Ziarul de Duminică

Pornografia politică/ de Felix Nicolau

Pornografia politică/ de Felix Nicolau

Autor: Felix Nicolau

20.01.2012, 00:06 202

Pe an ce trece, Dumitru Crudu devine tot mai rafinat. Dacă în "Măcel în Georgia"destrăbălările atingeau cote paroxistice, demne de un Chuck Palahniuk, în colecţia de povestiri "Oameni din Chişinău" verosimilitatea poate răsufla uşurată. Rămâne firul roşu al confruntării dintre comunişti şi anticomunişti, dintre moldoveni şi muscali. Alt numitor comun al celor două scrieri este dat de expresiile moldoveneşti, pentru noi bizare şi suculente: "o laie de tineri", "vâjul din Anglia", "blegoşată", "mi se cam stricase inima", "să scot mai repde acul din miere", "mă posmăgesc foarte tare", "i-a plesnit răbdarea" etc. Însă nota predominantă şi veşnic crudiană este libidoul şi stimulentele lui. Sau hai să selectăm două note majore: sexul şi politica. Orice ar face personajele lui Crudu, ele sunt excitate sau excită. Iar politică fac aşa cum respiră, spre marea bucurie a fantomei lui Aristotel. Citindu-l pe Dumitru Crudu ai impresia că Basarabia e o terra del fuego, pământul cel mai pasional din lume. Dacă "Măcel în Georgia" era îmbibat de perversităţile academicienilor, "Oameni din Chişinău" zumzăie de excitaţie. Două pocnitori mai că nu se suie pe un pensionar englez. Limbajul corporal este mult mai captivant decât cel vocalizat: "pieptul ei sonor", "avea o lăptărie la fel de impozantă", "nişte funduri pur şi simplu tulburătoare". Extrase din "Două tipe". În "O pădure în mijlocul oraşului", un găligan îşi excită gagica făcând duş cu uşa deschisă: "stătea drept puşcă şi îşi săpunea fesele, cântând cât îl ţinea gura", "îi plăcea foarte tare să-şi usuce cu foenul părul care îi împodobea penisul". După care goana prin parcuri virgine către autogară este sacadată de mozoluri violente şi pipăituri frenetice. Şi în "Doi câini" un individ aleargă la o întâlnire cu o blondă demenţială, pe care o descoperă lucrată de altul. "Vaporul alb" conţine scene de troleibuz, printre care şi cea unde o altă blondă cu sânii ca "două monumente", este asediată de un boxer cu limba scoasă. Nu ştiu ce ingrediente are mămăliga în Moldova, însă acolo se pare că frigul mai mult aţâţă decât domoleşte! Bine, o să auzim şi vociferările răsuflate împotriva pornografiei. La prima vedere, sexualitatea clocotitoare din paginile prozatorului pare nejustificată - un exhibiţionism. Curând realizăm că ea este un ascuţit instrument de caracterizare a relaţiilor dintre personaje. Dacă această carte sclipeşte prin ceva, atunci cu siguranţă o face prin felul în care mixează lubricul cu politicul: intimitatea cu implicarea publică.

Structura dialectică a povestirilor este asigurată de permanenta confruntare între moldoveni şi ruşi înregistrată de naratori în spatele cărora se ascunde mereu acelaşi tip de percepţie. O anumită răceală a relatării face ca atmosfera să pară luată din teatrul absurdului. Detaşarea şi sacadarea povestirii mai sunt specifice şi unoroi prozatori ruşi contemporani. Mai pasionant, însă, este motivul înfruntării ideologice tacite şi semnalizate de revistele pe care le citesc protagoniştii. Cele două prostituate care îl asaltează pe pensionarul englez sunt una rusoaică, alta româncă, dacă e să ne luăm după revista Moldova din mâna ei. "O pădure neumblată din mijlocul oraşului", deşi hormonal orchestrată, este construită pe motivul părăsirii Moldovei de către ruşi. Retragerea lor este observabilă la nivel lingvistic, pentru că pe străzi începe să predomine "moldoveneasca". Şi nici ruşii rămaşi nu mai vorbesc limba aşa cum se aude ea la Moscova. Ironia scriitorului este fără fisură: "în curând nu o să mai rămână nici urmă de rus în ţara asta, şi asta după ce bunicii noştri au vărsat sânge pentru a elibera aceste pământuri, pe care, însă, noi le părăsim de bunăvoie". Deşi naratoarea este roasă de gelozie, niciun moment nu uită să înregistreze cantitatea de vorbitori de limbă rusă de pe străzile Chişinăului.

Toată această infuzie de ideologie ne face să realizăm că scriitorul nu e interesat să capteze bunăvoinţa cititorului, ci mai degrabă inteligenţa lui critică. Dumitru Crudu nu este un povestitor. El rămâne dramaturg şi în proză, mânuind cu mare precizie sforile marionetelor-personaje. Spargerea convenţiilor narative se vede şi prin ghiduşiile tip mise en abîme. Printre cetăţenii care se bat în titluri de reviste ruseşti sau basarabene într-un troleibuz ce adună întreaga tipologie umană a ţării se nimereşte şi un autist care citeşte "Bătrâna şi fata" de... Dumitru Crudu. Taxatoarea-narator se întreabă: "oare cine în pula mea putea fi individul ăsta spanchiu şi straniu"? Când colo, era chiar autorul cărţii cu pricina, băi!

Vorbind despre naratorii din povestiri, uşor ne dăm seama că toţi sunt Crudu sub acoperire. Şi o chestie foarte periculoasă: băieţii şi fetele astea, indiferent de meseriile lor, sunt intoxicaţi de cultură. Ei ştiu cine e Céline, Tolstoi, Crudu etc. Ceea ce te împinge să crezi că toţi sunt scriitori veleitari. Aşa că ne găsim într-un univers de hârtie, deloc firesc. Cultura nu este folosită ca pigment, ci pur şi simplu ca cultură, ceea ce nu mi se pare alegerea cea mai fericită într-un roman.

Altminteri, este reconfortant să-l vezi pe Dumitru Crudu făcând paşi mari spre maturitatea artistică. Din ce în ce mai subtil, fără să-şi piardă din virulenţă, scrisul lui ameninţă să devină un lansator de rachete împotriva tuturor metehnelor omeneşti. Şi asta fără ca măcar poliţia să priceapă o iotă!

AFACERI DE LA ZERO