Ziarul de Duminică

Poem/ de Leonid Dimov

Poem/ de Leonid Dimov

Autor: Ziarul de Duminica

31.10.2014, 00:23 97

Ajută-mă. Dă-mi mâna. Greu

Mă trage lutul de pe oase.
Tot plouă? Vechiul nostru zeu
A ceţuri vinete miroase.
Doar gândul, spui, a mai rămas
Deasupra mlaştinilor. Cască
Un turn de numere l-a tras
Pe după virgula zeiască.
Hai, scoate-mă, vom rătăci
Prin dimineaţa fără soare
Sub talpă, ape străvezii,
De dragoste-au să se-nfioare...

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO