O fugara intalnire de acum trei-patru ani nu a imprastiat aburul dinauntrul si dimprejurul figurii pe care mi-o evoc a fi fost aceea a poetului Mihai Ignat. Ultima lui carte, Poeme in doi (Editura Vinea, 2003), s-a asezat pe masa mea, prin nu stiu ce intamplare, langa Cartea burtilor si a singuratatii de Doina Ioanid, aparuta la Editura Pontica. Doua volume care isi stau aproape nu doar prin parcursul comun al celor doi autori, ci si prin sunetul de fond al poeziei lor. Ceea ce urmeaza este o parte din spectacolul pe care-l reveleaza cele doua carti/destine puse fata in fata.
Spune ea: "Cand te-am intalnit, as fi putut fi o eroina (aveam stofa, zau), chiar inainte de a fi implinit 25 de ani. As fi plecat intr-o seara de iarna, tarand in urma mea armura. Dar, cu fiecare zi petrecuta langa tine, curajul meu scadea, pana cand am inteles ca lasitatea nu e decat o forma de dragoste. Si atunci mi s-a facut mila de eroi".
Spune el: "Eu vorbesc repede ea are sanii rotunzi./ Eu o ating ea doarme./ Eu nu mai cresc ea e imposibil de frumoasa./ Cand moare un batran ea zice <<groaznic>>, eu zic <<banal>>./ Cand eu lovesc usor cu varfurile degetelor/ neonul palpaitor ea se roteste ciupind aerul./ .../ Eu rasucesc ata pe deget ea stie/ doua replici mortale./ Eu musc dintr-o piersica ea priveste/ pe geam/ .../ eu corectez propozitii tampite/ ea striveste litere".
Si din nou ea, dar de data asta nu despre ei doi: "Ah, burtile in care stam inchisi, in care ne inchidem singuri, burtile din care muscam si cele care ne devora. Burtile care devin toba, dar al carei cantec nu-l ascultam niciodata. Burtile goale si cele pline, cele nedorite si cele iubite. Burtile transpirate, lipite in impreunare, burtile fara de care nu suntem, burtile in care totul coboara. Burtile lasate de Dumnezeu, burticile, burtoaiele, burdihanele, bortoaiele. Ah, sa sfasie cineva toate aceste burti!".
In replica, el il avanseaza pe tabla de sah pe pururi captivul Klein: "Zidit/ in epiderma/ unei singure femei,/ spune Klein si se priveste in oglinda. Klein il priveste la randul sau repetandu-i cuvintele la indigo. Apoi paraseste lumina de neon palpaitor, trece pe langa femeia cu parul roscat din patul ravasit (adormita, atinsa de acidul unui cosmar) si coboara treptele unui apus urban/ .../ Cand Klein nu mai e decat un cocon odorifer, de pe zidul caramiziu ea zambeste, cu bratele cuprinzandu-si sanii. Klein isi acopera fata cu mainile si, obosit, se sprijina de afisul imens al trupului ei. De la departare Klein apare, de la mijloc in sus, ca un tatuaj pe/ coapsa ei bronzata sub saptesprezece/ sori diferiti".
Daca ar fi sa exprim diferenta care da identitate fiecarei voci in parte, as spune ca aceasta tine in primul rand de curenti: ai lui sunt ascensionali, ai ei coboara. Sa mai ascultam o data, inainte de a incerca regretul ca spatiul alocat rubricii de fata nu este intotdeauna incapator.
Mihai Ignat: "Intamplarile ne-au inghitit pe amandoi// astazi pierzi nu castigi/ maine mana cauta/ aurita cale de mijloc// cerul vazut printre degetele tale/ se scurge albastru pe unghii// fiecare atinge/ asa cum vrea sa fie atins".
Doina Ioanid: "Singuratatea vine o data cu vecina de la cinci. Din carnea puhava si galbuie a femeii, din parul slinos, singuratatea coboara, se repede si smulge limbile trecatorilor".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
