Aparent, viaţa monahală de zi cu zi de la Mănăstirea Frăsinei nu se deosebeşte cu nimic de viaţa monahilor trăitori în alte mănăstiri ortodoxe din ţară. Cu toate acestea, o anume amprentă - generată de interdicţia ca aici să pătrundă femeile - îi conferă mănăstirii un statut de unicat în spaţiul ortodox românesc.
Sunt diferite încercările vremilor acestea de cele ale veacurilor trecute? În bună măsură, da. O întâlnire cu stareţul Mănăstirii Frăsinei şi un pelerinaj în mijlocul obştii sale monahale îţi va confirma că trăim într-o lume în schimbare. Este o dinamică vizibilă până şi în aceste locuri, aparent mai izolate de lume. Încă de la intrarea pe poarta Mănăstirii Frăsinei, pelerinul, cât ar fi el de absent, tot îşi priveşte telefonul mobil: ai sau nu mai ai semnal? Ei bine, semnal de telefon mobil nu este mai deloc în incinta propriu-zisă a mănăstirii, dar asta nu înseamnă că tulburările acestei lumi nu pătrund. Om adus de spate, care se mişcă greu, dar cu o voce incredibil de vie şi de fermă, arhimandritul Neonil Ştefan conduce obştea monahală din anul 1961. Este probabil unul dintre cei mai longevivi stareţi de mănăstire din ţară. Recunoaşterea aceasta se datorează şi spiritului său practic. Mănăstirea Frăsinei a ajuns astăzi la o înflorire nicicând avută. Cei care-l cunosc spun că este un tradiţionalist care altoieşte rigoarea legilor lăsate de Sfântul Calinic cu blândeţea şi înţelepciunea dobândite prin rugă. Iniţial îngrijorător de mic, numărul călugărilor şi al fraţilor a ajuns astăzi la 50, ca şi jumătatea de veac de când păstoreşte Părintele Neonil. Această oază de isihie este întreţinută însă cu mari nevoinţe, rareori vizibile pelerinului.
Scump la vorbă, stareţul mărturiseşte că este nemulţumit de invazia lumescului, din ce în ce mai brutală. Oamenii nu mai respectă ca pe vremuri legământul Sf. Calinic - unii din neştiinţă, alţii din nesimţire. Astfel, nu departe de poarta mănăstiri, aşadar în interiorul arealului vegheat de legământ, există drumuri forestiere destul de frecventate şi de bărbaţi şi de femei. Chiar dacă femeile nu intră în incinta propriu-zisă a mănăstirii, stareţul este nemulţumit de "stilul" lipsit de respect faţă de cele sfinte al unora dintre cei care ajung aici. Sunt turişti mânaţi mai degrabă de curiozitate decât de credinţă. Este, evident, o oportunitate pentru a-i catehiza, eventual, a-i schimba. Dar aceasta se petrece cu înzecite eforturi din partea monahilor.
...După prima sa vizită în acest loc binecuvântat, Sf. Calinic adresează o scrisoare Ministrului Creţulescu căruia îi destăinuie planurile sale: "În anul 1857 găsirăm aici în districtul Vâlcea, plaiul Cozii, o biserică de zid, cu o chilie împrejur, situată în loc retras sub numele de schitul Frăsinei. Poziţia locului acestui schit mă mişcă foarte mult, de a forma noi şi a urma un proiect ce tinde la un act de religiozitate". Fondată chiar la începutul secolului al XVIII-lea, după un veac şi jumătate, adică în 1859, graţie Sf. Calinic Mănăstirea Frăsinei începe să capete o nouă înfăţişare prin construirea unei alte biserici înconjurată ca o cetate de un corp de chilii. Fiind episcop al Râmnicului, Sf. Calinic îşi urmăreşte proiectul cu consecvenţă. Ridică în apropierea vechii biserici - astăzi paraclis al cimitirului - un nou aşezământ mult mai mare. Simbolic, noua biserică de la Frăsinei este situată pe un deal aflat la poalele muntelui Căpăţânei (Golgota) - precum se numeşte şi colina pe care a fost răstignit Iisus...
Fiindcă acelaşi ierarh era deja ctitor al catedralei episcopale de la Râmnicu Vâlcea, pictată de Gheorghe Tattarescu, acesta a solicitat serviciile marelui pictor şi pentru Frăsinei. Din păcate, în pofida relaţiei de prietenie pe care o avea cu Sf. Calinic, Gheorghe Tattarescu a refuzat, întrucât era angajat în alte lucrări. La recomandarea sa, pictura de la Frăsinei a fost făcută de pictorul ardelean Mişu Pop. Pictura este realizată între anii 1860 şi 1863. Biserica este sfinţită în 12 mai 1863, având hramul Adormirea Maicii Domnului.
Dar schimbarea fundamentală abia urma să vină. Planul Sf. Calinic era acela de a instaura aici regulile aspre existente la Sfântul Munte Athos. Pentru aceasta, stareţul Acachie a fost înlocuit cu un fost ucenic al Cuviosului Calinic (pe când acesta era stareţ la Mănăstirea Cernica) - este vorba despre Policarp Nisipeanu, care a fost chemat special de la Sfântul Munte împreună cu încă doi ucenici de-ai săi numiţi Lavrentie şi Silvestru. Aceştia aduc regula slujbelor de noapte, obicei athonit care s-a păstrat neîntrerupt până astăzi. Dar regula aceasta mai exista în câteva locuri din Ţările Române. Ceea ce a instaurat Sf. Calinic este însă o regulă suplimentară - de asemeni athonită - şi mai aspră: interdicţia ca pe teritoriul mănăstirii să pătrundă femeile!...
Pentru a nu exista interpretări tendenţioase, una dintre cele mai autentice explicaţii în duh ortodox ale acestei interdicţii a fost dată de cunoscutul ieromonah Ghelasie Gheorghe, trăitor în această mănăstire până de curând. Acesta raportează totul la icoana Maicii Domnului: şi Muntele Athos, şi Micul Athos carpatin, Mănăstirea Frăsinei, sunt adevărate grădini ale Maicii Domnului. Aici trebuie să se şteargă amintirea păcatului căderii din Rai...
Astfel, Sf. Calinic pune o "piatră de legământ" la doi kilometri mai jos de mănăstire pentru ca interdicţia să fie vizibilă şi respectată - lucru care s-a petrecut, iată, de peste un veac. Piatra de legământ a fost plasată la vedere pe drumul care duce spre mănăstire, acolo unde astăzi este un pod şi o nouă construcţie, alături de o mică biserică destinată în special femeilor care nu au acces mai departe. Pe piatră era scris cu litere chirilice întregul legământ. Astăzi piatra a fost înlocuită cu o inscripţie la fel de vizibilă, iar piatra a fost transportată la casa memorială a Sf. Calinic. Tradiţia susţine că această casă a fost construită înaintea bisericii, iar ierarhul ar fi locuit aici pe timpul cât a durat noua construcţie. Pe de altă parte, în acelaşi loc unde începe interdicţia Sf. Calinic, monahii de la Frăsinei au construit o mică biserică unde are acces toată lumea. Tot aici coboară prin rotaţie câţiva dintre monahii frăsineni tocmai pentru a oferi ajutor şi sfat duhovnicesc persoanelor de sex feminin care nu au acces la mănăstire.
...Glumind, părintele stareţ îşi aminteşte de ziua în care a fost tuns în monahism. Naşul său de călugărie i-a spus: "Acum călugăr te-ai făcut, să vedem când o să te faci om de treabă!". Istorioara aceasta este plină de miez: nu toţi cei ajunşi la viaţa monahală au şi vocaţie pentru asta. Tunderea în călugărie este abia un început de drum - calea spre sfinţenie -, şi nu o poliţă de asigurare. Căci există şi numeroşi credincioşi mireni mai aproape de viaţa îmbunătăţită decât unii călugări.
Dar statutul aparte conferit de legământul Sf. Calinic aduce obligaţii în plus. Probabil că Frăsineiul este Athosul românesc numai în măsura în care este susţinut de ruga celor ce locuiesc aici. Apoi - arată stareţul -, nu înseamnă că la Mănăstirea Frăsinei ar avea cineva ceva cu femeile. Dovada este la îndemână: monahii o preaslăvesc în mod special pe Sfânta Fecioară, iar hramul bisericii mari este tocmai acela al Adormirii Maicii Domnului. Da, legământul există. Pare şi chiar este dur. Tradiţia locului păstrează memoria câtorva femei care, nerespectând legământul Sfântului Calinic, au sărăcit, nu şi-au mai găsit liniştea, s-au îmbolnăvit…
Legământ
"Acest sfânt locaş s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinţi monahi şi fiindcă din partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor vieţuitori de acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum sărăcia, gârbovia şi tot felul de pedepse, şi iarăşi celor ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu şi a smereniei noastre şi să vină asupra lor tot fericitul bine."
Calinic, episcopul Râmnicului Noului Severin,
17 ian. 1867
Statutul de unicat în România şi raritate în întreg monahismului creştin îi aduce Mănăstirii Frăsinei o notorietate internaţională. Nenumărate scrisori, din ce în ce mai mulţi străini care o vizitează zilnic. Românii plecaţi la muncă în străinătate trimit zeci de scrisori săptămânal spre a fi ajutaţi de ruga monahilor frăsineni. Personalităţi de seamă ajung în acest loc iubit de Dumnezeu şi de sfinţii săi. Unii sunt doar în trecere, alţii rămân pentru o viaţă. Este locul unde a hotărât să se dedice vieţii monahale cunoscutul actor Dragoş Pâslaru, astăzi părintele Valerian. După mai mulţi ani de nevoinţă în această mănăstire, părintele Valerian s-a retras acum la Schitul Pătrunsa.
În rest, este o viaţă de mănăstire firească, pe care, cu siguranţă, doar cel care şi-o asumă ca monah poate s-o înţeleagă deplin. Cum creştinismul ortodox este plin de paradoxuri, singura mănăstire românescă unde femeilor le este interzis accesul este ridicată în apropierea unui sat care, încă dinaintea acestei interdicţii, se numeşte Muereasca...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
