Ziarul de Duminică

Pictorul, istoria, curajul şi lustraţia/ de Călin Hentea

Pictorul, istoria, curajul şi lustraţia/ de Călin Hentea

Galerie foto

Autor: Calin Hentea

19.11.2015, 23:44 218

Adesea, tablourile marilor maeştri sunt cercetate de ochiul istoricului în scop de documentare: acesta vrea să afle cum se îmbrăcau şi se comportau personajele (nu neapărat doar cele nobile şi bogate) într-o anumită epocă, cum arătau casele, castelele şi obiectele lor sau chiar, cum erau dispuse armatele în focul unei bătălii. Dar nu numai atât: de la Hieronymus Bosch încoace, dar şi din gravurile lui Honoré Daumier, spre exemplu, aflăm cum se purtau moravurile şi care era chipul năravurilor din epocă, dar mai ales cum se înfăţişau pe dinlăuntrul lor diferitele tipuri sociale care populau fauna speciei umane din acel secol şi din acea ţară.

Noi, astăzi, la fel ca şi istoricii de mâine, vedem în picturile-pamflet ale Marilenei Murariu autenticele portrete interioare ale câtorva personaje publice din lumea politică şi mediatică, mioritică şi europeană din prezent. Scriam nu demult pe Modernism.ro că Marilena Murariu este un I. L. Caragiale al artei plastice româneşti contemporane. Se cuvine să spun acum şi mai apăsat că similitudinile literaro-plastice între cei doi creatori nu se opresc aici: şi unul şi altul au refuzat confortul ipocriziei şi i-au dezgolit pe semenii lor de tabuurile protector trumfaliste; şi unul şi altul au fost respinşi sau chiar stigmatizaţi de către linguşitorii conformişti ai timpului lor; şi unul şi altul au avut cutezanţa de a râde copios de mizeria şi micimea umană şi politicianistă din jurul lor.

Aşa cum sesiza criticul Virgil Mocanu, emblematica dilemă caragialeană „Eu cu cine votez?” a primit în 2015, prin tablourile Marilenei Murariu, răspunsul plastic „Doamne, uite cu cine-am votat!” De fapt, acest adevărat artist-cetăţean, cum se spunea într-o vreme, a reuşit prin lucrările sale de un curaj unic printre confraţii săi plasticieni, să aplice pe pânză celebrul punct 7 din Proclamaţia de la Timişoara: Marilena Murariu a lustrat plastic şi fără drept de apel pe acei politiceni dâmboviţeni sau din mari şi arogante cancelarii europene care meritau de multă vreme să li se arunce portretul adevărat în faţă. Cred că nu se putea o expoziţie de artă plastică mai profund şi adevărat ancorată în masivele proteste şi revolte generate de nedreapta tragedie din clubul „Colectiv” împotriva întregii tagme politicianiste mioritice, a sistemului politic corupt şi depravat din România postdecembristă, decât această retrospectivă „Mulţumesc, Maître Bosch” semnată, repet, cu un curaj, responsabilitate şi onestitate, greu identificabile printre personajele publice româneşti actuale de Marilena Murariu.

Sunt şapte noi şi foarte puternice tablouri, alături de o selecţie frustrant scurtă din precedentele creaţii în această expoziţie retrospectivă, ce înceie prin convingătoare trimiteri culturale şi politice europene ciclul de creaţie început în 2011 cu „Despre Elena, în general” şi continuat în 2012 cu „Show-off, of, of!” Chipurile, egale ca mărime, şi toate rânjind grotesc, ale politicienilor ce populează tablourile Marilenei Murariu dau fiori de groază. Stupefacţia este cu atât mai mare cu cât simbolurile asociate („Strigătul” lui Edward Munch, ia românească, rubaşca rusească, „Libertatea” lui Delacroix, fizionomiile descompuse de patimi create de Bosch sau Toulouse-Lautrec, epoleţii plini de stele şi piepţii acoperiţi cu decoraţii) conturează şi mai precis minciuna, impostura, ipocrizia, cupiditatea şi grobianismul personajelor, nenumite, dar prea uşor recognoscibile. După ce am străbătut la ceas de seară Bucureştiul şi ne-am urlat, cuminţi, revolta, indignarea şi exasperarea faţă de sistem, acum, la fel de cuminţi, iarăşi ne putem răscoli gândurile şi simţirile, privind aceste măşti ale groazei politice care ne râd în faţă.

Expoziţia a fost interzisă, prin ucaz cazon, de către cei responsabili de la Cercul Militar Naţional (purtători de uniformă şi plătiţi din bani publici) cu doar două zile înainte de vernisaj, în absenţa oricărei competenţe plastice sau culturale, sub halucinanta acuzaţie că aceste tablouri ar fi de „propagandă politică şi religioasă”. Este vorba despre un act de brutală cenzură, un act politic de interzicere a liberei exprimări, un evident abuz în serviciu săvârşit în spaţiul public la doar câteva zile după ce românii protestaseră masiv şi vehement în stradă tocmai împotriva unor asemenea mentalităţi şi atitudini. Adică exact împotriva a ceea ce a pictat pentru prezent şi pentru viitorime, cu tenacitate şi har, Marilena Murariu, lucrările putând fi văzute, judecate, simţite şi comentate de fiecare în parte în expoziţia deschisă la Casa de licitaţii Goldart, condusă cu la fel de mult curaj şi competenţă profesională de doamna Luminiţa Ghilduş.

AFACERI DE LA ZERO