Destine de fiice de politicieni sub vremi
BIBESCU Elena (n. 1855 - d. 18 oct. 1902, Iaşi). Fiica liderului conservator Manolache Kostaki Epureanu şi a Mariei Sturdza-Bârlădeanu, a studiat pianul doi ani la Viena, unde a fost distinsă de Conservatorul Imperial cu o medalie şi o diplomă de onoare. Urmează apoi cursuri timp de un an cu Anton Rubinstein, pianist de faimă mondială şi director al Concertelor Imperiale Ruse şi al Societăţii Muzicale din Petersburg, şi cu Marc de la Nux, la Paris. A debutat la 14 febr. 1873, într-un concert pentru săraci, susţinut pe scena Teatrului Mare din Bucureşti. În acea seară, prinţul Alexandru Bibescu, fiul fostului domnitor Gheorghe Bibescu, i-a cerut mâna. Astfel a devenit ruda prin alianţă a influentelor familii nobile Brâncoveanu, Filipescu, Cantacuzino, Caraman-Chimay, de Noailles ş.a. "Prin căsătoria Elenei Kostaki Epureanu cu prinţul Alexandru Bibescu, se întâlneau pentru prima oară la această înălţime două neamuri opuse nu numai prin locul de obârşie, Moldova Kostăkeştilor şi Oltenia Bibeştilor, ci şi prin poziţia… faţă de Alexandru Ioan Cuza: Manolache Kostaki Epureanu era pro-Cuza, Gheorghe Dimitrie Bibescu anti-Cuza, deşi unionist în felul lui…" (C. D. Zeletin). Saloanele ei muzicale ţinute la Bucureşti sau Paris erau frecventate de cei mai importanţi artişti ai timpului, dar şi de aristocraţia europeană. Între oaspeţii ei s-au numărat Franz Liszt, Richard Wagner, Ignacy Jan Paderewski, Anatole France, Ambroise Thomas, Camille Saint-Saëns, Claude Debussy, Édouard Vuillard, Jules Massenet, Henri Vieuxtemps, Vincent d'Indy, Anton Rubinstein, Sternfeld Heller, Charles Gounod sau Marcel Proust. Fiii ei, Anton şi Emanuel Bibescu, prieteni apropiaţi ai lui Marcel Proust, au avut un rol însemnat în geneza romanului À la recherche du temps perdu. A fost marea prietenă a reginei Elisabeta, pe care a influenţat-o în multe privinţe. S-a implicat energic în impunerea în conştiinţa publică franceză a lui George Enescu. Acesta o considera ca a doua sa mamă, închinându-i întreaga operă de până la Oedip. Cu un an înainte, Enescu interpretase Concertul pentru vioară şi orchestră (reducţie pentru pian) de Felix Mendelssohn-Bartholdy şi Sonata Kreutzer de Beethoven, în salonul principesei şi acompaniat de ea, cunoscând cu acest prilej mulţi muzicieni celebri. După un şir de concerte în care l-a acompaniat, tânărul muzician era consacrat, iar meritul protectoarei sale, recunoscut. În scandalul creat de idila dintre principele moştenitor Ferdinand şi Elena Văcărescu, Carol I a privit-o pe Elena Bibescu ca pe o complice în ţesătura de intrigi şi a obligat-o să părăsească ţara.
TĂTĂRESCU-NEGROPONTE Sanda (n. 15 aug. 1919, Târgu Jiu - d. 20 iul. 2009, Bucureşti). Fiica politicianului liberal Gheorghe Tătărescu (1886-1957), prim-ministru şi ministru de Externe, şi a Arethiei, descendenta unui neam boieresc. Urmează cursurile liceale la «Notre Dame de Sion» din Bucureşti, studiază muzica şi decoraţiunile interioare la Londra şi Dreptul la Universitatea din Bucureşti, studii pe care însă nu le-a finalizat. S-a căsătorit pe 2 mart. 1940 cu Ulysses Negroponte, posesorul unei mari averi la Mărăşeşti. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial (1941-45) a lucrat ca voluntar la Crucea Roşie, pe ambulanţa care transporta răniţii de la aeroport la spitale. A fost arestată, incriminată ca duşman de clasă, împreună cu membrii familiei, pentru vina de a-l fi avut ca tată pe Gheorghe Tătărescu. Condamnată la 5 ani de închisoare (1952-57), a fost eliberată după un an. La scurt timp reuşeşte să părăsească ţara. Revine în România, imediat după revoluţia din dec. '89, participând la refacerea Partidului Naţional Liberal. În mai 1990 a fost aleasă pe listele P.N.L. ca senator al primului Parlament postdecembrist. A murit în 2009 şi a fost înmormântată la Cimitirul Bellu din Bucureşti. (G.M.)
GHEORGHIU Lica (Vasilica) (n. 15 mart. 1928, Galaţi - d. 17 mart. 1987, Bucureşti). Fiica cea mare a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi a Mariei Stere-Alexe, fiica unui sifonar. Activitatea subversivă a tatălui a reprezentat un impediment pentru şcolarizarea celor două fiice, obligate să frecventeze şcoala primară evreiască, celelalte instituţii de învăţământ din localitate refuzând colaborarea cu familia. După divorţul cuplului (1931), survenit în urma acuzelor de propagandă comunistă şi a detaşării disciplinare a tatălui la secţia triaj din oraşul Dej, cele două fete au crescut sub supravegherea bunicilor, mama recăsătorindu-se. Lica Gheorghiu a urmat cursurile Institutului Economic de la Moscova, abandonate însă în favoarea actoriei. Pentru a sprijini cariera profesională a fiicei sale, Gheorghe Gheorghiu-Dej, ajuns între timp în fruntea Partidului Comunist şi la conducerea statului, a hotărât în 1950 ca, pe fostul domeniu Barbu Ştirbey, să se construiască Studiourile de Film Bucureşti. Lica a făcut parte din distribuţia mai multor filme, aparţinând, în cea mai mare parte, realismului socialist şi regizate de oameni îndatoraţi partidului. Prezenţa ei garanta cel puţin un buget satisfăcător. Dintre producţiile de film realizate se pot enumera: Erupţia (1957), Avalanşa (1959), Soldaţi fără uniformă (1960), Tudor Vladimirescu (1962), Lupeni '29 (1962), De-aş fi Harap Alb (1965), Procesul alb (1965). Tudor Vladimirescu, realizat de Lucian Bratu, în care Lica Gheorgiu a jucat alături de Emanoil Petruţ şi George Vraca, este distins cu marele premiu la Festivalul filmului românesc de la Mamaia (1964, unde ea a primit premiul pentru cel mai bun rol feminin) şi Premiul Special al juriului la Festivalul de la Buenos Aires. După moartea tatălui său, cariera "Prinţesei roşii" a intrat într-un con de umbră, în timp ce filmele din distribuţia cărora făcea parte au primit interdicţia de a mai fi rulate. A fost înmormântată în Cimitirul Sf. Vineri, pe 19 mart. 1987, exact în aceeaşi zi ca şi tatăl său, în urmă cu 22 de ani.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
