• Leu / EUR4.9429
  • Leu / GBP5.8083
  • Leu / USD4.6098
Ziarul de Duminică

Pictorul Mihai Macri, la „Dialog”/ de Ziarul de duminică

Pictorul Mihai Macri, la „Dialog”/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

30.05.2014, 00:10 108

Galeria „Dialog”, aflată la parterul Primăriei Sectorului 2, găzduieşte din 22 mai expoziţia pictorului Mihai Macri, prezentat publicului de criticul de artă Pavel Şuşară. Expozitia va fi deschisă până la sfârşitul lunii iunie şi poate fi vizitată zilnic intre orele 10.00-18.00.  Numit „un pictor al imponderabilului” în comunicatul care anunţă expoziţia, picturile lui Mihai Macri surprind prin tuşa lejeră, culoarea estompată şi senzaţia de diafan.

Născut la Focşani, absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, clasa Paul Miracovici şi Stefan Popescu, promoţia 1966, Mihai Macri începe să participe la expoziţii din anul 1965 şi devine membru al Uniunii Artiştilor Plastici în 1968.  
De peste 45 de ani, tablourile sau picturile pe lemn şi sticlă au fost reunite în numeroase expoziţii din ţară şi străinătate: Paris, Varşovia, Praga, Sofia. La acestea se adaugă lucrările de artă monumentală: fresca de la Palatul Poştelor din Alba Iulia, fresca de la Facultatea de Drept, panou decorativ Costineşti, pictura pe sticlă de la Centrul Cultural Francez de la Timisoara şi multe altele.

„Nefiindu-i proprie exprimarea brutală, agresivă, Mihai Macri preferă un limbaj subtilizat şi îndelung decantat - scria în „Contemporanul”, în 1970, Andrei Paleolog. Purtătoare de mesaj liric şi metaforic, plastica sa include acea notă de mister ce ne obligă în mod necesar mereu la reevaluări.(…) Mihai Macri este un pictor al imponderabilului, al vântului, al acestui spaţiu specific levitaţiunii.”

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9429
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9423
Azi: 4.6098
Diferență: -0,2078
Ieri: 4.6194
Azi: 5.8083
Diferență: -0,1942
Ieri: 5.8196
Azi: 4.8066
Diferență: -0,0852
Ieri: 4.8107