Ziarul de Duminică

Poveştile de dragoste ale spionilor (II): Între datorie şi pasiune/ de Alexandru Popescu

Incomparabila Aphra Behn

Galerie foto

Autor: Dr. Alexandru Popescu

14.11.2013, 23:36 209

Deşi, cum am văzut, spionajul sexual a cunoscut o intensitate deosebită pe continentul american, „leagănul” său rămâne desigur Europa, mai ales Anglia şi Franţa, în special în Perioda Modernă, în cursul secolului XVII.

 

„Incomparabila”

Cea care a fost considerată una din cele dintâi agente şi scriitoare, Aphra Behn (1640-1689),numită, probabil, nu numai pentru calităţile sale de spioană, „Incomparabila”, acţionează pentru Anglia în Ţările de Jos, de unde ţara sa era ameninţată de o invazie ca şi de răscoalele pe care republicanii refugiaţi în această ţară încercau să le organizeze în Anglia. Se poate spune Behn aparţine seriei de agente care au desfăşurat activităţi informative din datorie faţă de stat, mai bine zis faţă de conducătorii acestuia, ceea ce nu le-a făcut însă să evite şi relaţii sentimentale. Asemenea relaţii  avusese Behn cu  William, un scoţian al cărui tată conspirase împotriva lui Carol I,  în 1664.  Probabil pentru a-i facilita acţiunile sale de spioană, Aphra s-a măritat cu un comerciant olandez, Behn, despre care există foarte puţine informaţii, cu excepţia faptului că el a murit la Londra un an mai târziu, de ciuma. Oricum, acest mariaj a fost mai mult fictiv, doar un mijloc pentru Aphra de a-şi atinge scopurile ambiţioase. Se pare că Aphra avea înclinaţii bisexuale, fiind atrasă mai mult de femei. Aportul scriitoarei-spioane a fost recunoscut, astfel încât Aphra a fost înmormântată în catedrala Westminster Abbey.

 

„Cea mai cunoscută dintre spioanele franţuzoaice”

...a fost numită Louise de Keroualle  (1649-1734), remarcată din tinereţe nu numai prin frumuseţea sa, ci şi printr-o inteligenţă ieşită din comun. După executarea, în timpul Revoluţiei din Anglia (1641–1651) a regelui Carol I, regele Franţei, Ludovic XIV doreşte să afle intenţiile lui Cromwell, împânzind Anglia cu agenţi, între care s-a aflat şi Louise,  trimisă în anturajul prinţului de Galles, fiul şi succesorul legitim al lui Carol I, pentru a-i afla planurile şi a-l sprijini eventual în viitoarele sale acţiuni. Între prinţul de Galles, care va deveni rege, şi  Louise se stabileşte o relaţie sentimentală. Nu ştim în ce măsură a fost o legătură sinceră, căci ea îşi aduce la îndeplinire şi însărcinările de agent pe care le avea, informându-l pe Ludovic XIV mai ales despre acţiunile  celui care devenise mâna dreaptă a regelui, lordul Clarendon. A făcut aceasta cu atâta discreţie şi... graţie încât demnitarul englez nu bănuia nimic. Pentru a o proteja de zvonurile că era, de fapt, agentă a Franţei, regele îi acordă lui Louise  titlul de ducesă de Portsmouth. Louise a rămas în Anglia 15 ani, iar, la întoarcerea în Franţa, a fost recompensată cu o importantă sumă de bani, de unde se vede că şi relaţiile sentimentale pot aduce câştig.

Primul Război Mondial a marcat implicarea tot mai intensă a femeilor în spionaj, implicit a celui sexual, ceea ce a dat naştere la o serie de „istorii” , dintre care unele au rămas... în „suspensie”

 

„Spioana cu trup de zeiţă”

Şefa spionajului german în Belgia în timpul Primului Război Mondial, Elisbeth Schragmüller („domnişoara doctor”, căci obţinuse acest titlu) era o femeie frumoasă, cu „ochi de tigroaică” şi „trup de zeiţă”. Documente ale serviciului de informaţii englez o descriu ca „blondă şi sveltă, destul de drăguţă”. Nu a fost niciodată căsătorită şi se pare că, de la un moment dat, începuse să sufere din această cauză de complexe, astfel încât implicarea sa în acţiuni de spionaj a fost o adevărată şansă...

 

 „Singura femeie de geniu, care a servit guvernul britanic”

Nici cea care a  fost considerată astfel, Gertrude Margaret Lowthian Bell (1868-1926),scriitoare,  arheolog, agentă engleză în Orientul Mijlociu în timpul Primului Război Mondial, nu a fost niciodată căsătorită, dar se pare că a întreţinut o relaţie cu un ofiţer, Charles Doughty-Wylie, care era căsătorit, aşa cum ne lasă să înţelegem schimbul de scrisori dintre ei. După moartea lui, Bell se adânceşte în muncă, îndeplinind însărcinări din cele mai multiple (şef al  Biroului arab de la Bassora, secretar pentru afaceri orientale al Înaltului Comisariat britanic). La un moment dat îl întâlneşte pe alt „lup singuratic”, marele spion de asemenea în Orient T. E. Lawrence, dar nu s-a putut înfiripa o relaţie între ei din motivele pe care le vom vedea mai departe. Se pare că singurătatea nu i-a fost un „sfetnic bun”, căci, după ce cade în dizgraţia guvernului britanic, Bell se sinucide.

 

De o frumuseţe răpitoare

...este caracterizată  Marthe Richer (Betenfeld) (1889 - 1949?),  care va deveni agentă dorind să îşi răzbune soţul căzut pe front. Se adresează căpitanului Ladoux din spionajul militar francez („Biroul II”) cu propunerea de a deveni agentă. În tot cazul, acesta se înscrie primul pe lista de amanţi ai Marthei.

În vara anului 1916, Martha este trimisă în Spania, unde reuşeşte să îl contacteze pe ataşatul naval al Ambasadei Germaniei la Madrid, von Krohn care se îndrăgosteşte de ea şi acceptă să transmită informaţii false, menite să „intoxice” spionajul german, dar, în acelaşi timp, ca „dovadă de fidelitate”, îi propune să devină şi ea agentă germană. Urmează însă o scenă pe care chiar un scenarist de filme de spionaj nu şi-ar fi imaginat-o: profitând de un moment de neatenţie al agentului german, îi aruncă în ochi cu un praf iritant pe care i-l dăduse căpitanul Ladoux, apoi  plonjează în mare, ajungând cu bine la mal. Aici o aştepta pe Martha o nouă lovitură de teatru: i se spune că Ladoux a fost agent german şi fusese arestat. Mai târziu se va dovedi că însuşi cel care îi transmisese aceste informaţii  şi luase locul lui Ladoux, Lenoir, era…agent german.

 

„spioană din pasiune”

Dacă, aşa cum afirmă unul din biografii săi, Pat Shipman, Mata Hari pe numele real Margaretha Geertruida Zelle (1876-1917)a fost o „femeie fatală”, se poate spune că şi viaţa sa sentimentală a fost urmărită de „fatalitate”, necunoscând niciodată împlinirea. În acelaşi timp, dacă activitatea sa de spioană a fost deosebit de tumultuoasă, acelaşi lucru se poate spune şi despre viaţa sa sentimentală. În tot cazul, prima sa experienţă amoroasă a fost catastrofală. Curând după căsătoria sa, în 1895, cu MacLeod, un  bărbat cu douăzeci de ani mai în vârstă decât ea, a fost nevoită să constate că  acesta era de fapt un beţiv notoriu, care o agresa regulat şi cu deosebită brutalitate. Nu i-a rămas decât să îl părăsească. Se poate spune că frustrările din viaţa sa sentimentală au făcut-o să devină spioană sau acesta era o vocaţie ?

Până una alta, după ce ajunge, în 1903, la Paris a lucrat ca model nud. Cunoaşte repede un întreprinzător bogat, care tocmai înfiinţa un muzeu privat, ce urma să includă un spectacol oriental de varieteu. Se potrivea cum nu se poate mai bine. Îşi ia pseudonimul Mata Hari (în limba indoneziană „ochiul zilei”), pretinzând chiar să se trage dintr-o familie nobilă. Devine cea mai bine plătită curtezană din Paris  şi în scurt timp a reuşit să strângă o adevărată avere.

Poate că ar fi rămas doar o dansatoare curtezană, dacă următoarele sale legături sentimentale nu ar fi transformat-o în spionă. Primul episod al acestei „cariere” s-a consumat în august 1906,  când devine iubita bogatului ofiţer german Alfred Kiepert.

În 1914, după cum declară chiar ea, a devenit amanta bancherului Heinrich van der Schelk care îi va face cunoştinţă cu un  „domn Werflwin” care o va introduce în serviciul de informaţii german.

Nu se poate spune că relaţiile sale la Paris cu fostul ministru de Război, Messimy, şi cu Jules Cambon, secretar general al Ministerului de Externe nu au fost şi sentimentale, ca şi acelea cu ofiţeri francezi şi englezi, cu care petrece multe nopţi împreună.

Pe când se afla în Madrid, s-a întreţinut cu ataşatul militar german Hans von Kalle, fapt privit cu suspiciune de serviciile secrete ale Antantei.

Dar, după cum arată chiar ea, ofiţerul rus Vladimir von Masoloff a fost amantul  „de care a fost întotdeauna îndrăgostită”. Nu se va putea bucura de această relaţie, căci von Masoloff  este informat că Mata Hari este spioană.

Pe 13 februarie 1917, dansa­toarea a fost arestată. Anchetatorii au supus-o unor interogatorii interminabile, încercând să o facă să declare că ar fi o „spioană din pasiune”. Lovitura de graţie i-a dat-o de fapt chiar unul dintre amanţii săi, von Kalle, ataşatul militar german de la Madrid, de la care au provenit piesele de la dosar care au incrimina-o: un fel de stat de salarii şi o scrisoare anonimă în care se făcea referire la calitatea ei de agent german. De fapt, von Kalle care părea că vrea să o deconspire pentru că Mata Hari ar fi încasat banii, dar nu şi-ar fi îndeplinit sarcinile, iar în ochii lui acesta era un semn că se afla de partea francezilor.

Există şi prezumţia că Mata Hari a fost „turnată” de o femeie geloasă, actriţa de cinema Claude France.

           

O moştenire ciudată

Chiar înainte să devină unul dintre cei mai importanţi spioni englezi în Rusia, implicat chiar într-o tentativă de arestare a conducerii bolşevice, viaţa sentimentală a luiSidney George Reilly (Rosenblum)(1874 - 1925), a fost marcată de un episod destul de ciudat. În 1897, el începe o „afacere toridă” cu Margaret Thomas, soţia reverendului Hugh Thomas, care mai târziu va fi găsit mort într-o cameră de hotel. Soţia sa insistă ca înmormântarea să aibă loc cât mai repede, astfel încât poliţia închide cazul, iar Margaret moşteneşte o importantă sumă de bani. Sidney şi Margaret se vor căsători, cu care ocazie viitorul spion îşi schimbă şi numele, devenind din Rosenblum Reilly.

 

„O pasiune cumplită”

...era considerată homosexualitatea în perioada de început a secolului XX, aducând cu sine excluderea din societate şi, în unele cazuri, chiar pedepse judiciare, în cazul unor funcţionari civili sau militari. Cu toate acestea, cazurile de homosexualitate devenite publice nu au fost puţine, unele dintre ele putându-se încadra în „istoriile spionilor”.

O serie dintre  personajele centrale ale  unor asemenea „istorii” au căzut victime acestei pasiuni vinovate, fiind puse în situaţia de a recurge la fapte condamnabile, între care şi spionajul, altele au reuşit să păstreze discreţia asupra acestei pasiuni condamnabile, fiind „descoperite” mult mai târziu şi uneori niciodată.

Desigur cazul „clasic” din prima categorie este acela al Alfred Redl (1864-1913), colonel în armata Austro-Ungariei, la un moment dat cu importante funcţii militare şi informative. Cel care a fost considerat a fi fost „probabil, cel mai important agent din întreaga Europă a generaţiei dinaintea Primului Război Mondial” intră în atenţia spionajului Rusiei, stat care se prevedea că va fi adversar al Austro-Ungariei în cazul unei conflagraţii. Agentul rus August Pratt a descoperit relaţia lui Redl  cu un tânăr ofiţer de dragoni şi l-a şantajat, având in vedere că aceasta constituia un delict care era pedepsit cu cinci ani de închisoare. Fiind, datorită pasiunii sale vinovate, într-o continuă nevoie de bani, Redl este ameninţat de agent că va fi divulgat şi acceptă să spioneze pentru Rusia încă din 1907, ceea înseamnă că a făcut aceasta timp de nu mai puţin de şase ani, timp în care a urcat constant în ierarhia militară a Imperiului chezaro-crăiesc. Este descoperit mai mult din întâmplare, iar, în momentul în care agenţii au pătruns în camera hotelului unde se ascunsese,  Redl nu a încercat în nici un fel să protesteze: „Domnilor, ştiu de ce aţi venit. Mi-am distrus existenţa şi vă rog să îmi daţi posibilitatea să mă despart de viaţă. Sunt victima unei pasiuni cumplite”. Cere un revolver şi se sinucide.

Dintre personajele mediului informativ care au reuşit să-şi ascundă până la un moment dat înclinaţiile homosexuale, există unele celebre. Este vorba, de exemplu,  de Thomas Edward Lawrence (1888-1935), („Lawrence al Arabiei”),  celebru agent, scriitor,  om politic englez, agent englez în Orient în timpul Primului Război Mondial şi în Perioada interbelică. Printre argumentele care au acreditat această prezumţie este şi acela că el nu a avut niciodată relaţii cu o femeie. Are dreptate Mircea Eliade atunci când afirmă că „Nimeni nu cunoştea tainele acestui arheolog-poet”…

Un alt scriitor-agent bănuit a fi fost homosexual este de asemenea celebru, Somerset Maugham (1874-1965),  agent pentru serviciul secret britanic SIS în timpul Primului Război Mondial. Se ştie că, deşi a avut o serie de „aventuri” erotice, a întreţinut şi relaţii homosexuale cu un anume Gerald Haxton, şi el agent.

Cum se va vedea, istoria spionajului, până în perioada actuală, cunoaşte nu puţine asemenea cazuri de  persoane devenite agenţi din... pasiune homosexuală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO