• Leu / EUR4.7619
  • Leu / GBP5.4653
  • Leu / USD4.1988
Ziarul de Duminică

Power to the Author?

Power to the Author?

Trei elemente definesc, din punct de vedere tematic, proza lui Alexandru Ecovoiu: Puterea, Ordinea si Jocul. De altfel, legatura dintre acestea iese indata la iveala: Puterea este obsesia si miza tuturor romanelor postdecembriste ale prozatorului, iar gestionarea acesteia de catre personaje (si, nu mai putin, de catre autorul insusi) atinge adesea proportii dementiale.

Apoi, Ordinea este manifestarea vizibila a Puterii - sau, mai exact, a detinatorilor ei; in fine, Jocul nu este, in acest angrenaj, o simpla forta de sens contrar, care urmareste instaurarea dezordinii sau slabirea Puterii. Mai degraba, Jocul este Ordinea ascunsa, oculta, acea sursa de instabilitate care ne reaminteste ca Puterea nu se poate concentra niciodata in mainile unui singur individ. Sau, in orice caz, ca o asemenea coagulare a Puterii sta sub regimul provizoratului, ea nefiind altceva decat un preludiu al anarhiei iminente. Si, implicit, al unei noi Ordini.
As putea urmari un asemenea proces in Saludos (1995), Sigma (2002) sau Ordinea (2005). Insa probabil ca el transpare cel mai clar in volumul Statiunea*, reeditat de curand la Editura Polirom. In esenta, cartea este o utopie negativa care colecteaza toate elementele genului: mai intai, o lume fictionala indeterminata (Statiunea), o enclava subzistand in interiorul unui Regat imaginar; apoi, o umanitate generica (personajele se numesc Magistratul, Romancierul, Filosoful, Actorul, Eroul, Eremitul, Doctorul s.a.m.d.), pentru care psihologia este doar un condiment al ideologiei; in fine, o Ordine particulara, identificata - cel putin in aparenta - cu persoana Magistratului, adevaratul stapan al Statiunii. De altfel, Ordinea (si miza implicita a acesteia, adica Puterea) se afirma de la bun inceput ca tema centrala a romanului. O face chiar Magistratul: "Trebuie instituita Ordinea; in parte, am reusit! Pentru asta m-am opus, mereu, Legilor venite de Sus! Mormanelor de hartii; kilograme, tone, daca tin seama de nesfarsitele instructiuni si dispozitii anexe! Birocratiei, care aiureste si mai mult ace (s...) Inseamna ca am putere, trebuie s-o exercit". Cat priveste Jocul, acesta ii angajeaza pe toti aceia care doresc Puterea. Adica pe toata lumea. Insa cei mai periculosi indivizi sunt (in ordine crescatoare) Actorul, Filosoful si Romancierul. Si asta pentru ca ei nu joaca dupa regulile Jocului. Sau, mai bine zis, pentru ca ei arata ca Ordinea Magistratului nu e decat o particica a unui Joc mai amplu si cu reguli mult mai complexe. Astfel, Actorul planuieste diverse spectacole care denunta iluzia ideologica; la randul lui, Filosoful pritoceste de vreo 16 ani un experiment scandalos: isi hraneste iepurii cu carne cruda, vrand sa demonstreze ca "iepuritatea" - ca si umanitatea, de altfel - nu e decat un efect secundar al programarii sociale; nu in ultimul rand, Romancierul scrie o "Cronica infama" a Statiunii, care erodeaza autoritatea Magistratului prin forta subversiva a parabolei. Si totusi, cu adevarat interesanta nu e existenta unei opozitii fata de Ordine, cat dependenta reciproca, relatia de complicitate care ii leaga pe detinatorii Puterii de cei care aspira la ea. In fond, acesta e motivul pentru care, in ciuda numeroaselor sale bravade, Magistratul nu numai ca nu-i suprima pe cei trei, ci chiar le recunoaste utilitatea, de vreme ce prezenta lor ii legitimeaza propria Putere.
Situatia se complica (dar se si simplifica) o data cu interventia Autorului in fictiune. Se complica, pentru ca Jocul pe "orizontala" (intre Magistrat si cei trei "disidenti" ai Statiunii) se subordoneaza acum unui Joc pe "verticala" (Autorul contra Personajelor sale). Or, in acest caz, confruntarea este din capul locului inegala. Sau, cel putin, asta-si inchipuie Autorul. In realitate, Jocul functioneaza la fel si pe "orizontala" si pe "verticala". De altfel, exista doua pasaje-cheie care confirma o atare intuitie. In primul dintre ele, Autorul isi incordeaza muschii pe seama Romancierului: "l-ai asmutit pe romancier impotriva Magistratului; va face orice pentru a-l distruge. In cartea lui, personajele sunt la discretia ta. Pentru Romancier esti VOCEA, acum iti place sa crezi asta. Raisonneur, macar, intr-un megascenariu". In celalalt, Autorul face ciocu? mic, dandu-si seama ca el insusi nu este altceva decat o marioneta in mana personajelor sale - sau, de ce nu?, in mana Autorului sau: "Poti sa-l distrugi pe magistrat intr-o mie de feluri. VOCEA iti spune ca nu are cum sa scape. Vrei sa te sustragi, nu mai suporti nimic deja hotarat. Imposibil: iluzia ca vei schimba ceva in destinul personajelor nu e decat efectul unui joc in joc, suma unor mici abateri, ireale, de la REGULA".
De altfel, acest principiu al ambiguitatii Puterii si al continuitatii intre lumea fictionala si cea "reala" se verifica pe tot parcursul romanului. Cele doua lumi comunica deplin si se oglindesc reciproc. Sa luam cateva exemple: Romancierul amusina ceva si coace o revolta impotriva Autorului; experimentele cu urecheati ale Filosofului primesc o confirmare intr-un cotidian pe care-l citeste acelasi Autor; existenta Autorului e invadata de personaje si obiecte inventate chiar de el; vrand sa experimenteze viata intr-un Lazaret, Autorul se interneaza (o va pati si Romancierul), dar e luat de nebun, tot asa cum i se va intampla si medicului care il trateaza s.a.m.d. Treptat, cartea devine un fel de Luna Park romanesc.
Statiunea e un roman captivant, care, desi nu iese din parametrii prozei lui Alexandru Ecovoiu, depaseste vizibil nivelul mediu al prozei noastre actuale.
*) Alexandru Ecovoiu, Statiunea, editia a II-a, prefata de Luminita Marcu, Editura Polirom, Iasi, 2007, 208 p.

Principalele valute BNR - joi, 13:35
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7619
Diferență: 0,1262
Ieri: 4.7559
Azi: 4.1988
Diferență: 0,1121
Ieri: 4.1941
Azi: 5.4653
Diferență: -0,2591
Ieri: 5.4795
Azi: 4.1953
Diferență: 0,2054
Ieri: 4.1867