De ce se numeste asa ("Blestemul rubinului") varianta romaneasca a filmului, asta numai traducatorii si distribuitorii ar putea sa ne explice. Mai rau este ca aceiasi au comis o interpretare a dialogurilor (ca traducere nu pot sa-i spun) atat de personala, incat numai ei pricep mesajele subtitrate pe ecran.
Bietul spectator este pus intr-o situatie imposibila: daca intelege cat de cat engleza, se apuca involuntar sa confrunte vorbele personajelor cu ceea ce i se ofera drept traducere si, constatand ca deseori cele doua texte n-au nici o legatura unul cu celalalt, risca sa se imbolnaveasca de nervi.
Cat despre cei nefamiliarizati cu limbile straine, efortul de a gasi o oarecare logica in propozitiile romanesti le va rapi intreaga atentie si in loc sa iasa de la cinema mai relaxati si mai bine dispusi, vor fi doar mai istoviti si mai zapaciti (in plus, vor ramane cu impresia ca in limba engleza exclamatia mirat-compatimitor-indignata aâ¬oGood griefaâ¬? inseamna aâ¬oNecaz folositoraâ¬?).
Revenind la filmul propriu-zis, el are o multime de ingrediente bune, incepand cu ceea ce numesc americanii aâ¬othe conceptaâ¬?: prietenia si peripetiile a doi aventurieri-talhari din Anglia secolului al XVIII-lea (aâ¬oButch Cassidy and The Sundance Kidaâ¬? incrucisat cu aâ¬oRobin Hoodaâ¬? si asezonat cu un iz de Alexandre Dumas).
Ideea de a combina filmul de epoca in costume cu muzica pop-rock contemporana si cu abordarea personajelor intr-o maniera atemporala este excelenta si rezulta cateva secvente grozave aâ¬â cum ar fi scena balului sau momentele de reverie ale Rebeccai Gibson, o adolescenta aristocrata care fumeaza in alcov, trage cu pistolul si colectioneaza taieturi din presa despre ispravile talharilor-gentlemani.
Contrar schemei pe care am pus-o in evidenta de multe ori in aceasta rubrica, aâ¬oPlunkett si Macleaneaâ¬? incepe destul de ezitant si confuz, dar in ultima jumatate de ora se cristalizeaza, capata personalitate si devine ingenios din punct de vedere vizual aâ¬â chiar si actorii par sa se convinga treptat-treptat ca merita sa joace in filmul asta.
Regizorul debutant Jake Scott (fiul lui Ridley, nepotul lui Tony si realizatorul superbului videoclip REM aâ¬oEverybody Hurtsaâ¬?) pare sa nu fie prea sigur pe sine - multe secvente lasa impresia ca n-a scos tot ce se putea scoate din situatii si din personaje, e destul de dificil sa intri in ritmul filmului (pentru ca acesta se stabilizeaza de-abia dupa primele doua treimi), optiunea pentru filmari nocturne, incadraturi neexplicite si montaj eliptic provoaca ambiguitati nedorite aâ¬â dar, in ciuda tuturor acestor stangacii, e clar cel putin ca oamenii s-au straduit sa nu precupeteasca nici un efort.
ai chiar daca pe ici-pe colo unele experimente au esuat, chiar daca ai (prea) des senzatia de neterminat, de finisaje lipsa, macar nu ramai cu neplacuta impresie ca cineva a incercat sa-ti vanda o gogoasa umflata artificial, sau ca unica preocupare a realizatorilor a fost sa te prosteasca sa dai banii pe bilet.
In mod surprinzator, Robert Carlyle (pe al carui statut de semi-star post-aâ¬oFull Montyaâ¬? cred ca se baza buna parte din finantarea filmului) si fermecatorul Jonny Lee Miller (fost Sick Boy in aâ¬oTrainspottingaâ¬? si fost sot al Angelinei Jolie in viata reala) sunt eclipsati de personajul malefic interpretat de Ken Stott, plin de o forta negativa care mai are putin si iese din ecran (bine ca rolul n-are o intindere mai mare, cine stie ce nenorociri s-ar fi putut intampla).
Acest material pare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
