GEORGESCU-COSMOVICI Adriana (n. 23 iul. 1920, Bucureşti - d. 29 oct. 2005, Londra). Deţinut politic, memorialistă. A urmat cursurile Colegiului "I.H. Rădulescu" din Bucureşti (1939) şi pe cele ale Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti (1944). Secretar particular al primului ministru, gen. Nicolae Rădescu (3 dec. 1944-5 mart. 1945), a fost arestată în iul. 1945, sub acuzaţia că ar fi membră a unei organizaţii teroriste (grupul Tinerilor Liberali). Conform afirmaţiilor Monicăi Lovinescu, G.-C. a fost torturată şi "violată de gardieni în serie şi închisă cu prostituate". Denis Deletant o citează, subliniind atrocităţile la care a fost supusă: "au bătut-o în mod repetat cu un săculeţ de piele umplut cu nisip, au izbit-o cu capul de perete şi au lovit-o peste faţă şi bărbie până când i-au rămas doar şase dinţi pe maxilarul inferior". A fost condamnată la 4 ani închisoare corecţională "pentru faptul de uneltiri contra ordinei sociale", dar graţiată de regele Mihai în apr. 1947. A părăsit, clandestin, România la 2 aug. 1948, stabilindu-se în Franţa. Aici a lucrat la redacţia ziarului "Uniunea Română" (1949-51) şi s-a implicat în procesele politice anticomuniste de la Paris (1952) şi Berna (1955). După căsătoria cu ofiţerul Frank Lorimer Westwater a primit cetăţenia britanică (1961). A fost corespondent acreditat al Naţiunilor Unite la Radio Paris, secţia română (1951-52), corespondent la Radio Europa Liberă (1952-57, 1965-67), corespondent la Radio BBC, secţia română. În 1951 a publicat "Au commencement était la fin", în traducerea Monicăi Lovinescu (trad. rom. "La început era sfârşitul"), "o densă istorie trăită a perioadei de la 23 aug. 1944 până în 1948, când opoziţia e complet lichidată şi întrega putere încape în mâinile comuniştilor. (…) Dar ceea ce accentuează ea în chip deosebit este tactica diversionistă a comuniştilor, servilismul faţă de Moscova, utilizarea calomniilor celor mai josnice şi nu în cele din urmă, a torturii şi a crimei" (Al. Săndulescu). Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc a organizat, post mortem, în 2006, o dezbatere comemorativă dedicată ei.
GOLESCU Maria (n. 1897, Bucureşti - d. 1987, Eastbourne, Marea Britanie). Feministă, deţinut politic. Descendentă a unei familii româneşti de renume, fiica Zoei Golescu, a urmat clasele primare şi liceale cu profesori particulari, iar pe cele universitare la Universitatea din Bucureşti, cu istorici de prestigiu ca Vasile Pârvan şi Dimitrie Onciul. Prietenă cu membrii familiei regale, devine o fină observatoare a vieţii politice din România interbelică, având un talent deosebit în schiţarea unor portrete ale oamenilor politici, descrierea unor întruniri politice sau culturale, conferinţe, printre care şi întrunirea feministă de la Fundaţia Carol din 1920, una dintre primele de acest fel din România. Arestată în 1949, este judecată împreună cu un lot de 27 personalităţi, printre care Nicolae Mavrocordat, Radu Cioculescu, Ştefan Neniţescu, Magdalena Cancicov şi N. Iuca, şi condamnată la 14 ani de închisoare. Este închisă împreună cu Maria Antonescu, Arlette Coposu, Liuba Chişinevschi, Constanţa Crăciun, Tinca Stoica, Elisabeta Rizea, Niculina Mihalache, soţia liderului ţărănist Ion Mihalache, soţii de miniştri, avocate, doctoriţe şi călugăriţe. Eliberată în 1961, părăseşte ţara cu ajutor britanic, împreună cu mama ei, Zoe Golescu, după ce, conform relatărilor gen. Pacepa, au fost plătiţi 4.200 dolari statului român. A trăit până la sfârşitul vieţii la Eastbourne, în Marea Britanie.
HUDIŢĂ-BERINDEI Ioana şRuxandra Genovevaţ (n. 31 oct. 1922, Paris, Franţa - d. 9 sept. 2008, Bucureşti). Deţinut politic. Fiica istoricului şi omului politic ţărănist Ioan Hudiţă (1896-1982) şi a Emiliei (născută Popa), licenţiată magna cum laude în Istorie la Universitatea din Bucureşti, a avut un destin care "a cunoscut culmi şi abisuri ca o poveste" (Lavinia Betea). Născută la Paris, unde studiau părinţii ei, H.-B. s-a căsătorit în 16 febr. 1945 cu istoricul (actualul academician) Dan Berindei, urmaşul unei familii boiereşti cu rădăcini liberale, nunta lor fiind considerată ultimul eveniment monden al protipendadei bucureştene. Aici se întâlnesc fruntaşii celor mai importante partide: "În 18 februarie, duminica, la Domniţa Bălaşa: acolo a fost ultima clipă în care toate partidele s-au întîlnit în biserică. Adică era Lupu, erau socialiştii, era Victor Papacostea. Era Titel Petrescu. Constantinescu-Iaşi, comuniştii. Era Iuliu Maniu, care a venit tîrziu şi s-a aşezat pe trena mea…", îşi aminteşte H.-B., iar naşul mare, istoricul şi politicianul Gheorghe Brătianu, îi spune socrului mic (care era ministru al Agriculturii): "în momentul acesta, cu fiica dumitale, se uneşte Partidul Liberal cu Partidul Ţărănesc". După întemniţarea tatălui ei (1947), în aug. 1950 H.-B., însărcinată şi cu un copil de doi ani, este arestată împreună cu alţi 22 de membri ai familiilor Hudiţă şi Berindei, printre care şi mama sa. Motivul arestării anunţat de anchetatori era faptul că dusese un bileţel la un cunoscut al tatălui său. Este întemniţată mai întâi la Ministerul de Interne, apoi la Jilava, Văcăreşti (unde, pe 12 apr. 1951, a născut-o pe fiica sa, Ruxandra) şi Mislea. "Jilava, Văcăreşti, Mislea şi iar Văcăreşti - mamă şi copil în închisoare, în alte celule şi închisori fiind toţi bunicii fetiţei, unchi, veri şi mătuşi…" (Lavinia Betea). A născut într-un loc amenajat în paraclisul fostei Mănăstiri Văcăreşti: "Eram cu multe deţinute şi bolnave. Care, trebuie să spun, au fost foarte drăguţe cu mine. Trebuie să spun asta. Dacă Ruxandra plângea, nu se supărau. Ele săreau s-o legene, s-o plimbe… Cum plângea, săreau: «Lasă-mă pe mine să văd ce are»" (H.-B.). Este eliberată la 18 febr. 1953, dar mai primeşte doi ani de domiciliu forţat. Cu acest stigmat de deţinut politic, H.-B. are mari probleme în găsirea unui loc de muncă. Este trimisă la "munca de jos", muncitoare la Cooperativa "Arta Lemnului" din Bucureşti, apoi obţine un post de secretară la Institutul de Arhitectură "Ion Mincu" din Bucureşti, unde a rămas 16 ani până la pensionare. "Povestea Ioanei B. despre experienţa sa amară de mamă în închisoare e totodată coşmar şi odă închinată milei şi solidarităţii dintre nefericiţii obligaţi la condiţii-limită, fără vină", este amplu relatată în lucrarea Am făcut Jilava în pantofi de vară. Convorbiri cu Lavinia Betea (2006). "Când am insomnii, fug cu gândul în trecut, la minunata copilărie, fie la Zorleni fie la Bogdăneşti, şi într-un târziu adorm cu lacrimile în urechi." A fost înmormântată la 11 sept. 2008 la Cimitirul Bellu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
