Perioada interbelică aduce cu sine o „ofensivă” a spionajului sovietic, în general, care a recuperat rapid decalajul faţă de agenţiile de informaţii vestice, şi, în special, folosirea „armei sexului” pe „frontul secret”. Dispunând de agente cu o personalitate marcantă şi, desigur, cu un deosebit farmec personal, spionajul sovietic a reuşit să penetreze medii politice, dar şi culturale, ştiinţifice, având ca „ţinte” personalităţi importante ale acestora.
Unele din aceste acţiuni au rămas multă vreme secrete şi pentru a nu compromite prestigiul de care se bucurau în perioada respectivă, dar şi mai târziu, aceste personalităţi. De fapt, nu prestigiul lor poate fi pus în discuţie, ci faptul că, în „vâltoarea” relaţiilor sentimentale, au pierdut din vedere faptul că pot deveni „ţinte” ale unor acţiuni informative, dar se pare că nici nu s-au bucurat de prea multă protecţie din partea serviciilor de contraspionaj din Statele Unite şi Europa de vest.
„Iubirea era lumea şi filozofia ei...”
Născută în Ucraina, Baronesa Moura Budberg (Maria Ignatievna) (1891-1974) a fost căsătorită mai întâi cu un diplomat ţarist care a sfârşit prin a fi executat în 1919. Ulterior, s-a căsătorit cu baronul Nikolai von Budberg-Bönningshausen, devenind şi amantă a lui R. H. Bruce Lochart, agent secret în URSS al serviciului de spionaj britanic. Despre ea Lockhart va scrie: „Iubirea era lumea şi filozofia ei...” . Se pare că, măcar în acest caz, Lochart, „unul din cele mai briliante personaje ale generaţiei sale”, s-a înşelat, căci se va dovedi că, de fapt, nu sentimentele o însufleţeau pe baroană, ci însărcinările pe care le primise din partea conducătorilor spionajului sovietic.
Într-adevăr, probabil că Moura acceptase să devină agenta NKVD pentru a i se face uitată „originea sa nesănătoasă”. În această calitate s-a remarcat în mod deosebit, ajungând să fie numită „Mata Hari a Rusiei”.
Cel mai eficient şi-a servit baroana comanditarii săi ca amantă a lui Maxim Gorki şi a lui H.G. Welles, exercitând asupra lor o influenţă în sensul apărării intereselor URSS. Se pare că între cei doi scriitori se născuse chiar o „concurenţă” pentru dobândirea graţiilor baroanei. Atunci când Gorki era pe patul de moarte, i se permite Mourei să vină în URSS pentru a-l vedea, de fapt, pentru a aduce servieta în care să găseau însemnările scriitorului din perioada în care trăise în Italia, de mare interes pentru NKVD, şi, probabil, pentru a „smulge” de la el ultime mărturii.
Căntăreaţa-spioană
O altă agentă de origine rusă a fost Nadejda (Grozovsky) Pleviţkaia (1884-1940).De origină gitană, interpretă de muzică populară, Pleviţkaia repurtează succese importante atât în rândul publicului, cât şi al cercurilor de specialişti şi elitei perioadei de dinainte de Revoluţia din 1917. Intuind că în viitor succesul său artistic va fi asigurat dacă se „înrolează” la bolşevici, cântă pentru soldaţii Armatei Roşii. Cariera ei în Rusia se sfârşeşte după ce, în 1919, este capturată de un comandant al Armatei Albe, Nikolai Skoblin, cu care se exilează şi se căsătoreşte. Întreprinde concerte de succes în Europa şi SUA.
În afară de cariera artististică, Pleviţkaia debutează şi în aceea de spioană în slujba Rusiei sovietice. În 1930, este recrutată de serviciul de spionaj sovietic GPU (ulterior NKVD), acţionând, împreună cu soţul ei, sub numele de cod „Mrs. Şi Mr. Grozovsky”, în special în cercurile de emigranţi ruşi.
În 1937, sunt implicaţi în răpirea la Paris şi transportarea la Moscova a generalului Evgeni Miller, conducător al emigraţiei ruse, unde acesta este executat. Temându-se de urmările acelui act, Pleviţkaia şi soţul ei se refugiază în Spania, bucurându-se de protecţia guvernului republican, dar, în cele din urmă, sunt arestaţi la Paris. Pleviţkaia este condamnată pentru răpirea generalului Miller şi spionaj la 20 ani de închisoare. Se pare că a fost incriminată şi pe baza unor mărturii ale soţului ei. Moare în închisoare. Biografia sa îl inspiră pe Vladimir Nabokov pentru una din scrierile sale. Se pare că amintirea cântăreţei-spioane i-a supravieţuit, astfel că devinine eroina filmului francez „Agentul triplu” (2004).
„Capcană de miere” pentruEinstein
Cea care a fost numită de spionul şi scriitorul Pavel Sudoplatov „o agentă valoroasă”, o „adevărată capcană de miere” Margarita Konenkova (1884-1980), s-a stabilit, împreună cu soţul ei, Serghei, în 1923, în Statele Unite. Pentru a căpăta mai multă credibilitate, devine conducătoare a unei asociaţii de sprijin pentru Uniunea Sovietică. În această calitate, dar şi datorită calităţilor sale „specifice” - era într-adevăr o femeie frumoasă -reuşeşte să stabilească relaţii importante în diferite cercuri ale societăţii americane, inclusiv la Casa Albă. Astfel, îl cunoaşte pe matematicianul Albert Einstein care cade în „capcana de miere” fără a bănui că, de fapt, Margarita era spioană sovietică. Relaţia sa sentimentală cu cel care descoperise teoria relativităţii a fost înlesnită şi de faptul că soţul Margaritei lucra la un bust al lui Einstein pentru Universitatea din Princetown. Pentru cine se îndoieşte de faptul că Einstein a avut o asemenea relaţie pot sta mărturie scrisorile de dragoste „târzie” pe care savantul, atunci în vârstă de 66 ani, i le-a trimis Margaritei care avea…51 de ani. Nu se ştie cum aceste scrisori au ajuns să fie scoase la licitaţie în 1998 la casa „Sotheby’s”. În tot cazul, aceste scrisori redactate într-o limbă germană elegantă, ne relevă un personaj plin de umor şi sentimental.
Din partea Margaritei „sentimentul” era alimentat de interesul spionajului sovietic pentru proiectul producerii bombei atomice, susţinut de Einstein. De altfel, Margarita l-a cunoscut şi pe Robert Oppenheimer, conducătorul „Proiectului Manhattan” destinat realizării acestei arme.
Atunci când părăseşte Statele Unite, în 1943, Margarita i-a făcut cunoştinţă lui Einstein cu consulul general al URSS, ofiţer GRU, Pavel Mihailov, care trebuia să continue spionarea lui Einstein.
Nereuşind să se adapteze la viaţa din URSS, Margarita moare, în 1980, izolată şi uitată....
Dar şi spionajul altor ţări a folosit, în Perioada interbelică, „arma sexului”.
„Devoratoarea de bărbaţi”
Una din cele mai importante spioane franceze în Orientul apropiat a fost Magda D’ Andurain, a cărei „carieră” începe odată cu mariajul cu colonelul Pierre D’ Andurain, şeful serviciului francez de informaţii din Levant (Siria-Liban), pe care îl cunoscuse în 1911, în timpul unui bal. Se pare că recrutarea sa ca agentă se datorase chiar marelui spion din Orieint, Lawrence al Arabiei. Deja, la acea dată, Magda se făcuse remarcată prin fapte nu tocmai lăudabile: născută în 1895, în Bayonne, ca fiică a unui modest notar basc, încercase să intre în mănăstriri de unde fusese alugată pentru lesbianism. Datorită vieţii „dezordonate” a Magdei, dar şi ineficienţei, Pierre D’ Andurain îşi pierde postul. În tot cazul, Magda se făcuse deja „remarcată” prin faptul că unul dintre amanţii săi, colonelul Sinclair, fost locotenent al lui T. E. Lawrence, moare în chip misterios, la Damasc.
Totuşi, Magda îşi urmează cariera de spioană, dar şi de „devoratoare de bărbaţi”, cum a fost caracterizată. În 1932, ea divorţează şi se recăsătoreşte cu o persoană influentă din anturajul regelui Ibn Seud, Ben Suleiman. Plictisită din lâncezeala din haremul acestuia, face împreună cu el, travestită, o călătorie la Mecca. Este descoperită, condamnată la moarte, dar este graţiată de rege. Bineînţeles, în 1935, soţul Magdei, Ben Suleiman moare otrăvit.
În 1937, Magda se recăsătoreşte cu Pierre D’ Andurain care, şi el, la scurtă vreme, este descoperit mort în cada de baie, străpuns de nici mai mult nici mai puţin de 27 de lovituri de cuţit.
Bineînţeles că Magda D’ Andurain, nu a fost singura femeie-agent care acţiona în Orientul Apropiat, francezii acordând o importanţă deosebtă „armei secrete” a sexului. Alte agente au fost Freya Stark şi baroana Brault, cu sediul la Cairo, care a fost una din prietenele initime ale Magdei.
Victime ale spionajului şi... amorului
Faptul că provenea dintr-o familie de diplomaţi şi urmase studii de istorie la Universitatea din Princeton şi de limba rusă la Sorbona îl recomanda pe Tyler Gatewood Kent (1911 - 1988) pentru o carieră diplomatică. La Londra, frecventează salonul unui fost diplomat rus Nikolai Wolkoff, unde o cunoaşte pe Irene Danishewski, care va fi dovedită ca agentă NKVD. De aici şi până a spiona totuşi nu pentru URSS, ci pentru Germania, mai era doar un pas pe care Kent îl face. Prin fiica lui Nicolai Wolkoff, Ana, Kent începe să transmită documente de mare importanţă către Abwehr, care se refereau mai ales la corespondenţa dintre preşedintele SUA, Franklin D. Roosevelt, şi prim-ministrul britanic, Winston Churchill.
În 1940, Kent este arestat, găsindu-se asupra sa documente din corespondenţa amintită, o listă a agenţilor MI5 şi codul diplomatic britanic. Este condamnat la 7 ani închisoare. După eliberare, devine publicist, susţinând Ku Klux Klan şi acuzându-l pe preşedintele John F. Kennedy drept comunist. În cele din urmă, este găsit mort într-un parc din Texas.
O altă „victima a amorului” a fost Georges Agabekov (1896–1937?), agent sovietic (OGPU) în Turcia. Îndrăgostit de o englezoaică, defectează la Paris în 1930. Publică un volum despre serviciul de informaţii sovietic OGPU. Este trimis de MI6 pentru a spiona la Bruxelles, apoi la graniţa franco-spaniolă. În 1937, dispare fără a se mai şti vreodată ceva de el. Se presupune că a fost asasinat de spionajul sovietic
Trădat de soţie
Unul dintre cei mai reputaţi jurnalişti sovietici, agent pentru Comintern şi NKVD, Mihail Kolţov (1898-1940/1942),a fost arestat la 12 decembrie 1938 şi împuşcat peste câţiva ani, NKVD-ul deţinând informaţii că „se vânduse englezilor”şi că avusese „legături” cu „grupul terorist al lui Radek”, incriminat în timpul represiunilor staliniste din anii 1930. Se pare, că de fapt, fusese denunţat de André Marty, comandantul Brigăzilor Internaţionale sau, poate, de soţia sa, dezamăgită de legătura lui Kolţov cu Maria Osten, considerată agentă a spionajului german. A fost reabilitat, după moartea lui Stalin, în 1954.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
