Peste tot in lume, de la mitologia rurala la sociologia urbana a fiecarei comunitati, Strainul a reprezentat invariabil o amenintare, o figura a Raului.
El este Necunoscutul cu forte tainice si scopuri malefice, cel iesit din ceturile marii, poposind incruntat spre a cuceri insula inocentei ancenstrale.
El sparge cutumele, desface supapele vechilor tensiuni, fomenteaza conflicte si, in numele schimbarii, al progresului, sminteste randuiala Locului.
El e omul fara radacini, fara identitate, pus pe jaf, deghizandu-si cruzimile si lacomia in curiozitate binevoitoare, cu mici generozitati fata de femeile si copiii tribului-receptacol. Colonistul care ne cumpara sufletul cu cateva margele, o oglinda, niscai acadele.
Rand pe rand, Ostasul roman, Conchistadorul sangvinar, Misionarul medieval, Railroad-ul ucigator de indieni din preerie, Evreul ratacitor si camatar, marinarul hispano-portughez, piratul englez, El Gringo, nebunul din capatul satului, ascetul din pustie sau pustnicul din munte, ba chiar si actorul ambulant, comis-voiajorul etc. etc. au forjat, fiecare in felul sau, imaginea nefasta a Veneticului, mitul negativ al Strainului, ipostaziat intr-o enorma literatura a fricii excitate, a isteriei altericide.
Plus o intreaga filosofie a polaritatii dintre Sine si Celalalt, dintre autohtonia invariabil sacra si alogenia inevitabil demonica.
Noi si strainii. Strainii si noi. Unde este editorul care nu doar sa reia cartile din seria "Calatori straini despre ?arile Romane" (ajunsa acum, la anticari, pe la vreo zece milioane - sapte volume), dar care sa comande o serie de antologii "dus-intors", cu textele romanilor despre America si tarile Europei si cu memorialistica de voiaj a strainilor in ?arile Romane, totul bilingv, serios adnotat si solid contextualizat?
Am recitit recent "Istoria romanilor prin calatori", a lui N. Iorga, editata la Eminescu in 1981, am recenzat in iarna lui 1999 cartea lui Dan Horia Mazilu "Noi despre ceilalti", pe care o recomand calduros celor tineri, in succesiune cu densul volum coordonat de Al. Zub la Editura Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi in 1996, "Identitate/alteritate in spatiul cultural romanesc", unde imaginea Strainului este captata simultan in oglinzile antropologiei culturale, istoriei, comparatismului, esteticii receptarii, sociologiei culturii si istoriei mentalitatilor, cu studii precum "Veneticul, paganul si apostatul", "Strainul in imaginarul social al romanilor ardeleni", "Germanul in mentalul rural romanesc", "Problema emanciparii evreilor reflectata in cultura romana moderna", "America lui Eminescu", "Emil Cioran si maghiarii", "Experienta romaneasca a alteritatii" si semnatari precum Sorin Alexandrescu, Matei Calinescu, Dan A. Lazarescu, Andrei Oisteanu, Silviu Lupascu, Veniamin Ciobanu, Victor Neumann s.a.
Daca tot am fost vazuti (de catre argentinianul Antonio B. Massioti, intr-un "Libro del viajero" din veacul 19) ca fiind "rasa cea mai eteroclita din lume", daca limba romana a fost decretata "paradis al imprumuturilor" (Louis Deroy, 1956) si daca folclorul, istoria, literatura si mentalul colectiv au construit o padure de simboluri in jurul Strainului, ar cam fi timpul sa o defrisam, sa-i inventariem uscaturile si pepiniera, sa trasam poteci cu indicatoare, sa punem ordine in acest hatis tipologic.
Fara complexe, prejudecati, tabuuri si patima izolationist-xenofoba.
Tentatia autoclaustrarii este direct proportionala, desigur, cu deschiderea geografica, drept pentru care ?arile Romane au fost un magnet irezistibil pentru alogenie.
De unde si conflictul permanent dintre privilegiile medievale acordate unor categorii de straini (v. pana si in Regulamentul Organic) si legislatia nefavorabila acestora (la noi, de la, de pilda, porunca tarii de "a-i priii", adica a-i proteja "de asupreale pe oamenii pamantului", cum se spunea la 1646 in "Cartea romaneasca de invatatura", pana la marea involburare moderna a lui "numerus clausus").
De-o parte, un Miron Costin care-i taxeaza pe polonezi de "talhari deprinsi in betii", un Cantemir pentru care "a ucide paganul" este "datorie crestineasca" s.a.m.d., iar de cealalta invariabilul lamento al calatorilor straini privind contrastele flagrante ale Romaniei ("atata prisos si atata lipsa desavarsita, atata lux si atata mizerie, zau ca sufletul se umple de jale", exclama G. Le Cler, la 1867, in "La Moldo-Valachie").
Suntem, spunea De Mouy la 1879, "o rasa inca rau echilibrata, care ia adesea viciile drept eleganta, totul e compozit, facut din bucati si nu pot concepe alt progres decat imitatia mai mult sau mai putin fericita a popoarelor europene...".
Intre cliseul "traditionalei ospitalitati romanesti" si cliseul "xenofobiei structurale a romanilor" se intinde o intreaga istorie. Una indigesta, insolubila, dar obligatorie.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
