Ziarul de Duminică

Paul Mihalache: „Diferenţa majoră dintre mine şi colegii de generaţiee că eu scriu proză”/ de Stelian Ţurlea

Paul Mihalache: „Diferenţa majoră dintre mine şi colegii de generaţiee că eu scriu proză”/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea

17.02.2012, 00:07 791

-Are acest roman cu titlu inspirat vreo istorie care ar trebui ştiută de cititori? I-ar influenţa aceasta în lectură?

- Printr-o mică eroare tehnică (o confuzie datorată prea multor mailuri trimise în doar câteva ore editorului meu, Cosmin Perţa) răspunsul la această întrebare a ajuns chiar în primele pagini ale cărţii, sub forma unui scurt Intro. Intro-ul trebuia să fie, iniţial, altul. Nu voi relua povestea cărţii pentru că (adevărată sau nu - are prea puţină importanţă) o veţi gasi înainte de romanul propriu-zis. Iar dacă i-ar influenţa pe unii dintre cititori, asta n-am cum să ştiu. În niciun caz nu ar trebui. Există poveşti foatre interesante şi fain de ştiut ale unor cărţi (cum ar fi cazul cu Jucătorul lui Dostoevsky, scrisă - mai corect spus: dictată - în doar douăzeci şi unu de zile, presat fiind de creditori şi ameninţat cu închisoarea), dar asta nu le schimbă cu nimic valoarea, ori modul în care ar trebui percepute. Uneori e mai bine să nu ştim prea multe despre scriitori. Am fost consternat să aflu, cu vreo zece ani în urmă, că Gabriel Garcia Marquez e prieten foarte bun cu Fidel Castro, sau că George Orwell a fost turnător KGB. Dar, de atunci, am mai citit câteva cărţi bune de Orwell şi câteva excelente de Marquez. În fine, întrebarea era puţin alta. Şi răspunsul, în Intro-ul de care pomeneam.

-De ce "Târg de arlechini"?

- Titlul e inspirat dintr-o piesă de la Celelalte Cuvinte: Zmeie. Versurile se găsesc pe net, sunt foarte frumoase, merită citite, merită ascultată piesa. Sper să nu vedeţi legătura. JTârg - pentru că termenul are dublă semnificaţie: atât pe cea de tranzacţie (a măştilor, în cazul meu), cât şi pe cea de topos (scena). Iar arlechini, pentru că personajul ăsta (arlechinul înţeles în termeni clasici, în paradigma teatrului grecesc - nu personajul meu) e unul foarte complex şi autentic într-un sens inversat. Adică masca e tot ceea ce putem vedea într-adevăr la ceilalţi. Mai subţire, mai stilizată, dar e un fel de a răspunde la celebra întrebare a lui Thomas Nagel,din filosofia minţii: What is like to be a bat? Răspunsul: Nobody knows (except the bat). Tot ceea ce putem vedea e masca. Iar Despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă (fraza a şaptea din Tractatus).

-În felul în care scrieţi a avut vreun rol faptul că aţi urmat studii de filosofie?

- Facultatea de Filosofie e (sau, cel puţin, era) foarte faină. Erau câţiva profesori extraordinari: Ianoşi, Pîrvu, Solcan, Stoianovici. Atmosfera foarte plăcută. În primii doi ani nu doar că mi-a plăcut, m-a şi pasionat. Dar din anul trei am început să mă apropii tot mai mult de literatură.

Literele m-au atras în ideea că aş fi putut face un curs de Creative Writing. Sau măcar noţiuni de creative writing în cadrul diverselor alte cursuri. În 2009 m-am înscris la masterul de Teoria literaturii şi literatură comparată. Discuţiile erau uneori interesante. În plus, m-am bucurat să cunosc câţiva oameni pe care nu ştiu dacă i-aş fi întâlnit prea curând altfel. Dar cred că un absolvent de Litere e pregătit, mai degrabă, să scrie recenzii sau articole de teoria literaturii decât proză sau poezie. Bineînţeles, poate să o facă oricând şi foarte bine (exemple sunt suficiente), dar acelaşi lucru se poate spune şi despre cineva care a terminat Medicină (Răzvan Petrescu, de plidă), Economie (Nichita Danilov) sau orice altă facultate.

Filosofia (în plus?) îţi dezvoltă nu doar nevoia de argumentare şi de a face mereu comparaţii, ci şi un anumit simţ care te ajută să eviţi patetismele, să devii moralizator şi să dai verdicte. Te obişnuieşti cu o serie de idei care, din afară, pot părea fantastic de originale. Şi atunci, ca scriitor, îţi dai seama că mult mai important este modul de a le spune - foarte general vorbind: stilul.

AFACERI DE LA ZERO