Ziarul de Duminică

O tinerete aparenta

O tinerete aparenta
08.06.2007, 23:16 20

Asociata de multe ori pe nedrept cu aspectele peiorative ale fragilitatii, tineretea artistica a solistilor ar trebui sa fie - la modul ideal - o stare perpetua a vietii artistice a fiecaruia dintre ei. In sens artistic, maturitatea nu are practic varsta, ea netrebuind confundata cu experienta scenica.
Asistand la concertul sustinut de Alexandra Costin alaturi de Orchestra Nationala Radio condusa de dirijorul japonez Tetsuji Honna si observand maniera in care a abordat celebrul Concert nr. 3 in do minor pentru pian si orchestra de Beethoven, mi-am confirmat impresiile de mai sus. Vorbind cu solista despre acest opus, imi marturisea ca, desi e constienta ca este vorba despre un concert foarte cunoscut, crede ca "intotdeauna se poate gasi ceva nou de spus sau, din contra, ceva 'vechi', dar uitat".
Unul dintre compozitorii preferati ai Alexandrei Costin (de altfel si anul trecut a prezentat publicului bucurestean al patrulea concert al acestuia), Beethoven i-a oferit solistei oportunitatea de a sonda subtilitati de nuantare pe care nu le-am remarcat la prea multi interpreti de varsta ei. Multe "amanunte" privind frazarea denotau, astfel, acea maturitate pe care am admirat-o cizelandu-se de-a lungul ultimilor ani, de cand Alexandra Costin se afla la studii in Statele Unite si revine periodic pentru concerte in Romania.
"In muzica lui Beethoven simt puterea, slabiciunea, durerea, iubirea, dorinta, ca la nici un alt compozitor. E o muzica in care descopar un mesaj direct si sincer, asa cum imi plac mie oamenii, fara falsuri, fara ipocrizii. Cred ca cel mai important este sa fii cinstit cu muzica pe care o canti." Logica frazarii, temperamentul, rafinamentul tuseului sunt trasaturi pe care le-am regasit si de aceasta data in interpretarea Alexandrei Costin, tot mai rafinate de o educatie muzicala continuata la cel mai inalt nivel (in acest moment isi finalizeaza doctoratul la Boston University).
Pe langa concertele din Romania - la Ploiesti cu Filarmonica "Paul Constantinescu" si la Bucuresti cu Orchestra Nationala Radio, in aceasta vara Alexandra Costin mai are programate concerte in Germania cu Kammerphilharmonie mit Gewandhausmusikern din Leipzig pe data de 3 iunie, iar intre 23 si 28 august cu Orchestra Sinfonica Citta di Grosseto, concerte carora li se va adauga si un recital solo in Italia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO