Ziarul de Duminică

Portret al poetului în tinereţe/ de Rodica Grigore

Portret al poetului în tinereţe/ de Rodica Grigore

Autor: Rodica Grigore

29.04.2015, 23:57 335

 „E atât de întuneric, că numai vorbele-s lumină.”

(Tristan Tzara)

 

În Teoria şi practica traducerii, Roger T. Bell afirmă că toţi cei care comunică sunt traducători. Se ridică atunci în mod justificat întrebarea prin ce diferă rolul traducătorului faţă de cel al individului care comunică pur şi simplu; şi este evident că la nivelul actului (şi activităţii) de tălmăcire acţionează procesul de recodificare la nivel lingvistic. Iar în volumul Los primeros poemas. Poemas rumanos (cuprinzând primele poeme, cele româneşti, ale lui Tristan Tzara, transpuse în spaniolă, într-o excelentă ediţie bilingvă, însoţită de un foarte substanţial studiu introductiv, precum şi de interesante note asupra dadaismului, apărută în condiţii grafice de excepţie, la Prensas Universitarias de Zaragoza), acest proces funcţionează perfect în cazul traducătorului Darie Novăceanu, el reuşind să surprindă şi să păstreze sensurile operei-sursă.

În teoria traducerii s-a încercat uneori exemplificarea exhaustivă a procesului, ignorându-se însă, deliberat sau nu, produsul. O analiză cuprinzătoare trebuie totuşi să încerce să aibă în vedere ambele aspecte, traducerea fiind un fenomen viu şi complex, implicând în mod esenţial limbajul. Pentru că, în fond, problema principală constă în a alege între echivalenţele la nivelul cuvintelor sau echivalenţele la nivelul înţelesului. De aici şi considerarea traducerii între două extreme: ca artă sau ca ştiinţă. Prin demersul pe care îl face, Darie Novăceanu încearcă să unească cele două aspecte şi să demonstreze implicit că, rămânând ştiinţă, cu coduri proprii de conduită şi criterii de performanţă, traducerea este, în egală măsură, o artă. Nu întotdeauna uşor de atins. Iată, în acest sens, versiunea spaniolă pentru Inscripţie pe un mormânt / Inscripción sobre un sepulcro, în care impresionează spiritul versurilor lui Tristan Tzara („Şi simţeam sufletul tău curat şi trist/ Cum simţi luna care pluteşte tăcută/ După perdele trase,/ Şi simţeam sufletul tău sărman şi sfios,/ Ca un cerşetor, cu mâna-ntinsă-n faţa porţii,/ Neîndrăznind să bată şi să intre,/ Şi simţeam sufletul tău plăpând şi umil/ Ca o lacrimă ce nu cutează a trece pragul pleoapelor,/ Şi simţeam sufletul tău strâns şi umezit de durere/ Ca o batistă în mâna în care picură lacrimi,/ Iar astăzi, când sufletul meu vrea să se piardă în noapte,/  Doar amintirea ta îl ţine/ Cu nevăzute degete de fantasmă.”): „Y sentía tu alma pulcra y triste/ como sientes la luna que se desliza calladamente/ detrás de los visillos corridos./ Y sentía tu alma pobre y encogida,/ como un mendigo, con la mano tendida delante de la puerta,/ sin atreverse a llamar y entrar,/ y sentía tu alma frágil y humilde/ como una lagrima vacilando en el borde de los parpados,/ y sentía tu alma ceñida y húmeda por el dolor/ como un pañuelo en la mano en el cual gotean lagrimas,/ y hoy, cuando mi alma quiere perderse en la noche,/ solamente tu recuerdo lo detiene/ con invisibles dedos de fantasma.”        

Tristan Tzara reprezintă un exemplu de absolut meritată glorie literară, în calitate de fondator al dadaismului şi de poet de limbă franceză. Dar, în cazul lui, originea orientării estetice care i-a marcat versurile trebuie căutată mai cu seamă în primele sale poeme, cele româneşti, care au cunoscut o singură ediţie integrală în limba în care au fost scrise (Tristan Tzara, Primele poeme, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1971) şi care, cu excepţia versiunii franceze, nu au fost transpuse integral în nicio altă limbă. Iar aceste poeme de tinereţe sunt chiar locul unde se află adevăratul punct de plecare al dadaismului, cu toate particularităţile sale fundamentale; şi, în egală măsură, cu precursorii lui, mai puţin discutaţi în exegezele care i-au fost dedicate. Iar aici trebuie subliniat în primul rând Urmuz, cu ale sale Pagini bizare, din care Darie Novăceanu tălmăceşte în spaniolă, într-un neaşteptat, poate, apendice al cărţii de faţă, punându-l pe cel care a fost scriitor aproape fără să vrea, alături de numele consacrate pe plan universal – Kafka, Lautréamont sau Charles Cros – şi oferind astfel cititorului de limbă spaniolă un veritabil regal literar. Faptul este esenţial pentru a putea demonstra înrudirea structurală pe care o prezintă aceste proze cu imaginarul poetic al lui Tzara, aspect remarcat, de altfel, şi de Eugen Ionescu. În cazul lui Urmuz, numeroşi interpreţi au eşuat în descifrarea sensurilor, considerând că miezul operei acestui uluitor autor ar putea fi găsit la nivelul „ficţiunii”, când, de fapt, esenţialul constă tocmai în aparenta lipsă de logică, ce are, însă, în aceste texte, logica ei perfectă. Iată-l, aşadar, pe Urmuz în spaniolă: „Ismail se compone de ojos, patillas y vestido y se encuentra hoy con gran dificultad. Antes crecía incluso en el jardín botánico y mas tarde, gracias al progreso de la ciencia moderna, se ha conseguido fabricar uno por vía química, a través de un proceso de síntesis.”       

Los primeros poemas este (şi) cartea unui poet recitind un alt poet, din acelaşi spaţiu cultural. Un fel de combinaţie, altfel spus, între oglindă şi lectură, aşa cum Darie Novăceanu a mai oferit cititorilor şi cu alte ocazii. Pentru că urmând scrierii, fără de care nu poate fiinţa, lectura şi traducerea sunt asemănătoare unor oglinzi; însă nu identice. Dar ambele, puse alături, reprezintă, în cazul de faţă, o victorie asupra tuturor îndoielilor. Ca ivirea unei alte oglinzi, în care să se poată privi cititorii care se vor opri asupra acestui excelent volum. 

 

Tristan Tzara, Los primeros poemas (Poemas rumanos), Edición bilingüe.

Versión castellana, estudio introductorio y notas sobre el dadaísmo por Darie Novăceanu, Prensas Universitarias de Zaragoza, 2002

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO