Ziarul de Duminică

O prozatoare prea inteligentă, cu personaje pe măsură

O prozatoare prea inteligentă, cu personaje pe măsură/ Elisabeta Lăsconi

Autor: Elisabeta Lasconi

11.05.2012, 00:05 317

Marisha Pessl a uluit critica americană cu debutul ei: "Curs special de fizica dezastrelor", roman la care totul este ieşit din comun: dimensiunile - o cărămidă ce se apropie de 700 de pagini, structura ingenioasă de curs universitar, personajele - tată şi fiică, periculos de inteligente pentru ceilalţi şi chiar pentru ei înşişi. Aproape enervează atâta inteligenţă şi subtilitate, vizibilă privind romanul ca întreg, şi etalată în fiecare pagină.

Eroina ei, Blue, este marcată în copilărie şi în adolescenţă de moartea unei fiinţe feminine apropiate: a rămas orfană la cinci ani, când i-a murit mama într-un accident de maşină, iar în ultimul an de colegiu, îşi găseşte profesoara preferată, Hannah Schneider, strangulată cu un cablu electric, în pădure, în timpul unei excursii ce se transformă pentru toţi în coşmar.

Începându-şi studiile universitare, Blue cea superinteligentă începe să investigheze, căci intuieşte cumva că viaţa aproape nomadă s-a datorat celor două femei moarte. Tatăl ei, carismatic şi original, a ales o carieră universitară... itinerantă, predând în fiecare semestru la altă universitate: în 10 ani, cei doi locuiesc în 39 de oraşe din 33 de state americane, având drept casă un Volvo albastru.

Blue se adaptează din mers la tot ce-i aduce nou fiecare şcoală şi nouă cucerire a tatălui, acceptând lucrurile, căci între fiică şi tată există o legătură teribilă: minţi sclipitoare, cu o pasiune nepotolită de lectură şi discuţii, se află în afara şi deasupra lumii celorlalţi. Tatăl îi oferă o educaţie liberală împinsă la extrem, de vreme ce discută probleme profunde şi o incită la salturi de cunoaştere, din literatură spre filosofie, din istorie spre politologie.

Totul se schimbă în ultimul an, dinaintea înscrierii la Harvard, când Blue urmează o unică şcoală, de elită, din Carolina de Nord. Aici trăieşte experienţa vieţii de grup, integrată în cercul elitist al şcolii, între "Nobilii" ce gravitează în jurul profesoarei Hannah Schneider. Şi, ca toţi adolescenţii, şi Nobilii se dedau la spionarea adulţilor, şi încep, în mod evident, cu profesoara care-i fascinează, astfel ajunge Blue să afle lucruri ciudate.

Blue nu poate accepta că Hannah s-a sinucis, aşa că îşi foloseşte din plin IQ-ul ei de 175 de puncte, pune cap la cap întâmplări şi întâlniri, asociază oamenii cei mai apropiaţi, într-un fel nou. Ea deduce misterele ce i-au punctat fiecare vârsta: cauza accidentului de maşină al mamei, rostul peregrinărilor cu tatăl ei dintr-un stat în altul, motivul şederii mai lungi în Carolina din Nord.

Cititorul parcurge întâi un thriller palpitant conducând-o pe Blue la revelaţii zguduitoare, un roman al educaţiei americane de elită pentru un copil supradotat, incluzând literatură şi istoria ideilor, cultura academică şi contracultură. Cărţi, muzică, filme se transformă în chei pentru a înţelege lumea căreia îi aparţine Blue, probe de erudiţie ale autoarei căreia criticii i-au aplicat, mai în glumă, mai în serios, eticheta de geniu.

"Curs special de fizica dezastrelor" vine din tradiţia recentă a prozei americane: cărţile cu adolescenţi îndrăzneţi şi copii teribili semnate de Nicole Krauss şi Jonathan Safran Foer, iar înaintea lor de J.D. Salinger şi Donna Tartt, romane cu intelectuali fascinaţi de politică şi de istoria americană prezentă, sau romanele vieţii de familie, drama creşterii şi educării unui copil asumată de un singur părinte.

Marisha Pessl prilejuieşte şoc peste şoc cititorului, debutul a propulsat-o de altfel foarte sus prin numărul de cronici superelogioase (în concordanţă perfectă cu superinteligenţa autoarei), prin numărul de traduceri, ca şi prin orizontul de aşteptare al cititorilor. Dar, după ce a debutat spectaculos la 30 de ani, scriitoarea nu s-a grăbit cu al doilea roman, "Night Film", a cărui apariţie, deşi anunţată în august 2011, se lasă încă aşteptată până în 2013. Cert, autoarea lucrează încă pentru a se întrece pe sine.

Marisha Pessl, Curs special de fizica dezastrelor, traducere din limba engleză de Ruxandra Eugenia Târcă, Editura Litera, 2010, 688 pagini

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO