Ziarul de Duminică

ORIZONTURI IN EXPANSIUNE / Unde ne sunt hobiţii?

ORIZONTURI IN EXPANSIUNE / Unde ne sunt hobiţii?

Omul de Flores

10.06.2009, 14:47 95

O echipă de antropologi de la Muzeul de Istorie Naturală din New York şi de la Universitatea din Washington a modelat scheletul prototipic al unui neandertalian. Operaţia pornea de la materialul recuperat din doi indivizi „clasici" ai speciei. Fiecare in parte ne-a lăsat numeroase oase fosilizate, părţile lipsă dintr-unul putându-se imprumuta de la celălalt. Rezultatul este in bună măsură surprinzător. Scheletul complet sugerează un tors robust, cu o cutie toracică mai coborâtă decât in cazul omului, şi o regiune pelviană largă, cum au femeile. Purtătorul unei asemenea osaturi trebuie să fi fost scund şi bondoc, o făptură fără talie, „indesată", amintind de hobiţii din romanul lui Tolkien, Stăpânul inelelor.

 
Trăsăturile menţionate aici sunt o dovadă in plus că omul modern nu putea descinde din Homo neanderthalensis, acesta din urmă reprezentând in fond altă specie. Era mai scund decât omul actual, dar avea o musculatură remarcabilă, mâini puternice, care-i permiteau să folosească eficient, impotriva animalelor de talie mare, suliţele cu vârf de piatră cioplită. Iarăşi in chip surprinzător, hobitul in cauză avea un creier mai mare decât al lui Homo sapiens, capacitatea cutiei sale craniene mergând până la 1700 cm cubi, faţă de cei 1500 ai acestuia din urmă. Asta nu spune incă nimic despre calitatea gândirii. Putem presupune, totuşi, că şi neandertalienii foloseau un limbaj articulat (deşi unii cercetători li-l contestă), că aveau sentimente (din moment ce găsim dovezi că purtau de grijă răniţilor şi bolnavilor), poate chiar şi unele reprezentări religioase, destul de primitive.
Dar hobiţi au mai existat in trecutul documentabil al Pământului, unii chiar de dată recentă, ajunşi până in pragul civilizaţiei noastre istorice. Mă gândesc la Homo floresiensis, sau Omul de Flores, după numele insulei indoneziene unde i-au fost descoperite rămăşiţele. Spre deosebire de neandertalian, căruia i-am descris sumar trăsăturile mai inainte, floresianul nu numai că este foarte scund (câţiva centimetri peste un metru) şi cu o greutate incredibil de redusă (25 kg), dar mai are şi creierul atât de mic (380 cm cubi), incât a putut fi considerat – de unii adversari ai teoriei existenţei sale ca specie independentă – drept un microcefal patologic. Un individ aparţinând grupului de oameni moderni, dar ajuns in starea aceea de cronică subdezvoltare ca urmare a unui intreg concurs de factori naturali. In primul rând din cauza precarităţii hranei intr-un teritoriu limitat până la suferinţă, generator, intre oameni ca şi intre animale, al unei forme drastice de „nanism insular".
Pentru că există in jurul lui Homo floresiensis controverse puternice, dicţionarele il caracterizează prudent drept „posibilă specie" in cadrul genului Homo, dar mulţi paleo-antropologi il consideră totuşi diferit morfologic de omul modern. Un amănunt anatomic precum lipsa bărbiei este, poate, mai puţin important decât oasele metacarpiene, pe care un studiu din 2007 le găseşte cu totul altfel decât la omul modern, asemănătoare celor ale cimpanzeului şi ale hominizilor timpurii, de felul lui Australopithecus. Unii cercetători situează Omul de Flores in descendenţa directă a lui Homo erectus, prezent in scenă cu trei milioane de ani in urmă. Insă, in mod straniu, urmaşul ajuns să trăiască printre oamenii moderni era chiar mai scund decât inaintaşul său prezumptiv. In cadrul familiei umane lărgite, nu se cunosc reprezentanţi mai mici decât floresienii, iar pigmeii congolezi şi alte actuale rase mărunte par, prin comparaţie cu floresianul, nişte luptători inscrişi la o categorie superioară.
Din pricina climei tropicale, scheletele descoperite in peştera Liang Bua din insula Flores nu s-au putut fosiliza cu adevărat, ele având aspectul unei hârtii de sugativă pe care săpătorii trebuie s-o usuce inainte de a-şi incepe lucrarea. Alături de hobiţii aceştia picaţi din ficţiune şi basm in plină realitate antropologică, s-au găsit unelte cioplite, asociate tradiţiei paleoliticului superior. Toate, insă, miniaturale, lucruri pe potriva unei populaţii cu inălţimea de un metru. Dacă se vor putea recolta din rămăşiţele biologice probe de ADN folosibile in analizele specifice (lucru destul de improbabil, fiindcă umezeala şi temperaturile ridicate degradează in scurtă vreme totul), vom obţine informaţii mai sigure despre descendenţa floresienilor şi relaţiile lor de rudenie cu grupul uman actual. Ar fi un adevărat noroc să se repete situaţia fericită care, in cazul neandertalienilor, conduce deja spre stabilirea unui tablou genomic concludent.
Problema inteligenţei floresienilor se pune şi ea in discuţie. Dacă ei ar fi, totuşi, doar nişte fiinţe umane inscrise pe o curbă regresivă, atunci creierul lor microcefalic ar pleda pentru un cretinism derivat din dezordinile fizice pe care unele teorii angajate in controversă le presupun. Se pare, insă, că zona numită cortex prefrontal, in fond adevăratul indicator de inteligenţă, este la Omul de Flores la fel de dezvoltată ca şi la omul modern, ceea ce permite să se ia in seamă, in cazul său, existenţa unei conştiinţe proprii, in ciuda dimensiunilor reduse ale creierului (care respectă totuşi o proporţie normală cu restul corpului). Iar dacă uneltele găsite in Liang Bua ii serveau şi la vânătoarea de grup a elefantului pitic Stegodon, existent şi el in fauna insulei indoneziene, atunci e obligatoriu ca specia să fi avut şi un limbaj acceptabil, necesar unei asemenea cooperări.
Atât Omul de Neanderthal, cât şi Omul de Flores sunt companioni de cursă lungă ai omului modern. Nu atât de lungă incât speciile acestea cu care Homo sapiens impărţea uneori aceleaşi teritorii şi aceleaşi resurse naturale să fi răzbit până in prezentul nostru. Neandertalienii s-au stins ca specie in urmă cu 24.000 de ani. Ceilalţi hobiţi, piticii floresieni, au rezistat ceva mai mult, dispărând apoi şi ei cu 12.000 de ani in urmă. Pentru diversitatea naturii a fost, in mod cert, o pierdere. Pentru omul modern poate că a fost un câştig, intrucât scena rămânea liberă şi complet deschisă debutului civilizaţiei sale istorice.
 

 

AFACERI DE LA ZERO