Ziarul de Duminică

Patul ca probă a pasiunii/ de Elisabeta Lăsconi

Patul ca probă a pasiunii/ de Elisabeta Lăsconi
14.03.2013, 23:56 133

Francezii îşi adoră copiii teribili, într-un amestec imprevizibil de admiraţie, invidie şi privire critică lucidă. Nu au parte de prea mulţi, unul într-o jumătate de secol. Un astfel de copil teribil a fost Françoise Sagan, care a răvăşit literatura franceză şi a reuşit să facă din scriitor o vedetă care eclipsa multe figuri din lumea filmului şi a televiziunii. A ţâşnit dintr-un salt, în 1954, cu „Bonjour, tristesse”, la 18 ani, apoi şi-a uluit, intrigat, şocat ori chiar devastat publicul.

Reuşeşte câteva performanţe rare: „Bonjour, tristesse” este trecută la index de Vatican, care o consideră „o otravă care trebuie ţinută departe de buzele tineretului", dar, paradoxal, nu sunt interzise cărţile ei în URSS în anii Războiului Rece. Tatăl i-a îngăduit să conducă la 9 ani maşina, experienţă atât de pasionantă încât nu se va lecui niciodată de beţia vitezei, dar nu a acceptat să folosească numele de familie pentru scris, aşa că şi-a ales pseudonim numele unei prinţese din ciclul proustian „În căutarea timpului pierdut”.

A primit porecla de „Mademoiselle Chanel a literaturii” sau „şarmantul monstruleţ”, dar este o rebelă, soră de suflet cu James Dean, versiune feminin-franţuzită. Şi-a exersat arta seducţiei deopotrivă asupra celor mai frumoşi bărbaţi şi asupra celor mai frumoase femei într-o deplină libertate provocată de revoluţia sexuală. Beţia vitezei o conduce în 1957 la un accident grav, cu multiple fracturi – craniu, bazin şi torace. Intră în comă, şi totuşi supravieţuieşte. Durerile sunt atroce, aşa că i se administrează zilnic, trei luni, un înlocuitor al morfinei numit „875“ (Palfium) – experienţa intoxicării şi dezintoxicării apare într-o carte „Toxic”.

Nu şi-a refuzat nimic, a înfruntat hazardul (a jucat la ruletă până ce i s-a interzis accesul în cazinouri, nu se ştie dacă protejând-o pe ea sau cazinourile de pierderi uriaşe), a recurs la droguri (de la amfetamine şi anxiolitice, la cocaină şi morfină), până a ajuns la crize de delirium tremens, iar fraudele fiscale i-au adus un an de închisoare. În ultimii ani a trăit în sărăcie şi uitare, a avut umorul de a-şi scrie singură necrologul – „După o viaţă şi o operă încântătoare, dar de mântuială, dispariţia ei n-a fost un scandal decât pentru ea însăşi.“

La noi a fost cunoscută de publicul larg prin „Vă place Brahms?” a cărui vogă a generat-o filmul cu trei monştri sacri – Ingrid Bergman, Anthony Perkins şi Yves Montand. În anii 90 la noi părea deja o autoare epuizată, ieşită din prim-plan, iar traducerile au apărut mai curând sporadic, împrăştiate la edituri diferite şi în colecţii diferite, decât într-un program coerent şi consecvent. Abia recent Editura Art îi dedică o serie de autor menită să-i pună în lumină personalitatea şi opera, face parte din specia rară de autori a căror personalitate răscoleşte mereu opera.

„Patul răvăşit” este un roman surprinzător din multe puncte de vedere. Titlul sugerează o explorare a experienţelor erotice, dar cititorul constată că iubirea descrisă aici trece proba sexualităţii. Cuplul este, la prima vedere, unul fragil, sortit unei despărţiri rapide: Béatrice este actriţă de teatru bulevardier, pentru care aventurile amoroase ţin de modul ei obişnuit de viaţă, iar Edouard este un tânăr dramaturg propulsat pe neaşteptate în vârf de cronici favorabile. În urmă cu cinci ani trăiseră o mică aventură, dar Béatrice îl părăsise, fiindcă avusese şansa unei lansări spectaculoase, care cerea un amantlâc pe măsură.

Celor doi li se oferă a doua şansa, iar demonstraţia are de ce să şocheze: pe când tânărul scriitor este tot mai îndrăgostit şi devotat, actriţa nu ezită să-şi satisfacă mărunte capricii, înşelându-l fără scrupule. Miracolul se produce în cele din urmă, căci Béatrice ajunge să se predea, adică să recunoască pur şi simplu că-l iubeşte. Să descopere citind noua piesă a lui Edouard că este cu adevărat un autor dramatic talentat. Şi aventura şi tevatura mustesc de picanterii: observaţii pline de spirit, idei subţiri strecurate în stilul franţuzesc fac din lectură un deliciu.

 

Françoise Sagan, Patul răvăşit, traducere din limba franceză de Adina Diniţoiu, Editura Art, 2012, 272 pag.

 
AFACERI DE LA ZERO