• Leu / EUR4.7383
  • Leu / GBP5.3832
  • Leu / USD4.2016
Ziarul de Duminică

Ocolul Pamantului cu escala la Paris

Ocolul Pamantului cu escala la Paris

Barbatul din fata mea isi rasuceste varfurile lungi ale mustatilor pe degete, iar si iar, privindu-se nemultumit in vitrina unui magazin de pe Avenue de l'Opera din Paris. Apoi se uita inspre mine. "Sunt tepene? Fii atenta, ca trebuie sa stea tepene si tari!" Se incrunta, tragand si mai tare de mustata carunta. "Sa fie paratrasnet!" Numai asa povestea poate incepe. Cel putin cea a regizorului Petrica Ionescu.

- De ce ati parasit Romania?
- M-am hotarat sa plec dintr-o suparare tinereasca. Imediat dupa ce am terminat UNATC-ul, am vrut sa montez la Teatrul "Nottara" piesa Conu' Leonida fata cu reactiunea. Piesa insa, desi geniala, nu a rezistat cenzurii. Jucau Stefan Iordache si Stefan Radof (in travesti in Efimita), care, inchisi intr-o casuta, se refugiau in visele din fiecare noapte. Mai horcaiau, mai vorbeau prin somn si transmiteau tot felul de coduri prin sforaiturile lor. Un anume public le decoda si, odata cu asta, o intreaga lume iesea la iveala. Am innebunit insa din cauza celor 20 de sesiuni de cenzura.
Ii vad si acum pe cenzori: "Domnule Ionescu, noi zicem ca nu e in regula ca personajele sa aiba hainele rosii. Domnule Ionescu, si daca sunt verzi ce are?". Eu, tanar cum eram, ma enervam: "Cum sa fie verzi daca eu le-am gandit rosii?" "Haideti, domnule Ionescu, ce mare lucru daca sunt verzi? Ce mare diferenta?".
- Cand anume ati plecat din tara?
- Ocazia a aparut cand m-am dus la Florenta, intr-un turneu cu spectacolul Nepotul, dupa Rameau. Eu, care toata viata am vrut sa fiu scriitor, aveam vreo 70 de kilograme de manuscrise intr-o valiza si doi dolari intr-un portofel. Totusi, impreuna cu doi prieteni, am hotarat ca acela era locul si momentul in care puteam lasa Romania in spate. Asa ca am sarit pe geamul hotelului unde eram cazati si am fugit. Din pacate, valiza cu manuscrisele a explodat pe Fiatul unei prostituate care patrula pe trotuar si hartiile s-au imprastiat. Cu chiu, cu vai, am ajuns la Paris. Cam asa a inceput totul...

- Cand ati ajuns la Paris, v-ati apucat din nou de teatru?
- Ce teatru!? Problema era ce sa mancam. In acele prime luni cat am stat la Paris, am incercat sa mai dau un telefon pe la cate un teatru, dar cine sa ma ia? Cand reincepi viata dintr-o gaura, cand nu ai unde sa dormi si muncesti prin tot felul de locuri obscure, nimeni nu prea are incredere in tine ca regizor. Pe atunci chiar aveam saptamani in sir in care dormeam la metrou, ne faceam un culcus din ziare si acolo ne odihneam, fiindca era cald si bine. Am vagabondat mult prin America, unde am trait cele mai minunate momente din viata mea. Am batut apoi jumatate din planeta doar multumita degetului gros, adica am facut autostopul. Pe vremea aia, oamenii te luau repede in masina daca erai tanar, aveai parul lung si imagine de hippiot - iar eu le aveam pe toate trei. Le placea sa asculte povesti frumoase, iar eu le povesteam pana ma duceau unde voiam. Am fost in Asia, in America de Sud, prin toata Europa. Norocul a dat peste mine cand m-am intors de la Katmandu prin Turcia si Grecia, dupa vreo sapte luni de hoinareala. Am ajuns la garsoniera mea din Paris, pe Rue de Dame. In timp ce-mi cautam cheia, tocmai am auzit telefonul sunand. La telefon - dramaturgul Fernando Arrabal, care pe vremurile alea era o figura. "Domnule, esti liber maine, vrei sa te duci la Open Space Theatre, la Londra, sa montezi piesa Nu puneti catuse florilor? Da? Bravo! Treci acum pe la mine sa-ti dau biletul de avion. Te asteapta cineva la aeroport. Stii piesa? Nu? Mai bine! Domnule, un singur lucru vreau. Te rog frumos sa iasa scandal. Altceva nu ma intereseaza. Nici daca respecti textul meu." Asa am inceput sa ma pun pe picioare...

- Cum ati ajuns de la teatru la opera?
- La Opera Garnier este toata viata mea, tot sufletul meu, inima mea si sangele meu. Aici de fapt am inceput sa lucrez cu adevarat. La momentul respectiv nici nu ma gandeam sa fac opera. Nu prea avusesem contacte cu ea. Vazusem aici Forza del destino, care mi se paruse ceva abject, o tristete, o plictiseala. Am hotarat atunci ca opera era ceva care nu ma pasiona, nu ma interesa absolut deloc. Si totusi... Am inceput cu Boris Godunov la Geneva. Nu se putea ceva mai complicat. Patru ore si jumatate, 120 de coristi, figuratie de imi venea rau cat alergam dupa ei. Nu eram eu obisnuit, caci mai apoi toate aceste lucruri au devenit normale. Am ridicat stadioane intregi in picioare, de exemplu cu Aida lui Verdi, la Paris, Berna, Amsterdam si Dusseldorf.

- Ce anume v-a adus mai multa satisfactie de-a lungul evolutiei profesionale?
- In seara premierei cu Robert le Diable, am avut cea mai mare satisfactie din viata mea. Nu stiu daca stii ca la Opera Garnier din Paris aplauzele se cronometreaza. Acest spectacol a inregistrat recordul absolut la aplauze pentru Opera Garnier: 58 de minute. Dar, ca sa iti spun adevarul, un pic mai mandru sunt de altceva. Aceasta opera este construita lacustru. Dedesubt se afla un lac unde inoata o specie de pesti orbi, numiti chiar Garnier - numai unele persoane au voie sa pescuiasca aici. Drept sa-ti spun, sunt mai orgolios ca am reusit sa pescuiesc in lacul Garnier si sa prind cativa pesti amarati, decat ca am regizat spectacole in Opera Garnier.

- Ati colaborat aproape zece ani cu Disneyland Paris. In ce a constat aceasta conlucrare?
- Am fost directorul artistic al parcurilor Disney din Paris si Los Angeles timp de zece ani. Cand am venit la Disneyland Paris, in 1989, era acolo un camp foarte mare, pe care crestea un porumb din ala mic, mizerabil. Peste tot erau cadavre de iepuri si ne era frica sa nu ne manance lupii, pe cuvantul meu. Nimeni nu mi-a inteles alegerea. Eu in acea vreme eram deja foarte cunoscut pentru spectacolele mele de teatru si de opera, asa ca au existat foarte multe articole in care eram criticat pentru faptul de a fi tradat, intelegi, o lume asa de sofisticata si impozanta in favoarea acestei bascalii americane. Dar mie nu mi-a pasat, pentru ca la acel moment Disney ma pasiona, ma intriga. Am regizat parada de deschidere a parcului si apoi toate paradele din Disneyland Paris pana in 2001. Era fascinant sa te uiti la copiii care priveau parada cu gurile cascate. Imi aduc aminte ca intr-o iarna ningea puternic, parada trecea pe strada principala si toti copiii erau acoperiti de nea din cap pana in picioare, dar nu se dezlipeau din loc. Ceva superb! Sunt foarte mandru si de faptul ca, pentru a zecea aniversare a parcului, am schimbat la fata Castelul Frumoasei din Padurea Adormita.

- Ati revenit in Romania pentru o scurta perioada, ca sa regizati la Opera Nationala din Bucuresti spectacolul Macbeth, a carui premiera a avut loc pe 17 mai...
- Viata mea este acum Parisul. Nici nu pot sa ma vad altfel decat in apartamentul meu de langa Tour Eiffel. Romania nu m-a inteles si in ultimul timp nici eu nu o mai inteleg pe ea.
Interviu realizat de Catalina Bucur

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7383
Diferență: -0,1433
Ieri: 4.7451
Azi: 4.2016
Diferență: -0,1995
Ieri: 4.2100
Azi: 5.3832
Diferență: -0,3923
Ieri: 5.4044
Azi: 4.1734
Diferență: -0,0216
Ieri: 4.1743