O şansă unică pentru tinerii muzicieni români/ de Ziarul de duminică

Regizorul Bogdan Tudor Pelerin îşi lansează noul proiect teatral - Teatrul Nelegiuit - în 24-25 noiembrie, de la orele 19.00 cu deja faimoasa monodramă a Alinei Nelega, Amalia respiră adânc (foto 1), versiune nouă în interpretarea actriţei Iulia Antonie. Premiera are loc la Târgu Mureş, ocazionând deopotrivă inaugurarea unui nou spaţiu deschis pentru teatru, găzduit de barul J'ai Bistrot. Amalia este o necropsie a comunismului şi a ceea ce ni s-a întâmplat nouă la nivel personal, în încercarea de a înţelege şi a ne înţelege mai mult. Cu acţiunea fixată într-un context special, personajul se plimbă prin timp şi prin amintiri într-un soi de realism (uneori chiar suprarealism) magic, recuperându-şi din prezent trecutul, într-o acumulare de imagini distorsionate sau denaturând normalitatea. Teatrul Nelegiuit este preocupat de efectele totalitarismului asupra societăţii şi asupra individului, de aici şi interesul de a pune în scenă un text care explorează această tematică. Scenografia spectacolului este semnată de Bogdan Spătaru, iar designul de lumini şi video de László Olivér.

Spectacolele regizate până în prezent de Bogdan Tudor Pelerin s-au întâmplat la Teatrul Municipal"Ariel" şi Teatrul "Anton Pann" din Râmnicu Vâlcea, Teatrul "George Ciprian" din Buzău, Teatrul de păpuşi"Cărăbuş" din Brăila, Teatrulpentru Copii şi Tineri"Merlin" din Timişoara, şi, cu ceva timp în urmă, şi la Teatrul "Luni" de la Green Hours, în Bucureşti. O serie de alte producţii (inclusiv spectacole pentru copii) au fost montate la Compania Pelerin, pe care o deţine.

Între 17 noiembrie - 15 decembrie 2011, neobositul Daniel Crăciun ne invită să-i degustăm demersul expoziţional fotografic "Kotroceni" (foto 2) la Arts Concept Café. "Cotroceni /Kotroceni este un motiv de inspiraţie, spune autorul. Este un cartier, o stare retro actuală. Este sediu al puterii în Romania, fie că vorbim de regi sau preşedinţi. Este rezidenţialul, dar şi sensul unei categorii de aşa numiţi boieri bucureşteni - cum se zice, care locuiesc în zonă demult şi care au fost doar rareori boieri. În prezent, destui sunt mai degrabă "kotroceni", dacă ne referim la graiul şi snobismul lor de acum. Cotroceni este un areal arhitectonic cu şarm şi specific în Bucureşti, la care, cu excepţia centrului sau a zonei Floreasca-Herăstrau, cu greu mai poate concura altul în România. Dar este şi o zonă care, deşi considerată de top, are o plictiseală şi o rutină demne de cauze mai bune. Însă în această zonă şi în imediata sa vecinătate sunt instituţii importante, dintre care unele simbol - militare, culturale (Opera Română), religioase sau universitar-ştiinţifice, precum celebra Grădină Botanică şi câteva parcuri cu stil.

De aceea, tratarea subiectului în viziunea mea fotografică este o raportare duală: pe de o parte, un acroche liric-elogiativ, pe de altă parte altul ludic-ironic. În fond, într-o limbă şi grafie adesea deformate, de ce nu aş folosi acest termen pentru cartierul în care aproape de când m-am născut, trăiesc şi creez? Poate e bine ca vecinătatea să n-o luăm mereu în serios, dacă vrem să-i rămânem realmente ataşaţi. Peisajul, detaliul, cropul sunt genurile, motivele specifice. Cartierul merita un minim omagiu. Te simţi în/ din Cotroceni sau din Kotroceni? Asta este întrebarea...

A apărut ediţia în limba română a volumului Istanbul(foto 3), mult-aşteptata carte de memorialistică a lui Orhan Pamuk, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2006. Dedicată tatălui său, Gunduz Pamuk, cartea împleteşte într-o manieră originală două poveşti la fel de sinuoase şi de cuceritoare: cea a primei jumătăţi din viaţa scriitorului şi cea a oraşului în care s-a născut şi pe care îl cunoaşte mai bine ca nimeni altul. În vastele apartamente ale familiei Pamuk, înţesate de urmele unei bunăstări în declin, se fac simţite aceeaşi încleştare între vechi şi nou, aceeaşi melancolie şi aceeaşi criză identitară ca şi pe străzile Istanbulului, odinioară capitala puternicului Imperiu Otoman, unde vestigiile unei glorii demult apuse cedează încet-încet locul imenselor clădiri de locuinţe şi centre comerciale.

Istanbul realizează un dublu portret, al autorului în tinereţe şi al oraşului văzut prin prisma amintirilor sale de o uimitoare claritate, dar şi a mărturiilor scriitorilor şi artiştilor care i-au marcat începuturile evoluţiei spirituale.

ARTEXIM şi Institutul Cultural Român invită tinerii muzicieni români cu vârste cuprinse între 14 şi 24 de ani să participe la selecţia anuală pentru Orchestra Europeană de Tineret (European Union Youth Orchestra, foto 4). Se pot înscrie în concurs şi tinerii muzicieni care au cetăţenie română, indiferent de ţara în care locuiesc. Preselecţie: 10 februarie 2012. Data limită pentru înscriere: 3 februarie 2012. EUYO este un proiect muzical european care reuneşte cei mai talentaţi muzicieni din toate cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene sub bagheta unor dirijori de faimă internaţională. Prin concertele şi turneele susţinute în întreaga lume şi prin nivelul excepţional de pregătire al muzicienilor, EUYO a devenit una dintre cele mai prestigioase orchestre ale lumii. Din anul 2010, participarea muzicienilor români la EUYO este sprijinită de Institutul Cultural Român.

EUYO susţine în general două turnee anuale, primăvara şi toamna, care includ reprezentaţii în cele mai importante săli de concerte ale Europei. Fiecare turneu este precedat de o perioadă de rezidenţă, de studiu şi repetiţii intensive. În anul 2012/2013, sub conducerea artistică a lui Vladimir Ashkenazy şi avându-i la pupitru pe Gianandrea Noseda şi Eric Stern, EUYO va susţine turnee în Austria, Italia, Spania, Scoţia, Germania, Olanda, Polonia şi Elveţia. Lista de evenimente a EUYO include şi participarea la Olimpiada Culturală Londra 2012, în programul New Music 20x12. Pentru cele aproximativ 130 de locuri din orchestră se organizează anual selecţii în fiecare ţară membră a Uniunii Europene. Chiar şi membrii actuali ai orchestrei trebuie să se prezinte la audiţii pentru a-şi păstra locul. De asemenea, EUYO are o listă de rezerve de aproximativ 200 de muzicieni, care au şansa să cânte în orchestră în timpul anului.

Documentarul "Noi Doi" (foto 5), de Claudiu Mitcu, a fost proiectat în premieră la Bucureşti, pe 22 noiembrie, la Cinema Scala. Evenimentul va avea loc în cadrul Festivalului Internaţional de Film DaKINO care se desfăşoară în Capitală între 21 şi 26 Noiembrie 2011. La premiera din Bucureşti vor participa cei doi protagonişti ai documentarului, Cristi Pietrăreanu şi George Macioacă, regizorul Claudiu Mitcu dar şi echipa implicată în realizarea filmului. "Noi Doi" a fost prezentat în premieră naţională vara aceasta la Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul de la Sfântu Gheorghe, în toamnă a rulat în competiţia Astra Film Festival Sibiu iar în acest weekend va fi proiectat în competiţia Festivalului "Serile Filmului Gay" de la Cluj-Napoca. Fără prejudecăţi şi intoleranţă, documentarul priveşte cu realism viaţa lui Cristi şi a lui George, a căror singură "crimă" este că trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. În anul 2011, în România, există o comunitate numeroasă de persoane LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transexuali), membrii săi făcând parte din toate mediile. Comunitatea se confruntă cu teama de expunere şi afirmare a membrilor săi, teamă provocată de nivelul mare de discriminare al acestora din societatea românească. Un sondaj de opinie intitulat "Fenomenul discriminării în România", realizat de TOTEM Communication în perioada octombrie-noiembrie 2010, la solicitarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, arăta că 56% dintre cele 1400 de persoane intervievate nu ar lua masa cu un homosexual, 84% nu ar bea apă din acelaşi pahar din care a băut un homosexual, iar 65% ar ţine secret dacă ar afla că o rudă este homosexual.

Claudiu Mitcu este realizatorul documentarelor "Nisipuri" (2007), "Australia" (2009), "Ciupelniţa" şi "Circul vesel" (2010). În 2010, regizorul a primit din partea Ambasadei Franţei în România "Premiul Drepturilor Omului" pentru abordarea deschisă a diversităţii din filmele sale documentare.

Revista igloo s-a născut din entuziasmul unor tineri arhitecţi de a avea o primă revistă românească care să surprindă arhitectura aşa cum este ea percepută la nivel individual - ca o prezenţă vie şi care ne influenţează viaţa, indiferent de profesia pe care o avem. Demers care s-a materializat într-o revistă de arhitectură în care şi-au găsit locul, deopotrivă, subiecte despre arhitectura nouă şi cea de patrimoniu, dar şi subiecte despre design, habitat, tradiţii, călătorii, centre istorice, restaurări.

De atunci au trecut 10 ani.

Revista şi-a păstrat, de-a lungul vremii, grafica de excepţie şi atenţia pentru selectarea unor fotografii profesioniste, pentru subiecte inedite şi texte bine documentate.

A crescut numărul colaboratorilor şi al cititorilor. Adăpostul în mediul ostil pe care îl sugerează numele revistei a devenit o locuinţă confortabilă, în care locuiesc numeroşi prieteni pasionaţi de arhitectură şi dornici să împărtăşească impresiile despre locuri, fenomene, tendiţe ale arhitecturii moderne, de aici şi de oriunde. În rândul cititorilor, revista a devenit un reper atât pentru cei care activează în domeniu, cât şi în rândul celor care sunt arhitecţi, dar sunt interesaţi de peisajul cultural românesc.

Ca o consecinţă firească a apariţiei unor proiecte valoroase de arhitectură românească, precum şi a dezbaterilor, festivalurilor de arhitectură, a interesului pentru restaurarea clădirilor valoroase arhitectural, a crescut şi preocuparea echipei redacţionale pentru cât mai multe subiecte de arhitectură. Au apărut, astfel, colecţiile: igloopatrimoniu, care îşi propune să abordeze monumente de arhitectură civilă şi religioasă, importante atât pentru istoria arhitecturii, cât şi pentru cea a civilizaţiei şi mentalităţilor, igloobest, care selectează cele mai bune proiecte de arhitectură realizate până în prezent, semnate de arhitecţi români de renume, sau colecţia "Arhitecturi văzute prin igloo", care cuprinde cele mai bune proiecte publicate în revista Igloo în ultimul an. Sunt doar câteva din cele 13 colecţii apărute în primii 10 ani de activitate igloo.

La aniversare, atenţia revistei (foto 6) se îndreaptă către întărirea ideii de comunicare - în breaslă, între arhitecţi, între aceştia şi factorii de decizie şi, mai ales, între arhitecţi şi publicul nespecializat, însă preocupat de calitatea mediului în care trăieşte. Ancheta, propusă în deschiderea numărului aniversar, întăreşte ideea şi dorinţa echipei igloo că se poate restabili statutul de fenomen cultural al arhitecturii. Prin informare, prin educaţie şi prin dialog.