Puţine au fost-la noi-reacţiile rapide de bun simţ în cazul retragerii Papei Benedict al XVI-lea anunţată luni, 11 februarie. Personal, am oroare de teorii ale conspiraţiei gratuite şi de speculaţii semidocte în condiţiile în care omul-căci om este şi Papa, chiar dacă bate la uşile sfinţeniei precum orice creştin consacrat pe Calea întru Hristos-declarase încă de acum doi ani într-un interviu că da, în caz de neputinţe trupeşti, este capabil să recurgă inclusiv la acest gest: să se retragă din scaunul lui Petru...
Desigur că putem face mai multe observaţii pornind de la acest eveniment excepţional.Căci nu au fost decât patru astfel de retrageri în istoria Bisericii Catolice, ultima petrecându-se acum şase secole.
Întâi de toate, Benedict al XVI-lea se înscrie firesc în istoria Bisericii Catolice de după Conciliul Vatican II. Se înscrie paradoxal însă, căci, dimpotrivă, eforturile sale au fost de atenuare şi de limitare a reflexelor liberale din sânul Bisericii generate şi încurajate de Vatican II. Papa Benedict a fost, este adevărat, un conservator şi un foarte mare teolog, fost prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Cu toate acestea, paradoxal, probabil unul dintre gesturile care-l vor aşeza definitiv în istorie, este tocmai felul nonconformist în care se retrage. Cu siguranţă, ultimii ani ai predecesorului său, foarte bolnav la rândul său, au influenţat această decizie, fiindcă şi în cazul polonezului Ioan Paul al II-lea au existat speculaţii privind retragerea.
Atenţionez că suntem obligaţisă ieşim din logica lumească - eventual politică: vezi teoriile conspiraţiei generate de eveniment - pentru a rămâne strict în logica teologică şi sacră, aşa cum se cuvine în cazul de faţă.
În paranteză fie spus este un gest pe cât de omenesc, pe atât de firesc. Cardinalii au la rândul lor o limită de vârstă (80 de ani) dincolo de care se retrag. De ce ar fi atât de spectaculos în cazul unui Papă? Din motive exterioare sacrului: politice, înainte de toate. Lucru care a şi fost speculat în aceste zile. Nu cumva această "demisie" va genera periculoase precedente în care un anume grup de putere ar putea impune "retragerea din motive de boală" în cazul unui viitor Papă? Este o temă de meditaţie care nu poate fi eludată cu lejeritate…
Nu este încă ora bilanţului, dar, în mod evident, dacă iniţial, ţinându-se cont de vârsta la care a fost ales (78 de ani) pe scaunul lui Petru, acestui Papă i se prevedea rolul unui interimar, viaţa şi Pronia au demonstrat cu totul altceva. Benedict al XVI-lea a adus un aer nemţesc la Vatican, reaşezând catolicismul, pe parcursul a opt ani, pe un făgaş mai apropiat structurii sale conservatoare. În pofida speculaţiilor ignorante, analiştii serioşi consideră că acele câteva crize majore legate de scandaluri de pedofilie ori de finanţele vaticane au fost rezolvate exemplar. A lega această retragere de scandalurile respective este pur şi simplu o prostie. Câţi dintre păreriştii de azi au deschis oare măcar o carte semnată de mare teolog Ratzinger - pentru a-l înţelege cu adevărat?
Vă invit să priviţi cu atenţie măcar în aceste zile ale retragerii acestui Papă care generează automat alegerea succesorului: un ochi avizat va observa impecabile gesturi ale mediei vaticane însoţite de un admirabil PR. Nu altfel s-a întâmplat şi în cazul crizelor menţionate, crize de care, ştie oricine, nu Papa era răspunzător. Acestea sunt moşteniri ale unui trecut în care funcţiona încă prostia că mai bine îngropi gunoiul sub preş - greşeală reiterată de Biserica Ortodoxă Română de două decenii încoace…
În mod evident, data care a fost aleasă pentru anunţul acestei retrageri nu este întâmplătoare - 11 februarie, zi dedicată bolnavilor în Biserica Catolică, pornind de la Evanghelia după Marcu (6, 53-56) - iar intervalul dintre retragerea propriu-zisa, 28 februarie şi Paştele catolic (31 martie) lasă loc suficient alegerii viitorului Papă. Suntem în continuare într-un timp liturgic - puţini observatori au văzut asta. Dar despre simbolistica spirituală a acestor zile, vom mai vorbi.
Fără doar şi poate, o dată produs şi în epoca noastră, acest gest va crea realmente un precedent (post)modern care va îndemna la meditaţii şi, poate, la gesturi similare în viitor...
Căci, am tot repetat zilele acestea, obositor, poate: retragerea Papei Banedict este un gest omenesc de nobleţe, de iubire şi responsabilitate faţă de Biserică, de generozitate spirituală. Să-i dorim sănătate şi putere să scrie şi să se roage atât cât îl va mai ţine Domnul alături de noi. Cu astfel de oameni şi astfel de gesturi exemplare - inclusiv pentru ortodoxie ! - lumea este mai frumoasă şi pare (un pic) mai sigură.
Papa Benedict al XVI-lea este înainte de orice un teolog rafinat şi un mare profesor. Fără a fi cea din urmă, sperăm, este, totuşi, ultima sa mare lecţie: prin această retragere s-a sacrificat din dragoste pentru Biserică. Iar Biserica nu rămâne niciodată fără "conducător" căci acesta este, dintotdeauna, Iisus...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
