Ziarul de Duminică

O nouă grupare religioasă: adepţii ceremoniilor umaniste/ de Marius Vasileanu

O nouă grupare religioasă: adepţii ceremoniilor...

Autor: Marius Vasileanu

23.01.2014, 23:48 402

Inevitabil, laicismul face prozeliţi şi în România. Chiar dacă astăzi sunt insignifianţi numeric, este de aşteptat ca într-un viitor apropiat să fie ceva mai numeroşi. Măcar fiindcă bună parte din tinerii noilor generaţii cred doar în ultimul tip de smartphone sau tabletă electronică, măcar fiindcă este ceva „diferit”, fiindcă unora o să le pară „cool”...

 

Prezentarea pe care şi-o fac adepţii acestui curent (pseudo)religios este de-a dreptul haioasă, căci, pretind ei, pe site-ul www.ceremoniiumaniste.ro, se „adresată tuturor persoanelor care se definesc în afara sferelor unei religii şi care doresc să marcheze simbolic un eveniment important din viaţa lor, fie că este vorba despre căsătoria cu sufletul pereche sau venirea pe lume a unui copil”. Vom găsi oferte de preţ (destul de piperat – de ce oare adepţii unei noi credinţe religioase nu uită niciodată aspectul financiar?), vom descoperi că în privinţa ceremoniilor laice de căsătorie nu contează sexul, cu alte cuvinte pot fi făcute şi pentru persoane de acelaşi sex etc.

Întrebare: aţi parcurs cu atenţie citatul de mai sus, sunteţi amabili să-l recitiţi? Veţi observa câteva cuvinte şi expresii care ne îndreptăţesc să considerăm întreaga poveste drept o nouă credinţă religioasă (dar şi o bună afacere!). Nimic nou sub soare, de peste o sută de ani s-a tot scris despre ateism ca nouă formă de religie, de credinţă religioasă. Nu o să fac acum paradă de citate şi de autori – cine caută găseşte, nume însemnate, specialişti cu greutate (academică).

Să ne întrebăm simplu: de ce în cele de mai sus este vorba despre marcarea „simbolică” a unui eveniment important din viaţa noastră? Pentru simplul motiv că acesta, „simbolul”, este adânc însămânţat în fiinţa umană. Că uneori i se schimbă/deturnează sensurile, este adevărat. Dar simbolul continuă să funcţioneze latent (nu mă pot abţine totuşi, iată un titlu pe care adepţii laicităţii nu l-au studiat îndeajuns, dacă tot se referă la „simbol” – binecunoscutul volum „Sacrul şi profanul”al lui Mircea Eliade). Dar de mitul „sufletului pereche”, ce părere aveţi?

Şi, în acelaşi context, de ce s-ar simţi obligat un adept al laicităţii, al umanismului, să marcheze, totuşi, un eveniment, atât de important în viaţa sa – precum naşterea, căsătoria, moartea?? Dar de ce tocmai aceste trei evenimente sunt atât de importante? Fiindcă ne aduc în rezonanţă cu ceea ce  este Aici, cu Viaţa, şi cu ceea ce este Dincolo de noi!... Adică re-intrăm în rezonanţă cu ceea ce Este...

Nu este vorba numai despre vreo deprindere ancestrală „însămânţată” atât de puternic, încât, să spunem, vom putea astfel să o deturnăm „umanist” de la cele religioase. Este mai mult decât atât: este vorba – repet – despre nevoia de a intra în legătură cu ceea ce este mai profund în noi, în fiinţa umană, cu ceea ce este Dincolo de noi (dincolo de spaţiu, dincolo de timp).

O ultimă remarcă despre timpul sacru versus timpul profan. Indubitabil, aceste ceremonii se pretind desacralizate. Dar de ce persistă nevoia de ceremonie, de ce persistă nevoia de marcare temporală a acestor evenimente?

Fiindcă acestea sunt caracteristici ale viului – vezi cercetările lui Sorin Comoroşan –, fiindcă în realitate „secţionarea”, împărţirea, timpului prin apelul la ceremonii, la sărbători, nu este decât o altă formă de a ne plia pe nişte realităţi cosmice, adică pe Realitate. Că unii le numesc sărbători sacre, alţii profane (laice, umaniste) – este secundar. Important este că statutul de sărbătoare se păstrează şi că această caracteristică nu apare de nicăieri, ci este o recunoaştere a unei realităţi şi periodicităţi temporale existente deja, în funcţie de o multitudine de ciclicităţi cosmice etc.

În fine, gruparea religioasă sus-menţionată mai vorbeşte şi despre ritual: „În spiritul filosofiei umaniste, ceremoniile sunt evenimente personalizate cu caracter simbolic, fără putere juridică, ce împletesc ritualul şi sentimentul de comuniune fără implicaţii de natură religioasă”. Ba chiar – acum descopăr – mai adaugă şi „sentimentul de comuniune”! Nimic de comentat...

Dacă nu ar fi înainte de orice o afacere – şi aici circulă interesante informaţii despre banii cu care ar fi alimentate anumite ONG-uri din România, care promovează ateismul –, de ce nu se petrec gratuit aceste ceremonii?? Apoi, dacă nu ar exista pur şi simplu ca „ceremonie”, tot ar mai avea credibilitate. Din fericire, omul nu poate sări peste umbra sa...  

Iar fiindcă spaţiul de inspiraţie pentru cele de mai sus este cel binişor exersat al laicităţii franceze, să le urăm bun sosit adepţilor acestei noi grupări (pseudo)religioase cu un cuvânt inspirat din Evanghelia după Matei (13, 9), dar tradus pe limba lor: à bon entendeur, salut!

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO