Ziarul de Duminică

Personalităţi feminine din România (V)

Personalităţi feminine din România (V)/ de George Marcu, Rodica Ilinca

Autor: George Marcu, Rodica Ilinca

04.05.2012, 00:04 987

BOTEZ-CORNELIU Calypso (n. 1880, Bacău - d. 1933?). Licenţiată în istorie şi filosofie la Universitatea din Iaşi, a predat filosofia la Liceul "Carmen Sylva" din Bucureşti, fiind şi membră în Comisia de inspectori a şcolilor de stat. În timpul Primului Război Mondial (1914-18) a activat ca preşedintă a Crucii Roşii din Galaţi. În 1917 a înfiinţat, împreună cu mai multe luptătoare pentru drepturile femeilor, Asociaţia pentru Emanciparea Civilă şi Politică a Femeilor Române, iar în 1921 Consiliul Naţional al Femeilor Române, a cărui preşedintă a devenit. Membră în Comitetul Central al Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române, în comitetul societăţii Solidaritatea, în comitetul Uniunii Intelectualilor şi al Institutului Social Român (în cadrul căruia creează o secţie de studii feminine), militează energic pentru ameliorarea stării de inferioritate a femeilor din România. "Toţi românii sunt egali în faţa legii, zice articolul 1 din Constituţia românească. Dumneavoastră ştiţi că românca e în afară de lege împotriva acestui articol", afirma ea. Critică aspru Codul Civil (elaborat în 1864), inspirat din cel napoleonian, care statuează inferioritatea femeii în raport cu bărbatul: "Acest cod a făcut un pas înapoi faţă de codul Callimachi prin care femeia măritată avea aproape aceeaşi capacitate ca şi bărbatul". Articole ale ei pe această temă apar în "Convorbiri literare", "Revista idealistă", "Revista pentru Ştiinţă şi Reformă Socială" ş.a. Aleasă consilier municipal al Primăriei din Bucureşti din partea Partidului Naţional Ţărănesc (în 1929), fondează Şcoala de menaj "Radu Vodă", pentru pregătirea fetelor orfane aflate în grija primăriei, înzestrează Şcoala nr. 48 cu mobilier de bibliotecă şi constituie pe lângă aceasta o cooperativă condusă de elevi. A mai fondat o şcoală serală pentru ucenici, ateliere de cizmărie şi croitorie, precum şi o cooperativă de femei, bazată pe munca la domiciliu. În lucrările sale - Problema drepturilor femeii române (1919), Problema feminismului. O sistematizare a elementelor ei (1920), Drepturile femeii în constituţia viitoare (1922), Drepturile femeii în viitorul Cod Civil (1924), Rapport sur la situation juridique de la femme (1932) - pledează pentru dreptul la vot, creşterea rolului economic, emanciparea intelectuală şi politică, facilitarea divorţului şi suprimarea regimului dotal. În 2011 a fost instituit un premiu care-i poartă numele, decernat anual femeilor cu contribuţie remarcabilă la îmbunătăţirea societăţii româneşti. "Cu excepţia ei, feministele românce nu au reuşit să depăşească un anume nivel pragmatic, o legare directă a articolelor, broşurilor lor de stringente realităţi (…). Singură Calypso Botez a încercat o sinteză a problematicii feminismului, o sistematizare a discursurilor feministe" (Mihaela Mudure).

DUNCA-SCHIAU Constanţa (n. 16 febr. 1843, Botoşani - d. p. 1924, Sibiu?). Cu studii la Viena şi Paris, este prima româncă posesoare a brevetului de capacitate la Sorbona şi a certificatului de Înalte Studii Pedagogice la Collège de France. Revenită în ţară, a prezentat domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi Camerei Deputaţilor memoriul intitulat "Fiicele poporului. Proiect prezentat domnitorului şi Camerei Deputaţilor asupra educaţiunii populare a fetelor în România" (1863), care cuprindea mai multe idei despre organizarea învăţământului feminin: disciplinele obligatorii pentru şcolile normale, diferenţe de organizare între învăţământul rural şi cel urban, crearea de şcoli de arte şi meserii pentru fete, reformarea orfelinatelor. Proiectul elaborat de ea, în urma studierii sistemului educaţional occidental, a fost apreciat de Asociaţia pentru instrucţia elementară din Franţa şi de către Alexandru Ioan Cuza, care va ţine seama de unele dintre sugestiile ei în elaborarea Legii instrucţiunii publice adoptată în 1864. În 15 mart. 1863, fondează revista "Amicul familiei. Litere-ştiinţă-arte-pedagogie-industrie", în care publică mai multe articole-manifest prin care atrage atenţia asupra discriminării femeilor din România. A scris piese de teatru, romane, poezii, critică de teatru ş.a.

FLECHTENMACHER Maria (n. nov. 1838, Bucureşti - d. 14 aug. 1888, Bucureşti). Fiica lui Costache şi a Anicăi Mavrodin, şi-a făcut studiile la pensioane particulare, apoi a luat lecţii de actorie la şcoala lui Costache Mihăileanu (întemeietorul teatrului din Craiova). Se remarcă pe scenele teatrelor din Brăila şi Craiova (în 1850-53), până la căsătoria (1853) cu compozitorul Alexandru Flechtenmacher. Se stabileşte la Bucureşti şi joacă timp de 18 ani pe scena Teatrului cel Mare în trupele conduse de Matei Millo şi Mihail Pascaly. Pune bazele propriei companii dramatice, Teatrul Tineretului. Este membră a Societăţii Dramatice. În paralel, ţine cursuri de declamaţie la Azilul "Elena Doamna", contribuind şi la o serie de lucrări componistice ale soţului său. A fost o feministă activă. Din ian. 1878 şi până în apr. 1881 a editat revista "Femeea Română", unde a publicat o serie de articole în care milita pentru drepturile cetăţeneşti ale femeilor. Alături de ea au semnat în revistă, printre alţii, Sofia Nădejde, Adela Xenopol, Vasile Alecsandri, Constantin Bacalbaşa, Constantin Mille sau Iosif Vulcan. Publică dezbaterile şi hotărârile Congresului Internaţional al Drepturilor Femeilor desfăşurat la Paris, în perioada iul.-aug. 1878. Cere tuturor organizaţiilor feministe din România să susţină frontul în timpul Războiului de Independenţă (1877-78). A publicat Poezii şi proză (1871), unele din poeziile sale fiind puse pe note de Al. Flechtenmacher "Articolele semnate de ea, alături de acelea ale liderilor politici cu vederi democratice, despre condiţia muncii feminine, lacunele mari în instrucţia şi educaţia femeii, dificultăţile create în mod artificial în calea promovării sale în diferite profesiuni etc. sunt documente de o valoare incontestabilă pentru cunoaşterea stadiului în care a ajuns feminismul românesc în cel de-al optulea deceniu al secolului XIX" (Ştefania Mihăilescu).

NEGRUZZI Ella (n. 11 sept. 1876, loc. Hermeziu, com. Trifeşti, jud. Iaşi - d. 19 dec. 1948, Bucureşti). Fiica lui Leon Negruzzi (1840-90), scriitor şi om politic ieşean, şi nepoata scriitorului Costache Negruzzi, educaţia ei a fost atent supravegheată de unchiul său Iacob Negruzzi, profesor de drept la Universitatea din Iaşi şi preşedinte al Academiei Române, membru fondator al Societăţii "Junimea", convins că numai prin mijlocirea educaţiei, femeile pot spera la recunoaştere socială. Absolventă a unui prestigios aşezământ de instrucţie din Iaşi, Externatul Secundar de Fete, a urmat cursurile Universităţii din Iaşi, specializare Drept, Filosofie şi Istorie. A fost prima femeie din România care a primit dreptul de a pleda (după un lung şir de procese, care au durat aproape 6 ani). A fost membră a Baroului din Galaţi şi Ilfov. În timpul Primului Război Mondial (1914-18) a activat ca soră medicală, în spitalele din Iaşi, cât şi pe linia frontului. De altfel, împreună cu alte militante a trimis în 1917 o scrisoare Parlamentului României în care cereau drepturi politice pentru femei. Iniţiativa nu rămâne singulară, mai ales că în Capitală exista un nucleu puternic al mişcării feministe, ceea ce face ca vocea publică a militantelor să prindă contur. Ella Negruzzi era susţinătoarea ideii ca femeile să devină membre active ale partidelor politice şi din această poziţie să câştige locuri în administraţia locală şi centrală (ea însăşi a devenit membru al Partidului Naţional Ţărănesc, iar în urma alegerilor din 1929 a obţinut un mandat în Consiliul municipiului Iaşi). A fondat Societatea Emanciparea Femeii, prin intermediul căreia a cerut echitate în viaţa publică pentru femei. Vedea emanciparea acestora prin afirmarea lor în toate domeniile şi ocuparea de funcţii în raport cu pregătirea şi capacitatea fiecăreia. Militând pentru reevaluarea statutului femeii în societatea românească, şi-a îndreptat eforturile şi către femeile din mediul rural, pentru familiarizarea acestora cu noile tendinţe în organizarea eficientă a muncii în gospodărie şi în educaţia copiilor. O condiţie sine qua non a proiectului său era acordarea dreptului de vot femeilor: "Pentru ce femeia cere dreptul de vot? Doamna avocat Ella N. a răspuns: Pentru că femeile muncesc, pentru că plătesc impozite, pentru că este nedrept ca într-o ţară democratică, unde toţi cetăţenii iau parte la alegerea guvernului, femeile să nu exercite acest drept". În perioada interbelică s-a afirmat ca luptătoare împotriva pericolului fascist. În cadrul Grupului Avocaţilor Democraţi, creat în 1935, s-a manifestat ca o reprezentantă a femeilor antifasciste, iar în 1936 a iniţiat Frontul Feminin, organizaţie destinată mobilizării femeilor şi implicării lor active la toate nivelurile vieţii sociale şi politice. Actele sale publice s-au înscris pe linia modernizării de ansamblu a societăţii româneşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO