Ziarul de Duminică

Proze-liţe (IV). Numele oamenilor/ de Anamaria Smigelschi

Proze-liţe (IV). Numele oamenilor/ de Anamaria Smigelschi

Autor: Anamaria Smigelschi

14.09.2012, 00:06 333

- Ciocolată cu lapte un leu batonu! scanda un copil de vreo trei ani, cârlionţat si rotunjor, cu burta înainte şi mâinile la spate "ca domnii" ce patrula prin faţa blocului cu nr. 10 A din str. Dr. Felix, aşteptându-şi părinţii să coboare.

- Cum te cheamă, voinice? îl întrebă un trecător.

- Cici Bombă !

- Ce nume e ăsta?

- Păi mă cheamă Octavian Niculae Ulisse Smigelschi, da nu pot să zic că mi se încurcă limba şi d-aia mă cheamă Cici Bomba.

Italienii îşi botează primul născut cu numele celor doi bunici, fără să se gândească la repercusiuni. Pe de altă parte ardelenii, de teama maghiarizarii, folosesc şi în ziua de azi răsunătoarele latine Septimiu, Severus, Ulpiu, Silvestru, Octavian, Viniciu…

Dar cum nu poţi striga aşa după un copil, îl alintă şi astfel ajung toţi cu nume de căţei: Muchi, Kindi, Pitzi… Familia mea, de exemplu: din Victor (Tati) a ajuns Gutzi, Octavian - Pupu, Maria - Bebe, sau prietenii: fraţii Berar - Kuki şi Piki, fraţii Ivan - Ria şi Titi, Ţucu Bitea, Cuchi Tăciulescu (il cheamă Epaminonda, de primea răspunsurile la CV-uri în Germania unde s-a dus să-şi găsească fericirea, cu stimată doamnă) unul, chiar, Tzuli Butz!

Fratele meu de Bomba s-a descotorosit, dar Cici a rămas veci, Prof. Univ. Dr. şi şef de catedră la Politehnica.

Prin '43, Tati era concentrat la Odessa şi, fiindcă găsise un cizmar binevoitor, ne-a cerut măsurile, ne-am desenat fiecare tălpile pe hârtie şi ne-am iscălit. Pe bună dreptate, la măsura 36 - Cici, omul a produs o frumoasă pereche de pantofi de domnişoară, din fin sevro maron cu baretă şi şireţel. Ce ruşine, bietul băiat nu ştia cum să scape de ei, le-a dat drumul pe Târnava Mică, dar au fost pescuiţi la 5 km în aval şi aduşi înapoi. I-a purtat şi Mario, şi Ioana, şi eu până prin clasa a VI-a. Foarte rezistenţi pantofi!

Ca să evite alte neajunsuri, Mami a hotărât să-şi boteze următorii copii cum vrea ea şi să lupte ca numele să rămână întregi până la majorat, pe urmă puteam să ne apărăm singuri, Mario, Ioana ( Io-anna cum rostea ea că, pasămite, italienii nu prea au diftongi) şi Anamaria.

Nimeni nu spune să nu-ţi alinţi copiii, dar diminutivele trebue să fie mai complicate ca numele originale, mai greu de rostit şi să fie schimbate des, la cel mult o lună ca să nu se cimenteze.

De exemplu Pipidonţii, copiii Ioanei, aveau veşnic alte nume: Tudor- Bilboacă Hadâmbul, Tita Nane Bălosu (când îi ieşeau dinţii şi era mereu plin de scuipat pe piept), Bumburi Tabu Tabu, elefant-cu-trompa-n-su,….Măriuca - Bujirica Bujirescu, Ursuleţul Anakena, Baţibica… Ionuţ venea în fugă întrerupând joaca: Cum mă cheama pe mine? Colonelul Marşarier, sau Kokonoţu Popine, sau ursuleţul Muţunoru…

Că aveau şi poeziile cuvenite fiecare este ceva mai aparte (Cine-i fata asta mică, un pisoi şi o bunică etc, sau Tudor, Tudor rege mic, cu regatu-ntr-un ibric etc), era un regim special pentru trei copii ochioşi şi pupăcioşi care creşteau în aceeaşi casă cu o matuşa tânără şi cam sărită. Drept care şi eu aveam dreptul la Anamariluca dulcicica şiscumpicica.

Tudor, băiatul lui Tudor (botezat astfel fiindcă tocmai se terminaseră toate numele) a avut şi el parte; Rinţi Pinţi, Il zucchino marroncino sau Salamino (un ultimo resto di una stirpe gloriosa). De fapt, eu aşa îi mai spun şi acum ca să-l pot deosebi de taică-su, dar numele nu a avut priză publică, deci nu e periculos.

Problema numelui este una foarte importantă, cu implicaţii culturale, social politice şi încă altele pe care nu le voi numi, iată de ce industria pseudonimelor este una foarte activă, vezi; Arghezi, Gala Galaction, Madonna, Salam, Nostradamus…

Nu poţi fi îndeajuns de vigilent şi lucid, destul de precaut ca să nu ajungi un inginer masiv, oacheş şi sprâncenat şi să-ţi zică Ghiocel sau un străvechi boier creştin, academician si arbitru al moralei şi să te cheme Mutzi (B Stolnici ).

Anamaria Smigelschi, născută în 1938, al patrulea copil dintr-o familie specială,
tatăl, arhitect, fiul pictorului ardelean de origină poloneză Octavian Smigelschi şi mama, italiancă venită în Romania prin căsătorie, soţia lui Ion Alin Gheorghiu, este artist plastic-grafician, posesoare a numeroase premii naţionale şi internaţionale, autoare a opt cărţi pentru copii şi ilustratoare a nenumărate altele. Trăieşte şi lucrează în Bucureşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO