Ziarul de Duminică

Pregătirile pentru Bookfest 2014 au intrat în linie dreaptă/ de Ziarul de duminică

Galerie foto

Galerie foto

Autor: Ziarul de Duminica

16.05.2014, 00:01 44

Spectacolul de teatru nonverbal Parcul, la Schauspielhaus

Institutul Cultural Român de la Viena prezintă astăzi, vineri, 16 mai 2014, de la ora 20.00, spectacolul de teatru Parcul, prezentat de Teatrul Masca din Bucureşti, la Schauspielhaus, Viena (foto 1). Parcul (scenariul şi regia: Mihai Mălaimare) este un spectacol nonverbal care aduce în atenţia publicului fragmente din istoria celui mai vechi şi mai îndrăgit parc din Bucureşti. Grădina Cişmigiu aniversează anul acesta 160 de ani de la inaugurarea oficială, la dezvoltarea căreia a contribuit încă din 1847 grădinarul peisagist Wilhelm Mayer, director al Grădinilor Imperiale din Viena, interpretat în spectacol de binecunoscutul actor şi regizor român Mihai Mălaimare.

În inima Bucureştilor pulsează o oază de frumos şi de istorie, Grădina Cişmigiu. Strâns legată de chiar istoria capitalei româneşti, Grădina Cişmigiu îi etalează şi astăzi misterele îmbrăcate în patina vremii, plină de umbrele personajelor pitoreşti care i-au marcat existenţa. Mişcările protagoniştilor ne trimit la filmul mut, costumele şi scenografia sugerează statuile de bronz care îşi trăiesc cu nostalgie povestea, iar muzica ne aşază în locul potrivit fiecărei perioade prin care trece Parcul, începând din 1854 până acum. De la inaugurarea parcului şi până astăzi, Parcul este populat de întâmplări hazlii şi duioase, de figuri carismatice sau oarecare, de muzică şi bucurie.

Teatrul Masca, înfiinţat în 1990, este singurul teatru de gest, pantomimă şi expresie corporală din România.

 

Concertino câştigă marele premiu în festivalul Accorde’Opale

Ansamblul Concertino din Chişinău (foto 2) a câştigat marele premiu la festivalul concurs Accordé’Opale din Franţa, primul concert din cadrul turneului european care are loc în luna mai. Ansamblul condus de Eugen Negruţă (acordeon), artist emerit al Republicii Moldova, a fost invitat în mai multe festivaluri europene unde artiştii instrumentişti prezintă publicului un patrimoniu muzical de excepţie. Cei nouă tineri muzicieni, absolvenţi ai Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău concertează în cinci ţări europene: Franţa (Rang-de-Fliers, Strasbourg), Germania (Schwäbisch Gmünd), Republica Moldova (Chişinău) şi Belgia (Bruges). Renumele de Accordion World Champion Orchestra l-au câştigat prin repertoriul inedit care include piese din muzica clasică, jazz şi folclor, reinterpretate în orchestraţii originale de acordeon, şi prin talentul cu care aceşti muzicieni reuşesc să transmită vibraţiile acordeonului publicului, pe cele mai mari scene din lume.

 

Admiraţie TLS

Săptămâna trecută prestigiosul Times Literary Supplement face o admirativă referire la munca profesorului C. George Săndulescu şi a echipei Editurii online Contemporary Literature Press a Universităţii din Bucureşti (foto 3). Aceştia au publicat până acum 101 volume din aşa numita „Joyce Lexicography”. „Peste o sută de volume – scrie revista – se concentrează pe munca europeanului James Joyce. «Monologul Joycean» de C. George Săndulescu este o introducere cu totul neobişnuită în «Ulysses». Niciun alt  cercetător al lucrării Finnegans Wake  nu a realizat o Lexicografie Joyce în 101 volume, totalizând 26.000 de pagini.”

 

Bookfest 2014

Peste 1.000.000 de volume, 200 de edituri şi 300 de evenimente la Bookfest 2014 (28 mai -01 iunie, Romexpo – foto 4). Polonia îşi sărbătoreşte laureaţii la Premiul Nobel în cadrul Bookfest. Danuta Wałęsa, soţia liderului legendar al Solidarităţii şi fost preşedinte al Poloniei, Lech Wałęsa, vorbeşte despre Visuri şi taine.

Evenimente şi lansări cu Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Horia-Roman Patapievici, Norman Manea, Neagu Djuvara, Lucian Boia, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Vladimir Tismăneanu, Oana Pellea, George Banu şi mulţi alţii.

Bookfest Junior – evenimente speciale pentru copii şi adolescenţi

 

Mai sunt doar două săptămâni până la cea de-a IX ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest care va avea loc la Romexpo între 28 mai şi 1 iunie, iar cele circa 200 de edituri prezente se pregătesc să aducă publicului cititor peste un milion de volume, dintre care câteva mii de titluri noi.

 

Accesul la Bookfest cât şi la toate evenimentele din cadrul acestuia va fi gratuit.

 

Programul de vizitare va fi următorul:

 

- joi, 29 mai: 10:00-20:00;

- vineri, 28 mai: 10:00-21:00;

- sâmbătă, 31 mai: 10:00-21:00;

- duminică, 1 iunie: 10:00-20:00.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO