A fost comparat uneori cu Milan Kundera, pornindu-se de la oserie de asemănări - mai mult sau mai puţin evidente - dinstructura de profunzime a prozei celor doi autori. Apoi, cu IsmailKadare, pe temeiul că, la fel ca şi scriitorul albanez, este tot unexilat stabilit în Franţa şi, de asemenea, pentru că a ales să serefere la realităţile vremii şi ale ţării sale tot într-o manierăalegorică. Nu în ultimul rând, e de menţionat şi frecventaraportare la Samuel Beckett, mai cu seamă în ceea ce priveştepiesele sale de teatru, Staţia de autobuz (1983) fiind untext perfect raportabil la atmosfera din Aşteptându-l peGodot.
Se numeşte Gao Xingjian, s-a născut în China, în anul 1940,trăieşte actualmente în Franţa, majoritatea operelor - literare saunu - (eseuri, piese de teatru, scrieri în proză, acuarele şipicturi în cerneală) fiindu-i interzise în ţara de origine, şi esteautorul unor cărţi cu adevărat remarcabile, capabile, în opiniamultor critici, să schimbe însăşi maniera de a concepe artanarativă şi de a scrie proză în epoca prezentă. Mai ales dacă avemîn vedere marile sale romane, Muntele Sufletului, publicatîn franceză sub titlul L'ame de la Montagne, iar în englezăde Soul Mountain*, sau Cartea omului singur (OneMan's Bible/ Le Livre d'un homme seul). Dar nu numai acestea,ci, deopotrivă, şi eseurile lui publicate în China în perioadacunoscută sub numele de "dezgheţul anilor '80".
Privit adesea, de către reprezentanţii şi ideologii "literaturiirevoluţionare", promovate şi practicate în China mai ales în timpulRevoluţiei Culturale (1966-1976), drept un autor de scrieri "extremde periculoase" - pe lista neagră a regimului figurând, de altfel,toate piesele sale de teatru -, Gao Xingjian alege însă,chiar şi după ce se va afla departe de ţară, în exilul din Franţa,să rămână credincios ideilor şi idealurilor proprii, pe care leafirmă mereu, cu o extremă simplitate, căci iată ce declară elîntr-un interviu din anul 2000, la scurtă vreme după ce i sedecernase Premiul Nobel pentru Literatură: "Am avut întotdeaunaaceastă obsesie a scrisului. E ceea ce mi-a adus, în China, numaisuferinţă şi nefericire, dar n-am de gând să mă opresc."
Să nu pierdem din vedere ceea ce personajul narator al cărţiiacesteia spune de multe ori, tocmai în momentele esenţiale: "Ampornit într-o călătorie: viaţa." De altfel, textul vast alromanului (peste 500 de pagini) este extrem de segmentat, aproapefiecare capitol începând cu intrarea naratorului în câte un sat saucu popasul făcut de acesta într-un loc necunoscut. Nimic altceva,în fond, decât intrarea în poveste, în povestire, sau, după caz,alteori, tocmai ieşirea din ea. Textul seamănă, de aceea, cel puţinpe alocuri, cu strategia narativă utilizată de Borges în celebrelesale "ficciones" sau cu jocurile literare de o extremă luciditateale lui Italo Calvino, reprezentând, de asemenea, în egală măsură,exact ceea ce Gao Xingjian declarase că înţelege prin "literaturarece", şi anume "acea literatură care încearcă să fugă, să evadeze,cu scopul de a supravieţui ea însăşi sau de a asigura măcar o şansăde supravieţuire personajelor implicate sau chiar autorului, acealiteratură care refuză să se lase sufocată de societate şi denesfârşitele condiţionări ale acesteia, fiind mereu în căutareasalvării spirituale."
O salvare pe care, în acest roman, personajul-narator o caută peparcursul unei călătorii parcă nesfârşite de-a lungul fluviuluiYangtze, în încercarea de a descoperi un loc - depre care nimeninu-i poate spune exact dacă există cu adevărat sau e doar o legendă- numit Lingshan (de altfel şi titlul cărţii în limbachineză), acel "Suflet al Muntelui", locul pe care, în tradiţiachineză, Buddha l-a ales pentru iluminarea şi desăvârşireainiţierii succesorului său. Adevărul care se va vedea la o a doualectură a acestei cărţi este, însă, că naratorul nu fuge doar derealitatea dură a prezentului vieţii sale, ci doreşte să descopereşi să cunoască vechea Chină, "China cea profundă", după cum seexprimă el, acea Chină despre care doar a auzit şi pe care e adeseatentat să o considere doar o legendă. Dar aceasta se dovedeşte a nufi deloc o simplă legendă, ci chiar ar exista în realitate, atâtadoar că naratorului cam grăbit şi cam neatent la început îi pareimposibil de identificat, întruchipată cum este - cumva asemănătorcu modul în care se petrec lucrurile în Alice în ŢaraMinunilor - de călugări-şamani daoişti, de zei ai focului, debătrânii povestitori de legende străvechi şi chiar de celebrelefăpturi pe jumătate pasăre şi pe jumătate peşte care populeazăfolclorul Chinei.
Călătoria îl duce pe rând în districtele Quing, Miao şi Yi,aflate parcă încă pe vremea civilizaţiei Han, astfel încâtpersonajul-narator va fi din ce în ce mai ispitit să dea atenţietradiţiilor şi practicilor străvechi - de fapt, încă de actualitateîn acele zone - cu pasiunea devoratoare a unui adevărat arheolog,istoric şi scriitor în acelaşi timp.
*)Gao Xingjian, Soul Mountain. Translated byMabel Lee, HarperCollins, 1999
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
