Poezia latino-americană reprezintă un domeniu fascinant şi vast, un adevărat univers liric în care cititorul mai puţin iniţiat riscă să se rătăcească cu suficientă uşurinţă în lipsa câtorva puncte de reper absolut necesare, mai cu seamă la primul contact cu opera autorilor din acest spaţiu cultural. Să nu uităm că estetica modernismului a fost impusă prin intermediul marilor creatori latino-americani, Rubén Darío, în primul rând, cel care a reuşit să sintetizeze nu doar tendinţe artistice venite pe filiera parnasianismului şi simbolismului francez, ci în egală măsură orientări ilustrate şi practicate de o serie de predecesori sau contemporani ai săi precum José Martí, José Asunción Silva sau Vicente Huidobro.
În acest context, devine necesară cunoaşterea realizărilor şi istoriei discursului poetic din fiecare ţară a Americii Latine, câtă vreme scriitori de seamă din Nicaragua, Columbia, Chile sau Mexic au avut contribuţii semnificative la dezvoltarea unui anumit tip de poezie şi, deopotrivă, la edificarea unei sensibilităţi specifice. Care, amănunt extrem de important, nu poate fi niciodată ruptă de tradiţia literară din fiecare ţară în parte. Privind lucrurile din această perspectivă, antologia poetică apărută în Mexic, în condiţii grafice excepţionale şi însumând aproape nouă sute de pagini, reprezintă un demers cu adevărat excepţional, menit a introduce cititorul – atât pe specialistul în literatură, cât şi pe cel pur şi simplu pasionat de poezie – în universul unic al liricii mexicane. Intitulată Antología general de la poesía mexicana. De la época prehispánica a nuestros días şi îngrijită de Juan Domingo Argüelles, cel care realizează selecţia textelor, semnând şi prologul, cartea de faţă include poeme din opera a peste o sută de poeţi, începând cu epoca anterioară Conquistei şi ajungând până la jumătatea secolului XX.
Antologia este împărţită în patru secţiuni ce ţin seama de cele patru momente istorice esenţiale pentru devenirea Mexicului, şi anume „perioada prehispanică” (incluzând secolele al XIV-lea şi al XV-lea), „epoca colonială” (cuprinsă între veacurile al XVI-lea şi al XVII-lea), „Independenţa” (înţelegând prin aceasta secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, dar şi începutul secolului XX) şi „modernitatea şi perioada contemporană”.
În prima parte, cititorul are în faţă excelentele traduceri realizate de Miguel León-Portilla şi Ángel María Garibay din creaţia celor mai importanţi opt poeţi prehispanici, dintre care, desigur, cel mai important, atât în ceea ce priveşte realizarea artistică, cât şi pregnanţa şi profunzimea mesajului liric este Nezahualcóyotl. Căci el reuşeşte să sintetizeze, deodată, preocupări străvechi şi să dea glas, cu o simplitate dezarmantă, marilor întrebări care au frământat de când lumea fiinţa umană, cele la care filosofia şi literatura de pretutindeni au încercat dintotdeauna să găsească răspunsurile adecvate: „Unde să mergem oare/ pentru ca moartea să nu mai existe?...”
A doua secţiune a antologiei include ca punct esenţial selecţiuni din opera „celui dintâi poet mexican cu adevărat universal”, după cum afirmă Juan Domingo Argüelles în prolog – iar acesta este o extraordinară poetă, Sor Juana Inés de la Cruz. De altfel, în toate comentariile pe care le face cu privire la perioada colonială, Argüelles are în vedere, ca exemplificare, opera acestei unice scriitoare, apreciate la modul superlativ de toţi cei care s-au aplecat asupra istoriei poeziei mexicane, de la Antonio Castro Leal şi până la Octavio Paz. Căci Sor Juana demonstrează o sensibilitate ce prevesteşte de-a dreptul modernitatea, poate de aceea este ea atât de singulară în cadrul epocii în care trăieşte – dar şi atât de bine receptată de generaţiile apropiate de prezent.
Şi poate şi din cauza comparaţiei cu lirismul de substanţă din opera acestei mari mistice, poezia din perioada care urmează, cuprinsă în cea de-a treia parte a antologiei de faţă, pare cumva inferioară sau, în orice caz, având doar rare momente în care reuşeşte să se ridice la înălţimea tensiunii lirice din creaţia Juanei Inés de la Cruz. Poate doar Ignacio Manuel Altamirano, Manuel Gutiérrez Najera sau Amado Nervo să reprezinte, prin opera lor, elemente cu adevărat valoroase pentru evoluţia poeziei mexicane ulterioare. Ultima parte cuprinde poeme semnate de Alfonso Reyes, Ramón López Velarde, Octavio Paz, Gutiérrez Vega sau Efraín Bartolomé (născut în 1950) – acesta fiind şi cel din urmă autor inclus în paginile antologiei. O carte care se citeşte cu interes şi cu plăcere şi care reprezintă, dincolo de istoria sui generis a liricii mexicane, şi o veritabilă introducere a tuturor celor interesaţi în cultura latino-americană privită în ansamblu.
Antología general de la poesía mexicana. De la época prehispánica a nuestros días. Coordinación, selección, prólogo y notas de Juan Domingo Argüelles, Editorial Océano, 2012
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
