• Leu / EUR4.9437
  • Leu / GBP5.6284
  • Leu / USD5.0679
Ziarul de Duminică

Partea dreaptă a capului (II)/ de Dragoş Ghiţulete

Partea dreaptă a capului (II)/ de Dragoş Ghiţulete

Autor: Ziarul de Duminica

02.05.2014, 00:19 83

Herman G. nu trebuia să răspundă la telefon. Cîteva luni din viaţă le pierduse ca să se întîlnească cu nişte femei. Destul de plictisitor, gîndind acum la rece. Acum stătea lungit în fotoliu într-o poziţie destul de incomodă, dar nici că avea de gînd s-o schimbe. Îşi freacă mîinile, îşi aprinde o ţigară şi, da, telefonul. Un număr necunoscut. Prima oara l-a lăsat să sune. Nu-i plăcea să răspundă aşa, alandala, la orice necunoscut. Telefonia asta mobilă. Ce naibii s-ar fi făcut oamenii fără mobilitate pe telefon? Cum se întîlneau înainte? Erau oare mai punctuali? Sau acceptau mai greu invitaţiile? Că, da, cu invazia asta de mobilitate, nu mai ai timp să stai şi să petreci cu tine. Te găsesc oriunde te-ai ascunde.

Au trecut cîteva minute şi telefonul începe iar să sune.

Herman G. a răspuns. N-ar fi trebuit.

– Sînteţi domnul Herman G.?, întreabă o voce de femeie. După care aşteaptă confirmarea şi continuă:

– Sînt asistentă la spitalul de urgenţă. Tatăl dumneavoastră vrea să vă vadă. E într-o stare foarte gravă, nu credem că mai are mult timp de trăit şi spune că vrea să vă vadă.

– Da’ eu n-am aşa ceva. Sau da, mă rog, da’ nu mai ştiu nimic despre el de vreo 20 de ani. Nici nu erau telefoane mobile atunci, îşi spune Herman G. Nici măcar nu întreabă de unde aflase bătrînu’, cît oare să fi avut acum, peste 70 oricum, numărul de telefon.

– N-am. Adică n-am timp să vin. Şi ce mama naibii să caut eu la el?

– Îi e greu să vorbească acum. Vrea doar să vă vadă. Nu mi-a spus decît atît. Vrea să vă vadă.

– Da’ mai are, Herman G. numără pe degete, mai are vreo trei ca mine. Adică, copii vreau să spun. Sau cel puţin parcă aşa ţin minte. Să-i cheme pe ei.

– Domnule, uite care-i treaba. Eu am transmis un mesaj. E treaba dumneavoastră ce faceţi.

Dupa ce a închis telefonul, Herman G. se aşaza în aceeaşi poziţie incomodă pe fotoliu. Se ridică brusc, se duce hotarît spre bucătărie şi se întoarce cu un pahar de whisky.

„Hm. Am ratat una.”

 Da, nu fusese tocmai o acuplare, dar se cheamă că avusese primul orgasm în preajma unei femei.

Era chiar în ziua în care mama lui, el era prin clasa a şaptea, se măritase din nou. Bătrînu’ ăsta, care acum era se pare aproape de sfîrşit, îi părăsise cînd Herman G. avea doar un an.

Dansase cu ea, cu colega de serviciu a maică-sii, să tot fi avut vipera vreo 25 de ani, şi ea simţise că în pantalonii lui Herman G. se zbate un şarpe. L-a întrebat dacă nu vrea să meargă la toaletă împreună, dar foarte – insistase –, foarte discret, ca să nu vadă nuntaşii. Mai ales cei implicaţi direct în această ceremonie. El acceptase şi în toaleta de femei, în mai puţin de un minut, ejaculase. Fără ca măcar fata să apuce să-l tragă spre părţile ei intime.

Herman G. se înroşise atunci, bîiguise cîteva cuvinte fără noimă. Fata însă a avut grijă să nu-l facă să se simtă prost. Un sex oral a avut darul să-l liniştească şi să-i aducă zîmbetul pe buze. A sărit în sus toată seara, a tot vorbit despre teoria lui Pitagora, despre poezie, domnitori viteji care se bătuseră cu turcii, despre clorofilă şi fotosinteză. Dar spre tînara care îi provocase atîta plăcere n-a mai aruncat nici măcar o privire. Herman G. a arătat atunci, în clasa a şaptea, că femeile îl vor bucura, dar pentru scurt timp.

Şi parcă pentru a da tărie acestor cuvinte, la plecare, cînd aproape toata lumea era beată, tînara care-i oferise prima partida de sex oral din viaţă, a încercat să-i vorbească. Herman G. a luat-o la fugă. Şi a doua zi dimineaţă, îşi aduce aminte acum, s-a tot gîndit dacă să le spună colegilor la şcoala sau nu. Şi n-a făcut-o, mai ales că şcoala toată vuia după ce diriginta lor îi confiscase unui coleg de clasă o revistă porno pe care ăsta, Berbec, s-a gîndit Herman G., auzi, să vină cu ea la şcoală, o primise de la un văr din Italia.

Ce se aruncaseră băieţii din clasă peste bănci să vadă goliciuni. Era pentru prima oară cînd femeile arătau mai mult decît o făceau în pozele de pe ciorapii Adesgo.

Cîtă incultură pornografică, cîtă ignoranţă în acele vremuri, îşi spune Herman G. în timp ce urcă treptele spitalului. Poate şi ăsta era motivul pentru care se tot spîrcîia pe hîrtie, scriind despre sex. Acum însă, acea lume a goliciunilor era departe. În faţa lui se deschidea o lume mohorîtă. Şi mirosul, mirosul care rămîne şi în haine.

Pute, pute mai rău ca în Parisul secolului al XIX-lea, acolo unde într-o piaţă de peşte se năştea unul dintre personajele care îl marcaseră pe Herman G.: Jean-Baptiste Grenouille – hahalera, parfumarul, urîţenia, zeul.

N-are nici o emoţie cînd intră în salon. Nici cînd iese, pentru că între timp, bătrînul dăduse colţul. N-apucase să-l vadă. Ar fi vrut să-l întrebe, de ce Herman, şi de ce îi părăsise. Banal, pentru că ştia răspunsurile de la maică-sa. Herman, că aşa îl cheamă pe naşu’, părăsit pentru că bătrînu’ vroia o viaţă mai bună.

„Dar şi eu vreau o viaţă mai bună.”

În momentul în care Herman G. realizează ce gînd măreţ îi trece prin cap, se opreşte în mijlocul trotuarului şi îşi aprinde o ţigară. Pot avea o viaţă mai bună, îşi spuse, pot să fac lucruri frumoase. Herman G. n-are nici un dubiu că bătrînul, om înstărit, i-a lăsat şi lui ceva.

Şi primeşte bani, şi nu puţini. La fix, aer curat, pentru că cele cîteva săptămîni de expediţii îl cam secaseră financiar. Noroc cu povestirile despre „iese-intră”.

Îşi dăduse demisia înainte de a pleca în căutarea iubitelor pierdute. Pînă atunci, ca un funcţionar. Cele 8 ore petrecute într-un birou nu mai existau. Luase decizia pe loc, într-o după-amiază, după ce citise o ştire cu un bătrîn suedez din Malmö, care îşi găsise sfîrşitul sub un teanc de ziare. Adunase toată viaţa ziare şi acum murise sufocat de ele. Oare, se întrebase atunci Herman G, oare ce-or face suedezii din Malmö la ora asta la care el este sufocat de munca de birou? Habar n-au de el, de Herman G. Îşi văd liniştiţi de viaţa lor. Şi demisionase.

Pînă ieşi din România e mai greu. La volan, Herman G. a plecat să cunoască lumea. Cu banii pe care îi primise după moartea bătrînului, să tot colinde un an fără bătaie de cap. Deşi îşi spusese că pleacă unde o vedea cu ochii, Herman G. ştia precis unde avea să ajungă. La schi, în Austria. Îi plăcea aşa mult să schieze. Dar nu prea avusese ocazia să iasă în altă ţară. Schiase în România şi o singură data în Austria. Plecase de-acolo şi cîteva zile tot murmurase „ce ţară au ăia frate, ce pîrtii”.

 Două cafele mari, două red bull, două sandviciuri. Asta înseamnă cam 1000 de kilometri. E frontieră, de fapt fosta frontieră dintre Ungaria şi Austria. Plecase la 7 dimineaţa. Acum era 9 seara şi era la 1000 de kilometri de Bucureşti. Tot drumul, Herman G. s-a întrebat dacă e bine ce face. Invariabil, după ce analiza pe toate părţile, răspunsul era, da, e bine ce face. Aceiaşi placă în fiecare dimineaţă, aceleaşi discuri în fiecare seară. Acelaşi loc în fotoliu, aceleaşi gînduri peste zi. Gata. Trebuia să pună punct.

Cînd l-a luat în maşina pe preotul burtos şi-a adus aminte de anii facultăţii cînd facea autostopul cu cele cinci degete fluturînd, hai, luaţi-mă şi pe mine pînă la Piteşti. Sau pînă la Sibiu. Sau, de ce nu, pînă la Praga, aşa cum îl fascinase cu povestea, poate minciuna, Bogumil, un tînar praghez care pretindea că făcea autostopul din India. Da, din India pînă în Cehia dureaza cam trei saptamîni i-a spus cînd l-a ajutat să bage rucsacul mare în portbagajul maşinii de teren. Dormit în benzinarii, spălat tot acolo. E mare, e gratis băieţi, vă duc pînă la Piteşti, în engleză dacă se poate, da, pe el îl las la Budapesta, eu acolo merg. Să-mi scrii, Bogumil, să ştiu cînd ai ajuns. Pe hîrtie, la poştă. Nu mai scriem de mîna, avem mail acum. Da părinte, te duc pînă la Arad. Ai noroc, eu merg mai departe. Aşa e şi bunătatea Domnului, iaca, aşa e ca cîmpurile astea nesfîrşite. Nelucrate, părinte, cu buruieni. S-au oprit de două ori, pe Valea Oltului şi apoi după Deva, şi Herman a fost foarte mirat de pofta de mîncare a slujitorului lui Dumnezeu. El abia dacă a îmbucat două pateuri, părintele şi-a făcut de cap cu ciorbă şi friptură. Cam multa zeamă, părinte, nu te balonează, îl întreabă înainte să oprească să facă plinul la Arad. Nu contează ce bagi în gura fiule, contează ce scoţi din gură. Mulţumesc şi Domnul să te aibă în pază. Drum bun.

 „Şi dacă dau chix, mă întorc. Care-i problema?” Herman G. e într-un sexy club, la nici 20 de metri de camera pe care şi-o luase peste noapte. E chiar pe marginea autostrăzii şi e mai mult decît sexy club. Ce frumoase sînt fetele, şi da, nici nu apuci să te aşezi la masă că vin şi te întreabă de sănătate. Pentru 50 de euro, poţi să stai în compania lor intimă. Totul se plăteşte la bar. Şi băutura şi fata.

Drumul lung îţi dă o stare de oboseală plăcută. Iar cele două băuturi energizante fac minuni. Da, pentru că toată acea noapte, Herman G. o va petrece alături de fete. Iar 5 dimineaţa îl găseşte perfect lucid, cu o fată care îi plînge pe umăr şi cu alta care dansează lasciv în faţa lui.

La fel de lucid ca atunci cînd intrase în acel bar. Se gîndise că e doar un loc unde dansează fete dezbrăcate. Îşi luase o bere şi se aşezase pe o canapea.

– Îmi iei ceva de băut? La graniţa dintre Ungaria şi Austria, o întrebare banală, în engleză. Şi o fată frumoasă.

 

Din romanul cu acelaşi titlu în pregătire la Editura Cartea românească

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9437
Diferență: 0,0506
Ieri:
Azi: 5.0679
Diferență: 1,1496
Ieri:
Azi: 5.6284
Diferență: -0,5934
Ieri:
Azi: 5.1569
Diferență: 0,4578
Ieri: