Ziarul de Duminică

Poemul-manifest de 840 de versuri „Bucureşti '21”/ de Patricia Marinescu

Poemul-manifest de 840 de versuri „Bucureşti '21”/...

Autor: Patricia Marinescu

17.09.2015, 23:56 101

„Bucureşti'21”, un poem-manifest participativ, care implică 40 de poeţi români contemporani, din diverse generaţii şi cu voci diferite, va fi lansat sâmbătă, în cadrul unui eveniment ce are loc, începând cu ora 19.00, la Hanul Gabroveni din Capitală. Mecanismul poemului are la bază trei grupe de autori şi trei poeţi care au dat startul pentru fiecare grupă. Fiecare poet a scris apoi propriul text, de 21 de versuri, plecând de la ultimul vers al poetului precedent, necunoscând identitatea acestuia şi nici poemul integral din care a fost extras versul respectiv, informează site-ul arcub.ro.

„Bucureşti'21”, un proiect curatoriat de poeta Svetlana Cârstean, are scopul de a crea o hartă poetică a oraşului, dar şi de a pune în evidenţă fenomenul poetic românesc contemporan, în dinamica lui bucureşteană. Adevărată epopee urbană cu 840 de versuri, "Bucureşti '21" este un experiment unic în contextul literaturii noastre contemporane.

Acest eveniment face parte din a treia etapă a proiectul platformă vizând candidatura Bucureştiului la titlul de Capitală culturală europeană a anului 2021, lansat în luna martie a acestui an, „Bucureşti Memoria / Explorarea / Imaginarea Oraşului”, care se va desfăşura până la finalul lunii octombrie.

Printre evenimentele cuprinse în acest segment se numără expoziţii de fotografii realizate de artişti străini şi lansarea unui spaţiu de expoziţie pentru tinerii designeri români.

Ministerul Culturii a lansat, în decembrie 2014, un apel adresat oraşelor din România care doresc să candideze la titlul de Capitală europeană a culturii pentru anul 2021. La acest titlu candidează, pe lângă Bucureşti, oraşele Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Craiova, Arad, Sfântu Gheorghe, Oradea, Alba Iulia, Brăila şi Braşov.

Programul „Capitală culturală europeană” a fost iniţiat de Consiliul de Miniştri ai Culturii din Uniunea Europeană în 1985, cu scopul de a apropia popoarele Europei şi de a celebra contribuţia oraşelor la dezvoltarea culturii. Până în prezent, peste 40 de oraşe au deţinut acest titlu. În 2007, oraşul Sibiu a deţinut acest titlu, alături de Luxemburg.

Oraşul Mons, situat în sudul Belgiei, a preluat la sfârşitul lunii ianuarie rolul de „capitală culturală europeană”, pentru un an, alături de localitatea Plzeň din Cehia, cu ambiţia de a insufla un nou elan unei regiuni afectate dur de criza economică, la fel ca predecesoarele sale, Lille şi Liverpool.

Ministerul Culturii, în calitate de autoritate naţională responsabilă de organizarea competiţiei pentru titlul de Capitală europeană a culturii în anul 2021, în România, va organiza întâlnirea de preselecţie în vederea adoptării listei scurte a oraşelor candidate, în perioada 7 - 10 decembrie.

Astfel, în luna decembrie, un grup de 12 experţi, din ţară şi străinătate, se va întâlni cu reprezentanţii oraşelor candidate, care vor răspunde principalelor probleme ridicate de comisie: cum au fost implicaţi cetăţenii şi cum ia candidatura fiecărui oraş în considerare Europa şi problemele ei.

În luna iulie 2016, oraşele rămase pe lista scurtă vor prezenta un al doilea dosar de candidatură, iar câştigătorul va avea cinci ani la dispoziţie pentru a organiza programul. Strategia întocmită de candidaţi trebuie să acopere o perioadă de zece ani, începând cu 2021.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO