• Leu / EUR4.6540
  • Leu / GBP5.1867
  • Leu / USD4.1197
Ziarul de Duminică

Oameni care au fost. Nababul



Gheorghe Grigore Cantacuzino a fost "o figura de boier mare" (N. Iorga). Nascut la 22 septembrie 1837 in Bucuresti, era fiul marelui vornic Grigore Cantacuzino si al Luxitei Kretulescu. Si-a inceput studiile la Bucuresti si le-a continuat la Paris, unde si-a luat bacalaureatul si doctoratul in Drept.



In 1862, intors in tara, a fost numit judecator la Tribunalul de Ilfov si apoi consilier la Curtea de Apel (se promova repede cand veneai dintr-o familie ca si aceea a lui Gh. Cantacuzino! Dar mai era si lipsa de oameni pregatiti, care ii punea si mai mult in evidenta pe cei existenti). In 1864, isi dadea public demisia din functia de consilier, facand jocul coalitiei opozante lui Al.I. Cuza. Odata Cuza indepartat, ajunge presedinte al Curtii de Apel din Bucuresti. In 1866 intra in politica, fiind ales deputat in Camera si membru in comitetul care a redactat Constitutia. Intre aprilie 1869 si ianuarie 1870, este primar al Capitalei, lasand urme in arhitectura clasica a acesteia, in parcul numit mai tarziu Carol. In 1870, 1873, 1875-1876 e ministru la Justitie, Lucrari Publice si Finante. In 1899, contra vointei junimistilor, ajunge sef al conservatorilor, iar intre 1899-1900 este prim-ministru. Din nou prim-ministru intre 1904-1907. Sufera de inima (la 3 ianuarie 1900 face un infarct).



Un om inalt, impozant, calm, moderat, Cantacuzino nu e printre liderii conservatori care cresc pe o linie intelectuala, precum P.P. Carp, T. Maiorescu, Al. Marghiloman sau Take Ionescu. Se ridica social cu prestigiul familiei si mai ales cu averea lui insemnata. Avea 20 de mosii mari, un palat somptuos la Bucuresti, pe Calea Victoriei (azi, Muzeul Enescu), vila pe Zamora in Predeal, castel la Floresti, Prahova. Era, alaturi de liberalul Basarab Brancoveanu, cel mai bogat om din tara. Nababul, cum i s-a zis.



Cantacuzino nu avea nici o calitate deosebita. In superbul sau studiu despre mainile politicienilor romani, I.G. Duca observa si mainile lui Gh. Cantacuzino, placide, vesnic inchise, osandite sa pastreze cu grija. Le tinea in buzunare, de unde se auzea un zanganit metalic. Nu erau bani (adeseori nu avea bani la el nici sa-si plateasca trasura), ci cheile multelor case de fier in care pastra documente ale familiei sale ilustre. Take Ionescu scrie despre el ca era "foarte inteligent, dar zgarcit. Zgarcit pana si cu inteligenta lui".



Dar... orice lucru are doua fete. Cantacuzino a fost si unul dintre promotorii Ligii Culturale, care cultiva dincolo de frontiere unitatea de limba, traditie, credinta, deci opera de iredentism in provinciile asuprite. A fost unul dintre promotorii cu bani si dadea bani. Doar ca de la averea lui se astepta mai mult. Cum mai mult se astepta de la capacitatea lui politica. Dar a fost o dezamagire. Poate si pentru ca Nababul n-a avut noroc, nimerind cu guvernarile lui in criza financiara din 1899-1900 si in criza lui 1907.



Ramane un fapt dovedit ca lui Cantacuzino nu-i placea politica, socotita tortura zilnica. Marchizul Emil de Baccaria, ministrul italian care a stat 16 ani la Bucuresti si ii cunostea bine pe romani (era prieten cu I.C. Bratianu, cu Take Ionescu si cu multi alti oameni politici), nota, la 31 martie 1907: "Cine nu cunoaste Romania a fost socat de felul in care guvernul (Gh. Gr. Cantacuzino) s-a lasat surprins de o miscare evident pregatita din timp si a ignorat aceste pregatiri".



Iar avertismentele n-au lipsit. Un functionar superior de la Politie ii spunea lui Baccaria ca, de luni de zile, la Directia Generala a Sigurantei Publice soseau stiri alarmante, care, desigur, fusesera semnalate "a qui de droit", adica primului-ministru si ministrului de Interne (adica aceleiasi persoane, Gh. Gr. Cantacuzino), care n-a luat nici o masura. Ion Lahovari ii povestea si el, la 29 martie 1907, ca, atunci cand era ministru, i-a atras atentia lui Gh. Cantacuzino asupra stirilor venite din tara, dar el l-a linistit vorbindu-i de blandetea si intelepciunea taranului roman (calitati verificate de el din contactele cu taranii si in care credea cu adevarat).



De la I.I.C. Bratianu, care preia ministerul de Interne pe care il lasa Cantacuzino in 1907, Baccaria afla ca primul gasise la preluare o multime de plangeri, scrisori, rapoarte ale prefectilor in plicuri... nedesfacute. "Acest om era inconstient de teribilele responsabilitati care apasau asupra capului sau", scrie Baccaria. "Era devorat de o ambitie senila, preocupat inainte de toate de a-si spori imensele sale averi si influenta propriei sale familii, asezandu-si un numar cat mai mare de rude in pozitii oficiale: primari, judecatori inamovibili...". "Pentru binele tarii", noteaza ministrul italian, pe care Gh. Cantacuzino il calca pe nervi, "e de sperat ca dupa dovada absolutei incapacitati de guvernare dovedite in doua randuri de dl Cantacuzino nu se va mai incerca cu el o a treia experienta". Nu s-a mai incercat. A murit la 23 martie 1913, lasand doar o porecla: Nababul.



 

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6540
Diferență: 0,1183
Ieri: 4.6485
Azi: 4.1197
Diferență: 0,8223
Ieri: 4.0861
Azi: 5.1867
Diferență: 0,2803
Ieri: 5.1722
Azi: 4.1341
Diferență: 0,3666
Ieri: 4.1190