Ziarul de Duminică

Pălitura năprasnică a bâtei „democraţiei”/ de Lucian Vasilescu

Pălitura năprasnică a bâtei „democraţiei”/ de...

Autor: Lucian Vasilescu

13.11.2015, 00:08 748

Am ajuns la destinaţie. Adică la capăt. Capăt către care am plecat (unii de bunăvoie, alţii mânaţi cu bâta). Cu bâta „democraţiei”. În decembrie 1989 nici 10% din populaţia României n-a ieşit în stradă (sau în uliţă) înainte de după-amiaza zilei de 22 decembrie. Datorită lor, datorită celor nici 10%, s-au putut organiza primele alegeri libere în România după mai bine de 45 de ani. Şi, la alegeri, bâta „democraţiei” a lovit năpraznic, îngenunchind orice speranţă, intoxicând viitorul pe termen lung. Aproape 90% dintre cetăţenii cu drept de vot au ales răul. În faţa acestei realităţi, doar câteva zeci de mii de oameni s-au mai revoltat, în Piaţa Universităţii din Bucureşti. Minerii, chemaţi de puterea nou „emanată”, au rezolvat şi această ameninţare la adresa fragedei noastre „democraţii”. Majoritatea a învins definitiv la oraşe şi la sate. Ce anume a învins acea majoritate? Ea a învins România.

Înfrântă, ţara a ajuns în zdrenţe, desculţă, purtată în lanţuri în ovaţiile „învingătorilor”.

Acum, după 26 de ani, o nouă generaţie de răzvrătiţi şi de revoltaţi a ieşit, din nou, în stradă. Sunt câteva zeci de mii în toată ţara. Vor câştiga aceşti tineri o „bătălie” şi se va ajunge din nou la „războiul” alegerilor – c-aşa-i „democratic”. Şi victoria va fi, din nou, de partea celor mulţi, de partea „maselor populare”.

Iar „portretul robot” al acestor mase nu are nimic în comun nici cu „profilul” (evaluat şi făcut public) tinerilor din Colectiv, nici cu „profilul” celor care au manifestat, în ultimele zile, în stradă (evaluat, şi acesta).

 

PS 1

În 1990, „masele” au fost mânate la vot, în principal, de maşinăria de propagandă a presei din acele vremuri. Au excelat, în acest sens, Televiziunea naţională (singura televiziune în epocă) şi urmaşul cotidianului „Scânteia”, care s-a numit apoi (pentru trei ediţii) „Scânteia poporului”, apoi „Adevărul”. Cu penetrare naţională puternică, aceste două „instituţii media” au prezentat/publicat atât de multe minciuni încât, prin repetare, minciunile şi mistificările s-au substituit adevărului. Unii dintre „oamenii de presă” ai acelor vremuri prestează şi astăzi în spaţiul media, deghizaţi în „moderatori”, „analişti”, „experţi” etc., mizând pe scurtimea (din păcate reală) a memoriei colective.

 

PS 2

Ca să-ţi iei astăzi carnet de conducere trebuie să faci dovada că ai absolvit opt clase şi să treci proba unui examen psihologic.

Ca să votezi trebuie doar să fi împlinit 18 ani şi să ai un document de identitate valid (dacă nu-l ai, el îţi este eliberat în regim de urgenţă, în preziua votului, la birourile de „Evidenţa populaţiei”). La vot te poţi prezenta şi dacă ai fugit în pijamale din balamuc şi nu te întreabă nimeni de sănătate dacă te iscăleşti cu deştu’.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO