Ziarul de Duminică

O pictoriţă între România şi Italia: Nina Batalli. GALERIE FOTO

O pictoriţă între România şi Italia: Nina Batalli/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

23.03.2012, 00:04 688

La Pacini Editore, Pisa, va apărea în cursul lunii aprilie 2012 volumul "Nina Batalli (1913-1993) Una pittrice tra Romania e Italia", autor C. Zaccagnini, Pacini Editore, Pisa, (traducători, Iuliana Nina Batali, Laura Frunzetti). Volumul este şi amplu documentat cu fotografii ale artistei alături de Christinel şi Mircea Eliade, Ionel şi Lisette Perlea, Giorgio de Chirico, Teodor Onciulescu, Giovanni Omiccioli, Mario Luzi, de soţul ei, Profesorul Nicola Ciarletta etc.

Reproducem în cele ce urmează un fragment din studiul introductiv ("Gli anni romeni") al volumului, semnat de Luminiţa Batali, menit să aducă lumină asupra câtorva aspecte ale vieţii şi operei acestei pictoriţe importante, atât de puţin cunscută la noi.

Anii româneşti

În interviul pe care Nina Batalli, la 28 de ani, în 1941, îl acordă în revista "Curentul - Magazin Literar", lui Marin Nicolau, alături de evocările biografice, ea se referă şi la artiştii români care au format-o, respectiv pictorii Francisc Şirato şi Nicolae Tonitza, maeştrii pe care istoria artei româneşti îi consideră mereu, de atunci, drept unii dintre cei mai mari pictori apăruţi în acest spaţiu cultural.

Aceste nume, printre primele cinci cele mai importante ale picturii moderne româneşti, nu au rezonanţă, acum, pentru cititorul italian. După douăzeci şi unu de ani de la căderea "cortinei de fier", în Europa se cunoaşte încă prea puţin despre ce s-a putut crea de valoare în pofida unui regim dictatorial şi opresiv de aproape cincizeci de ani în ţările Europei de Est, iar ceea ce s-a cunoscut înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial, din cauza marii rupturi politice şi culturale de după, a căzut pradă uitării. De asemeni, colaborările culturale dintre Italia şi România, din anii '30 şi ai războiului, s-au produs într-un context politic care reclamă un mare efort, pentru o atentă discernere a valorilor de non-valori (expresiile real-artistice de lucrările ideologice ocazionale). Practic, artiştii români interbelici nu au apucat să fie cunoscuţi pe plan european cu câteva notabile excepţii, de la Constantin Brâncuşi la promotorii dadaismului Marcel Janco şi Tristan Tzara, la unele vîrfuri suprarealiste precum Victor Brauner, chiar dacă au existat valoroase participări la Bienalele de la Veneţia (având ca reper tot acea perioadă încă negrevată de invaziunea politicii în spaţiul artei), cum ar fi participarea pictorului Gheorghe Petraşcu în anul 1924.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO