La exact noua si un sfert dimineata, in ziua de 14 septembrie a anului 1981, telefonul de serviciu de la Inspectoratul Judetean de Securitate din Botosani a inceput sa sune.
Acea zi nu a fost, cu siguranta, una cu soare pentru Gheorghe, Mihai si Costache. Caci ei au fost ofiterii operativi care au primit sarcina sa verifice, din nou, "cat e de groasa". O voce grabita, inecata de emotie si saliva, anuntase ca pe gardul care imprejmuia santierul de constructii de la Casa de Cultura a municipiului "s-a scris porcarii di aselea contra rejimului, care ar trebui stiersi si banditu' prins, da' voi sazi pi curu tau, la cafele, baaa, care ar trebui si va hie rusini, paduchiosilor, si mincat banii partidului di pomani". Dupa care inchisese. Lui Costache ii venise a rade, tinand telefonul putin departat de ureche, si chiar ar fi ras daca nu ar fi stiut ca alarma era reala. Isi inchipuise doar cum, la capatul celalalt al firului unui telefon public, probabil cel din fata Magazinului General, un batran veteran "de-al lor", scos la pensie de vreo zece ani, cand se facuse curatenie in aparat, transpirase de emotie, furie si neputinta. Dar apoi se mira sincer: "Cum dracu' stia mosu' ca tocmai imi beau cafeaua?". A sorbit ultima inghititura, si-a strivit tigara BT in scrumiera aproape plina si a plecat din biroul ofiterului de serviciu, de langa poarta de acces, nu inainte de a-si inchide in servieta-diplomat noul roman al lui Haralamb Zinca si de a-si privi ceasul. Era exact noua si un sfert dimineata, avea sa tina bine minte Costache. Pentru ca atunci a inceput un cosmar care i-a tinut pe toti, vreme de o luna si patru zile, fara somn si fara de odihna, din ce in ce mai tulburi si mai nervosi, precum crapii intr-o balta care scade vazand cu ochii in arsita verii. Da, era groasa. "La fata locului", adica pe strada Marchian, colt cu Cuza Voda, cei trei, Gheorghe, Mihai si Costache, au vazut ce era de vazut. Si anume panourile albastru-inchis, inalte de doi metri, care adaposteau de ochii lumii felul cum se lucra in doru' lelii la Casa de Cultura de vreo trei ani. Casa care va fi in cele din urma terminata la timp, descoperindu-se insa ca, dintr-o greseala de proiectare sau de executie, i se facusera o camera cu usa in tavan si o fereastra de toaleta care se deschidea chiar in sala de spectacol, langa scena.
Dar nu panourile ii interesau pe ei si nici ravna cu care se muncea in spatele lor, ci inscrisurile de pe trei dintre ele: "CETATENI! TREBUIE SA FIM CONSTIENTI DE ROLUL NOSTRU IN SOCIETATE SI SA SPUNEM UN NU HOTARAT STARILOR DE LUCRURI CE SE CONTUREAZA LA NOI! IN POLONIA PRIETENA, OAMENII AU DOBINDIT O LIBERTATE REALA, AU SINDICATE LIBERE, SI . ACESTEA LE REPREZINTA CU ADEVARAT DREPTURILE, CHIAR DACA AU ACELEASI PROBLEME ALIMENTARE CA SI NOI!". Pe un alt panou, in apropiere, scria mai putin, dar era mai de rau: "NE-AM SATURAT DE STAT LA COZI IMENSE! NU MAI PUTEM ACCEPTA MIZERIILE SI NEDREPTATILE DIN TARA ASTA!". "Maaa, da le zice", cugeta ascuns in sinea sa Costache, dand coltul pe strada Marchian si ajungand nas in nas cu un alt text, scris cu aceeasi creta si aceleasi litere de tipar, hotarat conturate: "VREM HRANA! VREM RESPECTAREA TUTUROR DREPTURILOR! VREM LIBERTATE!".
Era prea de tot. Cei trei au trecut la treaba, dupa regulament si ordinele primite. Se mai intamplase acelasi lucru cu doua zile inainte, cand, au socotit ei, vreun ratacit scrisese tocmai pe peretele exterior al Consiliului Judetean de Partid Botosani. Cea care vazuse prima inscriptia "a fost tovarasa Manole de la contabilitate, care la acea ora se reintorcea din piata si a trecut pe la serviciu", dupa cum a raportat plutonierul Calugareanu. Cand Gheorghe a ajuns acolo, la chemarea agitata a plutonierului de militie care avea in paza judeteana de partid, portarul tocmai rascaluise inscriptia, dar smirghelul facuse minuni pe zidul grunjos: pe o pata albita, de perete curatat luna, literele albastre, desi pe jumatate sterse, se vedeau mai bine ca inainte si mai de departe: "NE-AM SATURAT SA STAM LA COZI INTERMINABILE!" Pana la urma, au acoperit literele cu mortar, dar tot nu au nimerit griul murdar al zidului de dinainte, iar pata de culoare a ramas acolo cu anii. Au gasit si atunci mai multe inscriptii: pe bordura de la bazinul de apa fara apa din fata Magazinului General "VREM HRANA, NU INECHITATE!", pe bordura gardului de beton de la Banca Nationala din strada Pictor Grigorescu "VREM HRANA SI LIBERTATE!", iar pe strada Karl Marx "VREM HRANA, NE-AM SATURAT DE MIZERIE!".
Nu era un accident. Nu mai era vorba de un nebun, discutau intre ei cei trei ofiteri operativi, stransi in coltul strazilor Marchian si Cuza Voda: scrisul era acelasi, erau mesajele clare si determinate. Singura diferenta era culoarea cretei, acum alba, dupa ce, cu doua zile inainte, fusese albastra. Albastra era si situatia.
Unul dintre cei trei a adus doi muncitori care au sters cu ravna tot ce scria, nu inainte ca textele sa fie fotografiate, fiecare de cateva ori. Apoi Gheorghe, care era cel mai batran, dar si cel mai mare in grad, a scris chiar acolo, pe capota Daciei negre, un proces verbal: "Incheiat azi, 14 septembrie 1981, in Botosani. Noi, lt. col. Boboc Gheorghe, mr. Burcescu Mihai si cpt. Bosinceanu Costache...". Acestia povesteau mai departe ce au gasit, ce au citit, dar nu si daca au inteles. Colonelul Boboc i-a trecut pe cei doi muncitori Ioan si Radu drept martori asistenti si i-a pus sa semneze sub ultimele cuvinte, care spuneau asa: "Cercetarea la fata locului s-a efectuat intre orele 9.20-10.30, pe un timp cu cer senin, cu soare. Alte urme la fata locului nu s-au mai gasit. Drept care am incheiat prezentul proces verbal, intr-un singur exemplar, spre cele legale". Intre timp, panourile spalate cu o carpa murdara se si uscasera. Se mai vedeau doar ovaluri mari, albicioase - urmele de la creta. "Mai dati o data si luati apa curata, baaa...", le striga celor doi muncitori capitanul Costache. Scosese capul pe fereastra Daciei, inainte de a demara...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
