Numele lui Onisifor Ghibu este evocat indeobste in asociere cu preocuparile sale de pedagog, de istoric si, mai ales, de militant pentru realizarea unitatii nationale, pentru pastrarea integritatii statale, pentru educarea poporului prin intermediul scolii, intru a carei aparare si crestere si-a consumat viata. Cateva secvente din viata acestui "personaj macedonskian, strabatand mistuitorul desert al idealului" ni le dezvaluie in continuare ginerele sau, cunoscutul chirurg clujean prof. dr. Crisan Mircioiu. (Radu Constantinescu)
La un prim contact cu el, Onisifor Ghibu iti inspira teama, poate prin felul in care te privea, desi atunci cand ajungeai sa-l cunosti bine constatai ca era bland si intelegator. Parea aspru fara a fi. De vina era, poate, privirea sa de culoarea otelului, ochii sai de un albastru intens, asemanatori cu cei ai lui Goga, ochi care, atunci cand te priveau, simteai ca te patrund pana in strafunduri, ca te radiografiaza, te cantaresc cu grija si te evalueaza. Asa s-a intamplat si cu mine in momentul cand am venit sa-i cer mana fetei sale. Imi amintesc ca m-a invitat sa facem impreuna o plimbare, prilej cu care m-a descusut in ceea ce priveste familia mea, planurile mele de viata, preferintele mele artistice si literare. Atunci mi-a vorbit cu mare emotie despre Saliste, locul sau de nastere, ca si despre stramosii sai, oierii sibieni. Cred ca am trecut cu brio acel examen, intrucat profesorul si-a dat acceptul la casatoria noastra.
Profesorul
Felul sau de a fi impunea respect chiar si celui care nu stia cu cine are de a face. Te temeai instinctiv de el, desi nu aveai nici un motiv in acest sens. Era un om sa nu zic inchis, ci interiorizat. Era retinut in relatiile cu ceilalti si trebuia sa ajunga sa te cunoasca bine pentru a te accepta ca partener de dialog. Despre bunatatea sa aveam sa ma conving in primii ani de convietuire in familie, cand am asistat la intalnirile cu studentii lui de la Universitate. Acestea aveau loc la el acasa, unde Ghibu era de o ospitalitate cuceritoare, facea glume, ii provoca la discutii, ii asculta cu atentie.
De-a lungul vietii mele, au fost multi care m-au intrebat cum a reusit sa scrie atat de mult, apropiindu-l, din acest punct de vedere, de Nicolae Iorga. Le-am raspuns ca neslabita credinta intr-un ideal, ca si disciplina muncii au fost cele care l-au ajutat sa redacteze zeci de volume de pedagogie, studii politice, memorii, jurnale, sa sustina o corespondenta bogata cu personalitati ale epocii sale, sa scrie mii de articole. Cunostea la perfectie germana, engleza, franceza, maghiara, latina si se exprima in cea mai corecta si mai rafinata limba romana literara. Cum a invatat atatea limbi straine? Mi-a povestit odata ca, pe cand se afla la Liceul maghiar de la Sibiu, s-a dus sa repete clasa a sasea la Liceul german, numai ca sa poata vorbi perfect si aceasta limba.
Pater familias
Biroul sau de lucru din locuinta de la Cluj era un adevarat imperiu al cartii. Ramanea aici ore intregi, uneori de dimineata pana seara, si scria fara incetare. Apoi, cand revenea in mijlocul familiei, se transforma brusc, uitand, parca, de preocuparile care il tintuisera atatea ore la masa de lucru. Se aseza senin la cina, povestea, vorbea cu fiecare dintre noi, radea discret, redevenind acel pater familias bun si apropiat, pe care cu totii il iubeam si il apreciam. Si pentru a intelege cat de mult a iubit acest om extraordinar cartile, vreau sa mai consemnez o intamplare: cadoul pe care l-am primit din partea sa la nunta noastra a fost seria completa a cartilor sale, aparute pana in acel moment, cu o legatorie eleganta de panza de canepa de la Stana, unde avea o casa.
Intre dictat si dictatura
Au venit, insa, si ani grei pentru familia Ghibu. In 1940, dupa Dictat, ne-am refugiat la Sibiu, unde eu am profesat ca medic, iar Onisifor Ghibu a predat la Universitate. Primele persecutii au venit din partea regimului antonescian, care, in1943, i-a pus sub sechestru in vederea retopirii o carte care scotea in evidenta gravele lacune ale invatamantului din acea perioada. Apoi au venit la putere comunistii, care nu aveau cum sa accepte patriotismul luminat al profesorului.
Prima masura luata de dusmanii sai din Universitate a fost epurarea sa, Onisifor Ghibu, care a luptat toata viata pentru unirea Transilvaniei cu patria-mama fiind primul profesor clujean indepartat de la catedra, pentru "nationalism sovin, antidemocratie si atitudine anti-sovietica". In vara lui 1945, a fost ridicat si inchis in lagarul de la Caracal, unde a ramas pana la desfiintarea acestuia, la sfarsitul anului. In acele momente, eu eram concentrat si lucram la Spitalul Militar din Sibiu. Afland ca socrul meu a fost arestat, am fost sa-l vad. Profesorul isi pastrase aceeasi privire senina, de nepatruns. In ziua cand urma sa plece din Sibiu, m-am dus la gara impreuna cu familia, ca sa vedem daca il putem ajuta cu ceva. Despartirea a fost foarte dureroasa. Eram imbracat in uniforma de ofiter roman. Dupa plecarea trenului, am fost acostat de o patrula sovietica. Ofiterul rus m-a intrebat pe un ton aspru, prin intermediul unui traducator, ce am cautat langa "dusmanii poporului", m-a luat pe sus fara sa mai asculte raspunsul meu si m-a dus in biroul sau din gara. Salvarea a venit de la un ceferist pe care il ajutasem si care se cunostea cu ofiterul. Muncitorul a intervenit pe langa rus sa ma elibereze, ceea ce s-a si intamplat. Altfel, luam si eu drumul lagarului, ca si Onisifor Ghibu... Peste putina vreme, ofiterul cu pricina, fiind ranit, a venit ca pacient la Spitalul Militar din Sibiu, unde as putea zice ca ne-am imprietenit.
Memoriu catre Hrusciov
La inceputul toamnei lui 1945, sotia si cu fiica mea, Anca au revenit la Cluj. Eu am ramas la Sibiu pana la sfarsitul anului, cand am fost demobilizat. Veturia si Onisifor Ghibu au ramas si ei la Sibiu si, cu toate ca ne vedeam mai rar, eram la curent cu faptul ca profesorul, desi pensionat, mai bine zis dat afara de la Universitate, nu concepea sa ramana in afara zbuciumului vremurilor.
Nemultumit de ceea ce se intampla, a scris memorii si scrisori, a adresat petitii conducatorilor tarii la acea vreme. Toate acestea vor fi adunate ulterior de baietii sai, Octavian si Mihai, in lucrarea Chemarea la judecata istoriei (2 vol.), aparuta la Editura Albatros. De la una dintre aceste scrisori i s-au tras inca doi ani de inchisoare. In octombrie 1956, i-a adresat lui Hrusciov un memoriu in care ii cerea sa repare crima lui Stalin si sa retrocedeze Basarabia Romaniei. A pretins, de asemenea, ca armata sovietica de ocupatie sa paraseasca tara. Reactia autoritatilor a fost prompta si dura. Onisifor Ghibu a fost arestat, judecat, condamnat si trimis la inchisoarea de la Fagaras. Familia a intervenit pe langa Petru Groza, pe care il cunostea bine din tinerete. Acesta s-a adresat direct lui Gh. Gheorghiu-Dej si, in ianuarie 1958, Onisifor Ghibu a fost eliberat.
Timpul, ultima provocare
Ne-am vazut de mai multe ori dupa aceea, atat la Sibiu, cat si la Cluj, unde venea la Clinica Balneologica. In 1959, dupa aproape 50 de ani de nobila convietuire, sotia sa l-a parasit pentru totdeauna. Nu s-a plans nici un moment, desi tristetea si durerea i-au fost nemarginite. A pastrat legatura cu intrega familie, a fost vizitat de studenti, de fosti elevi si colaboratori, de oameni pe care i-a cunoscut. Nu am vazut la dansul vreun semn de oboseala sau de slabiciune. Nu s-a rupt nici un moment de actualitate. A continuat sa lucreze, si, desi nu avea voie sa publice si nici macar nu putea fi citat in alte publicatii,a scris fara ragaz lucrari consacrate scolii, bisericii si culturii romane, monografii dedicate unor personalitati precum Andrei Saguna, Florian Aaron, Samuil Micu, Gheorghe Lazar, Picu Patrut, Tudor Vladimirescu, Horia, Closca si Crisan.
Invatat sa invinga orice greutate, nu i se parea greu sa o invinga si pe cea ultima, a timpului... Si scria, scria cu inversunare... S-a stins din viata in etate de aproape 90 de ani, la 31 octombrie 1972.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
