Femeile frumoase sunt pentru bărbaţii lipsiţi de imaginaţie - nota undeva Marcel Proust. Şi, probabil, haremurile, oficiale ori discrete, sunt pentru bărbaţii prea ocupaţi cu războaie de toate felurile, cu ambiţiile ori grijile vieţii, ca să mai aibă răgazul fantazării. Dar, atent la femeia de alături, oricare bărbat înzestrat cu un strop de curiozitate şi darul observaţiei, ar descoperi-n ea un harem întreg.
A apărut, recent, o mărturie convingătoare despre haremul interior ascuns într-o femeie: "Lapte negru" de Elif Shafak. Este o carte inclasabilă, o confesiune, un roman mascat ori o autobiografie, şi subtitlul explică puţin conţinutul ei: despre scris, condiţia de mamă şi haremul interior. Triada reapare în dedicaţie (Pentru trei femei) şi în motto-urile extrase din acelaşi autor în trei faze: Tolstoi Misoginul, Tolstoi Feministul şi Tolstoi Tatăl.
Cartea s-a născut din experienţa maternităţii, care a însemnat o depresie, neputinţa de a mai scrie, introspecţia privind propria natură. Totodată, reflecţiile o îndreaptă să vadă şi destinele altor scriitoare, să descifreze ce a însemnat pentru ele iubire şi căsătorie, viaţă de familie şi copii. Aşa că îşi caută răspuns la întrebări şi dileme în alte biografii.
Prima autoare invocată este Virginia Woolf, cu eseul celebru "O cameră separată", în care imaginează o soră a lui Shakespeare, Judith, ca să demonstreze că în contextul epocii o femeie n-ar fi putut scrie niciodată. La rândul ei, imaginează destinul unei tinere talentate din propria cultură, Firuze, pentru care talentul de povestitoare seamănă a povară pentru cei din jur, care ar fi repede măritată, şi căreia existenţa domestică (soţ, casă, copii) i-ar îngrădi ori topi fantezia definitiv.
Exemplele sunt tulburătoare, fie că este vorba de Sofia Tolstoi, femeia-lună (pentru că un ciclu lunar i-a marcat viaţa, cu sarcini şi alăptari, cu 13 copii, cu un soţ scriitor căruia i s-a dedicat), fie de Sylvia Plath, cărea iubirea şi căsătoria cu Ted Hughes îi produce şi altă fractură, căci după naşterea celor doi copii frustrările adâncesc traumele vechi, iar voinţa de a reuşi ca scriitoare şi ca mamă se soldează cu sinuciderea.
Elif Shafak explorează şi alte biografii, pornind de la un reper semnificativ pentru autor, numele: femeile îşi schimbă numele prin căsătorie, multe scriitoare mari au ales nume de bărbaţi când au debutat sub pseudonim - surorile Brontë, George Eliot, George Sand. Iar scrisul, iubirea şi căsătoria au ecuaţii diferite pentru Jane Austen şi Carson McCullers, libertatea sexuală şi feminismul o duc spre Simone de Beauvoire şi Anaïs Nin.
Nu lipsesc cuplurile în care iubirea şi scrisul combinate au efect distructiv (Zelda şi Scott Fitzgerald), nici scriitoarele cu destin ieşit din comun (Louisa May Alcott şi Any Rand), sau cele pentru care scrisul a contat mai mult ca maternitatea (Doris Lessing, Marguerite Duras), nici personalităţi feminine fără copii ca Lou Andreas Salomé, ori cele marcate de ostilitate între mame şi copii (Rebecca West, Alice Walker).
Micile biografii presărate alternează cu războiul care se poartă în haremul interior, căci locatarele se află în conflict continuu. Unele iau distanţă prudentă sau dispar pentru o vreme, ca Doamna Derviş sau Mama Budincă de Orez, altele se manifestă agresiv şi se aliază între ele - Milady Cehoviana Ambiţioasă şi Blue Belle Bovary, Domnişoara Doctă şi Mica Domnişoară Practică.
Într-un fel, ele-i reflectă feţele diferite, descoperite într-o audefinire onestă: scriitoare, nomadă, cosmopolită, iubitoare a sufismului, pacifistă, vegetariană şi femeie. Dar starea conflictuală cu sine se încheie şi devin posibile simultan viaţa de familie normală cu un soţ, creşterea fetiţei cu ajutorul dat de o dădacă, şi scrisul. După "Lapte negru", autoarea a publicat romanul extraordinar impregnat de sufism, "Cele patruzeci de cărţi ale iubirii", şi "Onoare" (a cărui traducere este aşteptată şi în română), considerat capodopera de până acum.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
