Fermecator, talentat, ambitios, controversat. E portretulunuia dintre cei mai faimosi romani din lume: Ioan Holender,directorul Operei din Viena. Un om destul de realist cat sarecunoasca faptul ca nu e destul de bun ca bariton. Dar sisuficient de puternic incat sa faca la Opera vieneza schimbari pecare nu le-ar fi indraznit niciun austriac.
Numele lui Ioan Holender impune atat de mult respect, incatdoar auzindu-l iti vine sa-ti scoti palaria.
Vi-l prezentam pe omul-orchestra. Sau, mai precis, pe omulcare face muzica la Viena de aproape doua decenii. Unii spun ca earogant. Altii - ca are un sarm coplesitor. Unii ca e zgarcit,altii - ca le-a dat vienezilor mai mult decat si-ar fi pututimagina. Multi se tem de el. Si mai multi il respecta. Intre el siaustrieci e o relatie complicata, care arata cat de fina e limitadintre antipatie si admiratie. Dar el se recomanda simplu: IoanHolender, roman din Timisoara si, cu voia tuturor guvernelor dinAustria ultimelor doua decenii, director al Operei din Viena. Sau,dupa standardele locale, al doilea om in stat.
"De ce credeti ca ati rezistat asa de mult aici cadirector?"
"Sunt cel mai longeviv director din istorie, sunt de 19 aniaici, desi sunt o persoana foarte controversata. Cred ca suntrespectat, nu iubit, austriecii nu prea iubesc oamenii care vin dinalta parte si inca si mai putin pe cei care vin din Romania, dar auvazut ca nu suntem numai mancatori de lebede. Eu am schimbat enormaici, in acesti 19 ani."
O misiune, se intelege, daca nu imposibila, cel putin extremde dificila. Mai ales pentru un roman cu o caracteristica speciala:"Sunt, probabil, se spune si cred, un om care se intereseaza foartemult de lucrurile care nu-l privesc direct." Ioan Holender este,mai ales, un roman care intelege ca a spune adevarul privindu-l pecelelalt direct, in ochi, inseamna, pe termen lung, un castig. "Numi-am adunat simpatii, mama zice ca nu fac decat sa adun dusmaniaici, nu am adunat dusmani, dar am spus lucrurile cum au fost, amspus niste adevaruri."
La inceput, a fost atacat de presa si numit "un romannaufragiat la Opera". I-a fost contestata numirea pentru ca, ani larand, a lucrat ca agent pentru nume impresionante, ca PlacidoDomingo si Jose Carreras, iar noua pozitie ar fi fost in conflictcu ocupatia anterioara. Dar cel mai mult i-a deranjat pe austriecidorinta lui de a inova. "Sigur ca ei fac schimbari, cu conditia saramana cum a fost, e foarte tipic vienez si austriac. Eu aud mereufraza asta demoralizatoare, <<de ce ne trebuie asta, ca mereua fost asa>>. Se gandesc cu totii ce ne-a mai trebuit aici untip din Timisoara, din Balcani, sa explice si sa schimbe?"
Un subiect sensibil pentru vienezi. De-a lungul celor 140 deani de existenta, Opera a fost o tema de discutie care a creatmulta agitatie - mai intai, localnicilor nu le-a placut cum a fostconstruita, apoi, dupa razboi, cum a fost refacuta. Guvernele aufost trase la raspundere, presa de pe malul Dunarii a facut valuriori de cate ori in Opera se intampla ceva in neconcordanta cugusturile si asteptarile publicului. Conservatori, dar mariiubitori de muzica, vienezii au digerat cu greu schimbarile produsein aceasta institutie, cel putin la fel de importanta in Austria cao structura guvernamentala. Ioan Holender nu s-a lasat insa, pentruca a simtit, a stiut mai bine decat un vienez pur sange ce arenevoie Opera ca sa-si recapete maretia pierduta in vremuri tulburi.A adus artisti internationali valorosi, a descoperit tineretalente, a marit repertoriul, a creat o opera pentru copii, aschimbat "cortina de fier" a scenei si a tratat protestele sirezistenta la schimbare cu un simt al umorului tipic romanesc. "Defiecare data cand am schimbat, am spus <<ce pacat ca a fostasa frumos ce s-a intamplat anul trecut!>> Eu am adus Enescu,nimeni n-a stiut de el aici. Eu n-am facut altceva decat sa aduccalitate sau sa schimb aceasta Austrie mic burgheza si cu garduriinalte care se crede buricul pamintului si viseaza, avand nostalgiaImperiului Habsburgic si a dominantei sud-est europene..."
Sub conducerea lui Ioan Holender, Opera din Viena a devenitcea mai activa din lume. Cele 50-60 de spectacole puse in scena sejoaca in fiecare seara, zece luni pe an, cu salile pline. Si,incet-incet, inima austriecilor a inceput sa se incalzeasca.Holender a adus cantareti excelenti si punerile in scena suntfoarte bune, nu genul acela modern si superficial al atatorspectacole de astazi. Opera are un nivel mai inalt. "Nu cred ca auajuns sa ma iubeasca, dar am scos institutia asta din cotidianulpolitic, Opera din Viena e foarte importanta, tara e mica, Opera ela fel de mare si de importanta ca inainte de 1918. Prin mine aavut succes, a fost recunoscuta in lume, cu finantele stam foartebine, nu au avut nelinisti, asa ca m-au tinut de nevoie, nu debunavoie, dar m-au tinut."
Sub bacheta lui Holender, opera vieneza a prosperat. Cu unbuget anual de 100 de milioane de euro, institutia isi permite saplateasca o mie de angajati, care au, in diferite grade, oafectiune nedisimulata fata de Ioan Holender.
O conversatie cu el e ca un test de cultura generala, si ointalnire - ca o invitatie la maraton. Merge numai cu bicicleta,metroul sau pe jos, preda la universitate, participa la auditii,decide repertoriul, alege artistii, urmareste fiecare spectacol, einvitat la presedintie sau la guvern, ia masa cu mari oameni ailumii, raspunde la scrisori, face bugete si economii, impacaorgolii, ocoleste obstacole, darama munti pentru Opera lui. Intr-uncuvant, e un jucator greu. Inclusiv in tenis, un sport pe care ilpractica si astazi, alaturi de personalitati austriece, cu energiasi implicarea unui profesionist. E o pasiune pe care o are dintinerete, cand a fost, o vreme, pe langa cantaret, si antrenor. InOpera, toata lumea stie ca nu ii place sa piarda timp si bani, ca econcentrat la ce face, ca isi respecta cuvantul dat, isi asumariscurile, isi recunoaste greselile, ca e un fin psiholog si ca arefoarte mult umor.
"Nu stiu daca ei gusta umorul meu, dar inteligenta,latinitatea, fantezia, iuteala de minte a romanilor e superioaracelei a austriecilor. Eu fac Festivalul Enescu, stiu cum selucreaza la noi, prost si in ultima clipa si cu improvizatii, darcu mare iuteala in minte si cu fantezie, cu calitati mari."
Si astazi, la 50 de ani de la plecarea din tara si dupa toatepersecutiile suportate de familia Holender, slabiciunea lui pare safie Romania. Opera din Viena e plina de artisti adusi din Romania.Cantareti care i-au demonstrat sau de la care inca mai asteapta saii demonstreze ca merita sa se afle pe faimoasa scena vieneza. Leda o sansa, nu i-ar angaja daca nu ar avea talent, el nu secompromite, sunt auditii mereu pentru tinerii romani. Cu talentullui de impresar si de artist, reuseste sa depisteze valori sitinere sperante. Face pariuri riscante, constient ca va fi lovitdin toate partile daca greseste, dar nu i s-a intamplat prea des.I-a adus aici pentru puneri in scena mult aplaudate, pe regizoriiAndrei Serban si Silviu Purcarete. Desi nimeni nu se poate plangeca a fost discriminat, el recunoaste ca un roman cu potential nu vafi intors de la usa lui. "Le cer sa cante bine, sa fie pregatiti,muzicali, ii cunosc mai bine pe cei din Romania si de aceea vin maimulti si ei ma cunosc si vin si, da, daca vor canta doi cu aceleasicalitati, dar unul e roman, probabil ca simpatia merge mai multspre cel roman, asta nu pot sa exclud."
Cand vorbeste despre Romania, spune ca se simte ca un copaccare isi are radacinile acolo si, cu cat se inalta mai mult, cuatat le simte mai puternice. De aceea s-a si implicat in FestivalulEnescu, care, se spune, anul acesta a castigat mult in valoarepentru ca garantia numelui Holender a adus la Bucuresti nume mariin lumea artistica mondiala. Un bilant impresionant pentru romanulcare a parcurs un drum lung si greu pana in varful societatiivieneze si care la anul urmeaza sa se retraga din inalta sapozitie, in aplauzele Austriei.
Nu stie inca ce va face dupa, dar stie ca nu ii e teama:viata, spune el, a existat si inainte de postul de la Opera si vaexista si dupa. Si probabil stie deja ce rol dificil va aveasuccesorul sau, sa acopere, pe holurile operei vieneze, vocea debariton a lui Ioan Holender.
Si ce lasati in urma?
"Hai sa spunem ca un roman din Timisoara, un ratat al vietii,ca eu stiam ca am plecat ca un ratat, pentru a supravietui, nupentru a trai, a demonstrat, totusi, prin destinul lui ca totuleste posibil."
Portret difuzat de Protv la 1 decembrie 2009
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
