Ca si celelalte romane ale lui Radu Aldulescu, Istoria eroilor unui tinut de verdeata si racoare*, reeditat dupa aproape zece ani, da o senzatie puternica de viata, ilustrand la maximum posibilitatile si consistenta iluziei realiste. Eroii, inclusiv cei cu ghilimele, sunt tridimensionali, actiunile si limbajul lor, faptele si gesturile, ticurile scotandu-i in evidenta de parca nimic nu i-ar fi mai usor autorului.
Radu Aldulescu a fost de la bun inceput un creator de vocatie, nu doar de aspiratie; insa ramane oarecum surprinzatoare aceasta prospetime pastrata de la un roman la altul. Ce se mai poate scrie dupa o carte exceptionala si de mari dimensiuni ca Amantul Colivaresei? Unele date si coordonate sunt mentinute: aventurile picaresti ale unui mic grup de tovarasi, traversarea mediilor sociale, partidele de amor si reprizele bahice, vorbele buruienoase si bataile in toata legea... Insa diferenta este structurala. Istoria eroilor unui tinut de verdeata si racoare e un roman al vietii lui Radu Aldulescu, asumat ca atare. Aurel Golea, cu debutul lui mereu amanat, cu figura de etern perdant social si cautator neobosit al dreptatii in ordine literara, nu poate fi decat autorul insusi. Masca reprezentata de identitatea protagonistului e transparenta. Iar conditia de scriitor se vede nu numai din avatarurile publicarii, ci si din febra chinuitoare a creatiei propriu-zise. Omul din subterana apare, deopotriva, ca personajul prim si autorul care se scrie: "Ziua si noaptea se contopeau intr-un amurg perpetuu purtandu-ma printr-un oras subteran pe care-l daramam si-l recladeam neincetat si-l populam cu mii de figuri familiare si necunoscute. (...) Trebuia intr-un tarziu sa ies eu si sa ordonez la infinit ruinele, lanurile de blocuri si casele, asezarile scurse ca o lava intarita si prafuita peste marginile Platformei Industriale, strazile transformandu-se in sosele si parcurile transformandu-se in paduri, lacurile si gradinile si terenurile virane" (pp. 70-71).
Fuga eroului prin lumea de deasupra e, desigur, mult mai spectaculoasa. Dar ea isi cauta si isi castiga sensul prin combustia scriitorului, prin explorarea de catre acesta a istoriei ce i-a fost data. Cu cat epoca mizera a ultimilor ani ceausisti preseaza mai tare asupra personajelor masculine de prim-plan, cu atat acestea (Aurel Golea, varul sau mai tanar, Laurentiu Trandafir, si "parintelul" Andrei Ilies) se dovedesc mai incapatanate in a-i rezista. Inventivitatea lor, de coloratura adeseori penala, are macar in punctul de pornire un substrat moral. Daca "toti suntem ai statului", atunci "de pe urma lui trebuie sa mancam cu totii"; si daca jigodiile comuniste ne fac viata amara, vom reusi noi, vere si parintele, sa ne-o facem mai dulce...
Aventurile celor trei eroi, de la Unitatea de Prefabricate si Confectii Metalice a Cooperativei Glina si pana la Timisoara, in casa unui fantomatic Pepino care o sa-i duca peste granita si o sa-i scape de socialismul biruitor, sunt captivante. Radu Aldulescu dispune, intr-adevar, de materie epica, de episoade si experiente de tot felul ce-si asteapta parca redactarea. Sesizanta e insa si arta lui de expunere si rulare narativa, cu ritm cand lent, cand accelerat, cu schimbari oportune de planuri si modificari subtile de registru. E motivul pentru care romanul de fata se citeste pe nerasuflate, dar si intr-o stare de concentrare reflexiva, nu numai participativa. Senzationalismul unor intamplari nu anuleaza verosimilitatea lor si cu atat mai putin logica interna a lumii explorate. Problema spinoasa a banilor face sa se miste, sa se agite, sa transpire si sa dispere aceasta umanitate necajita, obligata la tot felul de invarteli pentru a supravietui. Un loc de veci e disputat de mama si matusile lui Relu Golea, intr-o istorie penibila, sordida. Ghinionistii decedati fara sa fi pus mana, in prealabil, pe mult-ravnitul act de proprietate vor fi dusi la Mortu' Fript, adica la crematoriu. Andrei Ilies, curiosul student la teologie ce insira, frecvent, cuvinte din Scriptura si cele mai spurcate injuraturi, jinduieste "cu bale la gura" dupa avutul lui Victor Gomoiu, mosul stapan peste jalnicul atelier de la Glina si care, aplecandu-se mereu cu mari chinuri, are o vorba preferata: "Futu-te-n cur, spate". Varu' Laur, care tot "se smiorcaie, se maimutareste si se gudura cu nesfarsita voluptate", are un ras de "curvistina natanga" si nu se da in laturi de la nimic. Atuurile lui cele mai importante sunt ascunse tot la spate. Vine un moment cand tovarasii mai varstnici si mai experimentati afla cu stupoare ca "scarba aia smolita" are si un profitabil debuseu homosexual. Tanarul Viorel, baiatul lui Gomoiu, i-a pus de mult inima la picioare. Ceea ce inseamna ca Laur, "printisorul mulatru", este la inaltimea modelului reprezentat de Motanica, mama codoasa, care sta cu pisicile ei in casa de pe Calea Grivitei si se invioreaza odata cu sezonul. "Noi nu suntem de felul nostru neam de tubari si salahori", declara cu mandrie fiul cu certificat de cefalo-schizo, care, altfel, nu ezita sa vanda namol si floricele pe litoral, cand, tot asa, a inceput sezonul specific.
Istoria acestor chestionabili, dar fermecatori eroi picaresti, mai ales in contextul slinos si sufocant al socialismului tarziu, curge dinspre Bucuresti catre granita de Vest; si dintr-o dimensiune personala, restransa, comprimata la micul grup, intr-una colectiva, larg-sociala. Romanul celor trei "crai" damboviteni cautandu-si tinutul de verdeata si racoare promis din timpuri imemoriale se transforma, de la un punct (destul de avansat), intr-un roman al Revolutiei din 1989. Din primavara pana-n toamna se intind peripetiile lor, asa-zicand apolitice. Dupa care, ajunsi si ramasi in Timisoara, eroii vor fi prinsi in tavalugul miscarii protestatare.
Un roman puternic, marca Aldulescu.
*) Radu Aldulescu, Istoria eroilor unui tinut de verdeata si racoare, editia a II-a, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 2007, 330 p.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
