Cu nişte ani în urmă (să tot fie vreo zece), la solicitarea uneiedituri bucureştene, am conceput un afiş menit să reprezinterespectiva instituţie la târgul Gaudeamus. Izbutită sau nu caunealtă publicitară, schema plastică a posterului era următoarea:un copil se suia pe un computer (cu monitor cu tot), ca să ajungăla o carte aflată pe raftul de sus al unei biblioteci. Imaginea - ofantasmă personală - era menită, în capul meu, să vorbească desprefaptul că, în zilele noastre, cel puţin, calculatorul nu va izbutisă rămână altceva decât un simplu adjuvant în procesul lecturii şică minunea numită carte tipărită va continua să fie căutată cuînfrigurare.
Iată însă că, într-un ritm mai drăcesc decât mi-aş fi pututînchipui, lucrurile par să se întoarcă cu susul în jos. Am văzut,de curând, raportul doamnei Ann Mack, director de trendspotting încadrul uneia dintre cele mai mari agenţii de publicitate din lume,JWT. Vorbind despre tendinţele anului 2012, domnia sa spune:"Fetişizarea obiectelor arhaice, demodate constituie o mişcare cese cere supravegheată îndeaproape." Şi adaugă că, în momentul defaţă, îşi împrospătează imaginea apartamentului personal. Cum?Între altele, făcând din stive de cărţi picioarele unei mese. Peblatul de sticlă de deasupra, doamna Mack îşi aşază în mod curentKindle-ul şi se pune pe citit cărţi în format electronic.
Una peste alta, Mack the Knife ştie ce spune. Ca să rămânăfuncţională, cartea de hârtie e pe cale să devină un obiect dedesign sau o sursă de delectare senzorială. Din ce în ce mai mulţiamericani cu bani apelează la designeri specializaţi să leconstruiască biblioteci uriaşe. Bennet Weinstock, un decorator dinPhiladelphia îşi ia materia primă de la anticariatele londoneze:cărţi legate în piele, cu cotoare daurite. "Anumiţi clienţi insistăca volumele să fie în limba engleză, spune el, astfel încât să deasenzaţia că ar putea să le şi citească. Altora puţin le pasă delimba în care sunt scrise, câtă vreme legătura cărţii estearătoasă."
Thatcher Wine, un întreprinzător din Boulder, Colorado, creeazăcolecţii de cărţi personalizate, pe care le vinde cu sume cuprinseîntre 80 şi 350 de dolari pentru 30 cm liniari. De curând, a vândutunui om de afaceri o bibliotecă "la cheie", cu suma de de 80.000 dedolari. Anumiţi designeri precizează că muşteriii lor solicită dince în ce mai frecvent conţinuturi personalizate pentru cărţiledecorative: poveşti regionale, aventuri având ca temă Far West-uletc. Toate în nuanţe asortate. La Wonder Book, din Maryland,proprietarul afacerii declară că treaba îi merge strună. Esolicitat de promotori imobiliari, de designeri, de organizatori denunţi, de posturi de televiziune sau de restaurante, care îi cercarte la metru, cu legături din piele, pânză sau vinilin, dupăbuget.
Din NY Times, aflu de asemenea că Federico Uribe, unartist conceptual columbian care lucrează în Miami, a comandat miide volume cu coperţi în culori primare, ca să facă sculpturi înformă de palmieri (foto 2). "Cei mai mulţi oameni distrug copaciica să fabrice cărţi, declară el. Eu distrug cărţile ca să facarbori. Vreau să spună o poveste în altă limbă". Da, cărţile începsă-şi uite limba. Vorbesc într-un esperanto glam, pe care toatălumea îl pricepe, dar care sună a gol. E golul miilor de paginicare rămân necitite şi spânzurate de pomană între două coperţifăţoase.
În încheiere, o dezvăluire. Copilul cocoţat pe computer dinafişul pe care îl imaginasem era propriul meu fiu, pe atunci învârstă de cinci ani. Acum are cincisprezece şi (aproape) singurelesale lecturi, cu excepţia manualelor şcolare, deşi stă într-ocameră ai cărei pereţi gem sub greutatea rafturilor cu cărţi, sepetrec pe ecranul calculatorului. Morala, atât de străvezie, aacestei poveşti mi se pare profund nedreaptă şi imorală.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
