Daca aspiratia multor prozatori din generatia '60 era sa scrie "romanul obsedantului deceniu", obsesia prozatorilor debutati de curand pare sa fie aceea de a da "romanul generatiei". Un scop firesc, compromis insa in buna masura de tezismul bombastic, de insuficientele compozitionale si, nu mai putin, de inflatia de tineri autori care au contribuit la cliseizarea prematura a formulei.
Prin urmare, cat timp romanele cu pricina arata de parca ar fi fost trase la xerox, e de inteles ca reteta s-a uzat rapid, facand astfel din ce in ce mai putin probabila o reusita literara pe aceasta filiera. Pana la un punct, Ionut Chiva se incadreaza si el in schema amintita. Muiut, protagonistul romanului sau (69, Editura Polirom, 2004), este un adolescent care isi traieste viata sub semnul unui "misto" generalizat: lumea, gasca, scoala, marea, berea, tipele, totul e "misto". Astfel, nu e de mirare ca, impreuna cu alti doi "crai" (Lazy si Vladimir), Muiut se lasa racolat de un personaj enigmatic (Ochi) care le aranjeaza o suita de spectacole sexuale - in doi, in trei, apoi in cate cati vrei - pentru uzul voyeurilor din "lumea buna" a Capitalei. Fireste, pe parcurs se mai produc si cateva batai, certuri, betii, rupturi si impacari. Insa viata se scurge, cum ar veni, fara conflicte mari. Cel putin pana la moartea lui Ochi. Totul se tulbura atunci: "craii" sufera o severa corectie, Lazy innebuneste, iar Muiut isi pierde urma, retragandu-se "intr-o deprimare stabila si solida ca piatra", tulburata doar de o alta iubire ratata. Astfel incat, la o prima vedere, 69 pare un roman al inconstientei benefice, dar si al constiintei tragice.
Numai ca textul lui Ionut Chiva nu se rezuma la atat. O asemenea incadrare e respinsa ferm de prozator, care sesizeaza conventionalizarea formulei: "Am vrut sa fiu un scriitor roman de succes. Sa vorbesc despre dramele si maniile si debusolarea generatiei mele, generatia prezervativ, "generatia de sacrificiu", despre revolutie si mineriade & stuff... Numai ca toate astea imi sunt la fel de straine ca oboseala unui lucrator chinez dupa ce a mai pus enspe sine de tren in America secolului..." Prin urmare, autorul va actiona impotriva structurii "romanului generationist", macinand-o parodic si dezvaluindu-i caracterul artificial. Pe de o parte, Ionut Chiva accentueaza, in constructia romanului, trairea faptelor in raport cu comentarea lor. "Autenticitatea" romanului devine astfel mult prea ostentativa pentru a fi si credibila, caci, alungand "literatura" ("inalta" sau "joasa") pe usa din fata, autorul o recheama inapoi pe usa din dos. Pe de alta parte, "efectul de real" este spulberat de vocea autorului, care intervine mereu in discursul naratorului-personaj. In fond, o buna parte din suspansul volumului se datoreaza tocmai interventiilor autorului, care este actor si regizor al unui imens performance, caci, daca nu este neaparat un povestitor fara cusur, Ionut Chiva are un incontestabil simt al teatralitatii. De altfel, structura romanului seamana cu derularea unui film: "povestea" incepe abrupt, cu punctul de criza, pentru ca naratorul sa se intoarca la cauzele evenimentului si sa lanseze apoi epilogul; instalat comod in fata monitorului, autorul taie si monteaza secventele acestui puzzle dupa bunul sau plac, amestecand planurile temporale si procesand sensurile printr-un filtru ironic. In sfarsit, ca si cum toate acestea nu ar fi de ajuns, Ionut Chiva incadreaza faptele intr-o rama grosiera ("sinucigasul" Muiut devine involuntar ucigasul unei cucoane venerabile, pe care o striveste in picaj), care arunca in derizoriu actiunea si ne anunta ca evenimentele povestite au fost un simplu pretext pentru demontarea mecanismelor fictiunii.
Reusita cartii lui Ionut Chiva vine astfel din capacitatea unui histrion limbut si versatil de a recicla cele mai diverse limbaje si conventii literare. Bun cunoscator al regulilor jocului, Ionut Chiva e un autor prea serios pentru a se lua in serios.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
