• Leu / EUR4.9469
  • Leu / GBP5.8072
  • Leu / USD4.7475
Ziarul de Duminică

Premiantele trec graniţe/ de Elisabeta Lăsconi

Premiantele trec graniţe/ de Elisabeta Lăsconi

Premiantele trec graniţe/ de Elisabeta Lăsconi

Autor: Elisabeta Lasconi

25.11.2011, 00:03 83

Ludmila Uliţkaia nu mai are nevoie de prezentare, dar "Daniel Stein, traducător" este bestseller-ul ce i-a adus tiraje imense (peste două milioane şi jumătate de exemplare doar în Rusia), patru mari premii literare (de la Premiul Naţional pentru literatură BIG BOOK, Rusia, 2007, până la Premiul Simone de Beauvoir, Franţa, 2011), traducere în peste 20 de ţări.

Scriitoarea s-a documentat 15 ani pentru acest roman, căci Daniel Stein are ca prototip o personalitate ieşită din comun, cu un destin pe măsură - Oswald Rufeisen, ale cărui date biografice le absoarbe: evreu polonez, supravieţuitor al Holocaustului, a lucrat şi pentru Gestapo şi pentru NKVD, salvând sute de vieţi, convertit la catolicism şi alegând preoţia, intră în Ordinul Carmeliţilor Desculţi, iar apoi emigrează în Israel, unde slujind în spirit ecumenic reuşeşte să tulbure toate apele.

Formula de mozaic a romanului combină mărturii numeroase, cei care l-au cunoscut pe Daniel Stein ori pur şi simplu s-au intersectat în traseul lor cu drumul sinuos şi complicat al acestuia: supravieţuitori ai ghetourilor, ai lagărelor naziste ori ai gulagului sovietic, ca şi supravieţuitori ai conflictelor dintre arabi şi evrei. Trecând graniţe religioase şi etnice, Daniel Stein are misiunea de a tălmăci pe înţelesul tuturor credinţa şi iubirea de semeni.

Nu ştiu dacă juriul suedez aşteaptă cu răbdare şi multă graţie ca Ludmila Uliţkaia să împlinească 80 de ani pentru a-i decerna faimosul premiu (cum a făcut cu Doris Lessing şi cu Tomas Transtrommer), fie şi numai pentru acest roman. De altfel, s-ar putea face un inventar al scriitorilor pe care juriul suedez i-a ratat strălucit şi impardonabil, continuând ideea şi cartea lui Laurenţiu Ulici, şi - de ce nu? - amplificând-o...


Romanul RU de Kim Thúy are substanţă autobiografică şi suflu liric în descrierea unei tragedii, fuga din propria ţară şi căutarea altei patrii, în care să prindă rădăcini. Kim Thúy are 10 ani când părăseşte Vietnamul, în cala unui vas, alături de alţi fugari îngroziţi de comunişti, ajunge într-un lagăr de refugiaţi în Malaezia, iar apoi reuşeşte să se stabilească în Québec.

Ea abandonează tot, începând cu limba şi felul de a mânca, şi până la modul de viaţă privilegiat pentru a vorbi şi a scrie în franceză, pentru a trăi din slujbe mărunte. După treizeci de ani, autoare de limbă franceză, Kim Thúy dezvăluie cât de profundă şi de subtilă este sensibilitatea orientală, ce resurse interioare nebănuite conferă frumuseţe fiecărui detaliu.

Pe Kim Thúy o răsfaţă atât cronicile elogioase ale presei literare franceze, cât şi premiile: Marele premiu RTL-Lire 2010 (Salonul de carte de la Paris 2010), Premiul literar al Guvernatorului General (Canada, 2010), Premiul Mondello pentru multiculturalitate 2011 (Italia). Invitată la Gaudeamus, Kim Thúy are toate şansele să devină o vedetă a târgului, publicul nostru are acum o receptivitate aparte faţă de Extremul-Orient, şi după fascinaţia faţă de Japonia, sporeşte interesul faţă de Coreea. Publicând "Ru", editura Spandugino deschide o portiţă spre Vietnam.

AudreyNiffenegger, binecunoscută pentru bestseller-ul "Soţia călătorului în timp", se joacă în "Simetria ei înfricoşătoare" cu alte graniţe, viaţă şi moarte, identitate şi alteritate: o poveste cu gemene, cu două generaţii, căci mătuşa care moare lăsând fetelor moştenire apartamentul din apropierea faimosului cimitir londonez este geamăna mamei lor, cu frumosul şi înfricoşătorul ce tind să se apropie tot mai mult.

Aşadar trei romane pentru cititori care caută în literatură sensul istoriei ce încă ne doare, pentru iubitorii de horror şi mystery. Cele trei scriitoare aduc în ficţiune forţa interogaţiei, suflu poetic pătrunzător şi fantezia dătătoare de fiori.


Ludmila Uliţkaia, Daniel Stein, traducător, traducere din limba rusă de Gabriela Russo, Editura Humanitas fiction, 2011, 480 pag.

Kim Thúy, Ru, traducere din limba franceză de Alina Şeremet, Editura Spandugino, 2011

AudreyNiffenegger, Simetria ei înfricoşătoare, traducere din limba engleză de Constantin Dumitru Palcus, Editura Trei, 2011

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9469
Diferență: 0,0222
Ieri: 4.9458
Azi: 4.7475
Diferență: -0,3526
Ieri: 4.7643
Azi: 5.8072
Diferență: 0,062
Ieri: 5.8036
Azi: 4.7246
Diferență: -0,7374
Ieri: 4.7597