Ziarul de Duminică

Piesa buna

Piesa buna

Mircea Rusu si Maia Morgenstern in Jocul Regilor de Pavel Kohout (TES)

22.02.2008, 21:42 68

Desi teatrul romanesc e condus, se stie, de regizori, desi, prin urmare, ei dicteaza modele si impun modelele, preocuparea de capatai a tuturor celor ce traiesc si muncesc pe scena - inclusiv a regizorilor - este descoperirea de autori. Mai exact, de piese. Pe cat se poate, bune; pe cat se poate, apte sa lase loc de manifestare "creativitatii" artistilor; pe cat se poate, noi sau, macar, foarte putin jucate. Dupa cum se vede, criteriile carora trebuie sa le raspunda o piesa pentru a ajunge in fata spectatorilor sunt multe si deloc lesne de intrunit.

Astfel incat nu e cazul sa se mai mire nimeni ca, in ciuda numarului urias de texte pentru scena aflate in circulatie in lume, teatrele (si nu doar cele din Romania) ii "ataca" in continuare, cu indarjire, pe Shakespeare, pe Moliere, pe Cehov si pe colegii dramaturgi de calibru asemanator: daca nu sunt noi, piesele lor au, macar (!), avantajul de a fi posesoare ale tuturor celorlalte calitati. In aceste conditii, aproape ca nu-ti vine a crede cate mazgaleli stupide razbat, totusi, spre luminile rampei - si cati bani buni, spre buzunarele producatorilor de maculatura.
In ultima vreme - cu, fireste, inevitabilele exceptii -, teatrele noastre par sa-si fi ridicat insa nivelul pretentiilor; parca nu am mai intalnit in repertorii atatea titluri "de umplutura" si, parca, trufandalele literare ne-au fost servite, in general, cu garnituri explicative perfect comestibile: in lipsa genialitatii (ehei!), atribute precum interesant, promitator, surprinzator pot functiona destul de bine. Este cazul a doua relativ recente premiere ale unor teatre bucurestene - si premiere pe tara, totodata. Printr-o bizara coincidenta, piesele dateaza cam din aceeasi epoca (anii 1980) si apartin unor dramaturgi cu biografie subtil asemanatoare.
Prima premiera, in ordine cronologica, s-a petrecut la Teatrul de Comedie: Inmormantarea de Peter Nadas, in regia lui Laszlo Bocsardi. Personalitate plurivalenta - este nu doar scriitor, avand la activ zeci de romane, povestiri, eseuri, piese etc., ci si ziarist, critic dramatic si fotograf -, Peter Nadas (nascut in 1942, la Budapesta) traieste retras intr-un satuc din vestul Ungariei, dupa ce a locuit un timp in Germania, unde i-au aparut mai multe volume de scrieri. Inmormantarea, publicata in 1980, alcatuieste, impreuna cu Curatenia (1977) si Intalnirea (1979), o trilogie a carei reprezentare a fost interzisa atunci in Ungaria, deoarece autorul protestase public, alaturi de alti intelectuali maghiari, impotriva persecutarii de catre autoritatile cehe a initiatorilor Chartei 77, celebrul document de instituire a initiativei cetatenesti libere in blocul comunist. Piesa (tradusa cursiv in romaneste de Anamaria Pop) este un dialog, cu accente absurde, intre un actor si o actrita pe cale de a da o reprezentatie si, concomitent, intre un barbat si o femeie care se iubesc - ori s-au iubit? Altminteri, pe scena nu se intampla nimic: cei doi se antreneaza, fac exercitii de incalzire si discuta, intrand in si iesind din roluri fara tranzitie vizibila; e o discutie ca un duel, in care principiul masculin si principiul feminin (dar mai cu seama dragostea la masculin si dragostea la feminin) se infrunta, inving si sunt invinse pe rand, intr-o lupta ce nu sfarseste decat o data cu viata - oare? Textul are o anume ariditate si, intr-un fel, o anume carnalitate ce il fac dificil si nu foarte atragator, mai ales ca si alternantele savante cuvant-tacere impun un ritm discontinuu, solicitant. Lucrand pentru prima data la Comedie, Laszlo Bocsardi a atins, si in aceasta piesa "de camera", performanta care ii distinge stilul si, as zice, poetica: sa dea vibratie emotionala schimbului de replici si adevar omenesc situatiilor. In decorul alb, "vid" al lui Jozsef Bartha si in lumina "totala", cruda, expusi, nesprijiniti de nimic, Mihaela Teleoaca si Dragos Huluba au misiunea (imposibila...) de a face sa traiasca abstractiuni, stari, impulsuri; daca actrita, ajutata si de experienta, izbuteste acest tur de forta, tanarul actor (cu un trac evident, in seara cand l-am vazut eu) mai are de "rodat" personajul pentru a si-l apropria pe deplin.
Cea de a doua noutate in peisaj(ul scenic bucurestean) ne-a fost oferita de Teatrul Evreiesc de Stat: Jocul Regilor de Pavel Kohout, in regia lui Felix Alexa. Pavel Kohout s-a nascut in 1928, la Praga, si a fost, in prima parte a vietii, un sustinator fervent al comunismului (inclusiv in chip de aparatcik), pentru a deveni, dupa mijlocul anilor 1950, un la fel de aprig militant impotriva lui, redactand, impreuna cu Vaclav Havel, amintita Charta 77 si sfarsind prin a se exila in Austria, de unde intoarcerea in patrie nu i-a mai fost permisa decat dupa 1990. Autor de piese si de scenarii de film, dar si de romane si eseuri, Kohout a lucrat, de asemenea, ca regizor; experienta sa scenica e observabila si in Jocul Regilor (1987), o bizara comedie neagra cu subiect delicat (relatiile dintre un evreu si cuplul - de germani, probabil - care il ascunde in timpul persecutiilor naziste... si mult timp dupa aceea!), cu o desfasurare uluitoare a intrigii, unde cursul aparent stabilit al povestii e in permanenta rasturnat, si cu un balans continuu intre drama si farsa grotesca; o piesa pasionanta, asadar, si excelent tradusa de Alexandru Al. Sahighian intr-o limba eleganta si expresiva. Si el "in premiera" la TES, Felix Alexa a reusit sa pastreze echilibrul "umoral" atat de neobisnuit al textului, sa dea desfasurarii scenice fluiditatea si tensiunea indispensabile si sa colaboreze fara accidente cu actorii la desenul limpede si totusi mereu enigmatic al eroilor. Acesti actori sunt Maia Morgenstern, Mircea Rusu si Andrei Finti, adica interpreti de categorie grea, profesionisti autentici si vedete pline de farmec; din combinarea tuturor acestor date rezulta un spectacol agreabil la modul inteligent - specie, din pacate, mai rar intalnita pe plaiurile noastre...
...De unde se vede ce inseamna, la casa omului (de teatru), o piesa buna.


AFACERI DE LA ZERO