Actriţe –„agente”
Serviciile de spionaj sovietice au folosit din plin, în perioada Războiului Rece, dar şi mai devreme „spionajul sexual”, trecând la „organizarea” sa sistematică şi folosind adesea persoane din intelectualitate, iar, ca „agente”, artiste şi balerine adesea binecunoscute.
Astfel, scriitorul şi regizorul Iuri Krotkov, cooptat ca agent clandestin al KGB, avea ca sarcină principală recrutarea de tinere actriţe şi balerine, în vederea seducerii şi exploatării informative a străinilor veniţi la Moscova şi a unor diplomaţi, cum a fost ambasadorul Franţei, Maurice Dejean, care, înainte de a fi numit ambasador la Moscova, făcea parte dintre persoanele de încredere ale generalului de Gaulle. Având în vedere că Dejean s-a dovedit a fi un „bon viveur”, cu preferinţe pentru femei frumoase, KGB îl introduce în cercul aşa-numitelor „lebede”, un „corp de seducătoare” prin care erau atraşi şi exploataţi informativ străini importanţi care vizitau Rusia. Pentru compromiterea ambasadorului Dejean, a fost folosită Lidia Hovanskaia, soţia unui fost diplomat sovietic la Paris. Ulterior, ea a fost înlocuită cu cea mai frumoasă actriţă de care dispunea KGB, Larisa („Lora”) Kronberg-Sobolevskaia. La petrecerea organizată pentru Dejean după un spectacol al „Teatrului Mare” a participat şi viitoarea balerină consacrată pe plan mondial, Maia Pliseţkaia. Dejean însă i se plânge agentului Krotkov („Gorbunov”) că soţia sa îi face greutăţi, fiind foarte geloasă. În aceste condiţii, se ia măsura ca Krotkov să o seducă pe soţia lui Dejean care moare accidental. Bineînţeles, se va dovedi că „serviciile” amoroase ale KGB nu erau gratuite, astfel încât i se cere lui Dejean să pună la dispoziţie informaţii secrete, ceea ce va trebui să facă, în caz contrar fiind ameninţat cu compromiterea. În 1963, Krotkov fuge în Occident şi depune mărturii pe baza cărora sunt demascaţi o serie de agenţi sovietici.
Se pare că relaţiile dintre unele membre ale corpului de balet de la „Balşoi Teatr” şi din alte teatre cu membri ai conducerii comuniste erau apropiate, chiar prea „apropiate”. După informaţiile puse la dispoziţie de Pavel Sudoplatov, care a condus o vreme departamentul din NKVD care răspundea de răpiri, asasinate, sabotaje şi lupta de partizani în timpul celui de al Doilea Război Mondial, cel care l-a asasinat, în 1934, pe Serghei Kirov a fost soţul unei foste balerine care avea relaţii cu liderul organizaţiei de partid din Leningrad
„Amor” la ambasadă
Un alt personaj, angajat al Ambasadei Statelor Unite la Moscova, care a fost sedus şi obligat să spioneze de o „lebădă”, a fost Clayton J. Lonetree (1962-). Detaşat în corpul de gardă al Ambasadei SUA de la Moscova, în vederea întâlnirii din noiembrie 1985 dintre preşedinţii Gorbaciov şi Reagan, Lonetree a fost recrutat de o agentă KGB (Violetta Seina) a cărei carieră este deosebit de ciudată. Într-adevăr, pasionata încă de mică de limbile străine, după cinci ani de studiu, devine un bun cunoscător al limbii lui Shakespeare, pe care o predă timp de doi ani, până când i se propune, în 1986, să devină agentă KGB. Atrage atenţia prin calităţile sale ambasadorului Statelor Unite la Moscova Arthur Hartman, care îi oferă un loc de muncă în ambasadă, unde îl cunoaşte pe Lonetree care cade în „capcana de miere”. Informaţiile obţinute de la Lonetree erau transmise unui anume „unchi Sascha”, identificat apoi ca agentul KGB Alexi Ielsimov. Lonetree a admis că, în afară de partide de sex, fusese răsplătit cu 1.800 dolari.
Din partea lui Lonetree se pare că a fost un „mare amor”, continuând legătura cu Violeta şi bineînţeles furnizarea de informaţii şi după ce este trimis la Ambasada de la Berlin. În cele din urmă, decăzut de alcoolism, după ce este trimis în Statele Unite (unde este în continuare urmărit de insistenţele Violetei), Lonetree se autodenunţă. A fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în timp ce Violetta Seina a continuat să lucreze pentru ambasada irlandeză, iar mai apoi maghiară, retrăgându-se imediat ce scandalul a început să ia amploare. Mai târziu, se va relaxa în luxoasa sa vilă de lângă Moscova. A recunoscut că regretă soarta pe care fostul ei partener a avut-o, însă mărturiseşte cu nonşalanţa că nu l-a iubit vreodată pe Lonetree.
Un ambasador filmat
Metodele de „spionaj sexual” cu ajutorul „lebedelor” practicate de KGB cu diplomaţii străini nu au avut însă întotdeauna succes. A fost cazul lui Sir Geoffrey Harrison, numit, în 1968, ambasador al Marii Britanii la Moscova. Iniţial el cade în aceeaşi capcană, întreţinând relaţii amoroase cu o agentă KGB, „Galya”, care făcea parte din personalul de serviciu autohton din ambasadă. Întâlnirile lui Harrison cu Galya aveau loc într-un apartament din Leningrad şi ele erau filmate. La un moment dat, KGB îi cere ambasadorului să «colaboreze», deci să pună la dispoziţie informaţii secrete, în caz contrar filmele urmând să fie transmise organelor informative britanice. Harrison refuză şi are curajul să informeze serviciul MI5 de această «ofertă». Este retras şi pensionat, fără a suferi alte măsuri.
„Tricicleta”
Printre agenţii care şi-au folosit farmecele sexuale în activitatea lor informativă, devenind adevăraţi „playboy” se numără Dušan Popov (1912-1981) agent dublu în al Doilea Război Mondial. Recrutat de serviciul de informaţii militar german Abwehr, el îşi oferă colaborarea şi serviciului de informaţii al Marii Britanii, MI5, care acceptă ca Popov să acţioneze ca agent dublu. Furnizează informaţii „fabricate” de această agenţie, dar plauzibile, ceea ce îi menţine credibilitatea faţă de Abwehr, care îl plăteşte substanţial. În schimb, află de la germani informaţii strategice de mare importanţă pentru Marea Britanie în război. În 1941, este trimis de Abwehr în SUA, pentru a crea o reţea de agenţi. De asemenea, i se cer informaţii despre baza militară americană de la Pearl Harbor. Popov contactează FBI, relatând despre interesul germanilor (şi foarte probabil al Japoniei) pentru aceste informaţii care puteau sugera un atac asupra bazei militare, dar şeful agenţiei, J. Edgar Hoover, nu-şi informează superiorii, din motive care au rămas necunoscute. În 1944, Popov este integrat „operaţiunii Fortitude” care urma să inducă în eroare Germania cu privire la locul debarcării forţelor Aliate în Franţa, ceea ce se reuşeşte. După arestarea ofiţerului său de legătură german (care era şi el agent dublu), Popov îşi pierde, într-o oarecare măsură, credibilitatea faţă de englezi, situaţie care va fi corectată ulterior.
Această activitate prodigioasă de spion a lui Popov a fost înlesnită de faptul că era considerat un „bărbat al femeilor”, ducând o viaţă extravagantă. Numele de cod „Tricycle”, se datorează, se pare, comportamentului său sexual („partide” cu trei parteneri). A avut o relaţie cu renumita actriţă franceză in epocă Simone Simon. În ciuda aventurilor sale amoroase, Popov a fost căsătorit, având trei fii.
Datorită succeselor sale la „sexul slab”, Popov a fost considerat drept unul din modelele pentru personajul James Bond din romanele lui Ian Fleming. Şi-a publicat memoriile sub titlul „Spy, Counterspy”, in 1974.
Poliţistul-spion
Un alt „playboy” poate fi considerat John Symonds (1935-), fost poliţist, ajuns chiar detectiv la „Scotland Yard”, în perioada 1956-1972. Demisionează din cauza unor acuzaţii de corupţie. Un timp lucrează ca mercenar în poliţia marocană, fiind recrutat de KGB. În perioada 1972-1980, a acţionat ca „agent de seducţie” pentru KGB în legătură cu personalul feminin al unor ambasade, de la care a obţinut informaţii confidenţiale importante. A fost considerat ca un „spion Romeo” (nume de cod „Skot”). În cele din urmă, probabil simţind că este pe cale să fie demascat, Symonds se autodenunţă ca agent pentru URSS, dezvăluirile sale apărând, în 1987, într-o serie de ziare şi tabloide, între care „Daily Express” şi „News on Sunday” (Probabil se gândea, de altfel ca şi alţi spioni, că nu strică să câştige ceva bani şi de pe urma activităţii sale de spion), dar este considerat un „fantezist”.
Totuşi depoziţiile sale sunt confirmate de documente din „arhiva Mitrohin” (arhivarul KGB care fugise în Marea Britanie, aducând cu el şi documente care au dus la demascarea unui mare număr de spioni). Symonds nu a fost condamnat, probabil deoarece a acceptat să colaboreze cu organele de anchetă, deşi se pare că nu a fost niciodată anchetat de MI5, ceea ce a atras critici în Parlamentul britanic.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
