate, în special a celei de-a doua, este dovedită inclusiv în Testamente, chiar dacă ele au fost compuse aproximativ patru secole mai târziu, ulterior stabilirii canonului iudaic al Scipturii.

Aşadar, Testamentele celor doisprezece patriarhi adoptă un stil literar pe care îl întâlnim în literatura iudaică postexilică a celui de-al doilea Templu (536 î.Chr.- 70 d.Chr.). Mai departe, se pune problema cât a fost preluat şi din fondul de idei vehiculat în scrierile testamentare evreieşti.”

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8806
Diferență: 0,0266
Ieri: 4.8793
Azi: 4.8447
Diferență: 0,9144
Ieri: 4.8008
Azi: 5.7514
Diferență: -0,5619
Ieri: 5.7839
Azi: 5.0668
Diferență: 0,6816
Ieri: 5.0325