Ziarul de Duminică

Pseudo-iconologhion

Pseudo-iconologhion
07.01.2006, 17:01 39

Pentru cine nu stie (inca) cine este Dan Constantinescu - "Cocoru" pre numele lui de alint colegial - trebuie sa precizez ca a trecut de mult de a doua tinerete, ca are alura unui academician nebagat in seama de contemporani si scrutarea launtrica a celor deprinsi cu amusinarea dostoievskiana prin hatisurile destinelor umane. S-a nutrit in mestesug si in deslusirea misterelor vietii, in intelesul lor spiritual, in "ograda" Mesterului Baba, care i-a calauzit pasii si penelul.

Si astazi, la aproape 33 de ani de cand traieste in iluzia propriului sau zbor, aripa lui artistica poarta pulberea aurita a harului marelui pictor-carturar. Dan Constantinescu a purtat dulcea povara a acestei continuitati a nobilei sale stirpe artistice in cele peste 20 de expozitii personale, care i-au jalonat cariera pana acum, in tara si strainatate, si in multimea de alte imprejurari publice unde tablourile sale au starnit intotdeauna interesul privitorilor de toate felurile. Pentru ca de fiecare data arta sa a miezuit numele sau tiparindu-l in memoria timpului. Si pentru ca Dan Constantinescu a devenit, cu rabdatoare truda, un emblematic exponent al generatiei sale si, deopotriva, al cuprinsului spiritual care l-a secretat.

M-am aflat adesea in soclul lui de incredere, pictura lui fascinandu-ma prin extraordinara capacitate de a condensa suflul transcendent. Chiar si faimoasele lui "Venetii" sau "naturi statice" de la inceputuri, care i-au atras oarecare notorietate, dar si destule atitudini pizmase.

Dan Constantinescu a avut curajul sa patrunda si sa ne dezvaluie realitatea lumii de dincolo de frivolitatea ei materiala. Arta de a privi presupune o relatie sensibila, de o intimitate extrema, cu alveola metafizica a lucrurilor, cu misterul lor, care induce in orizontul vizual mai mult "o stare" decat o impresie, ce rezoneaza in noi sub chipul realului.

De aici si pana la ontologia si morfologia semnelor, a existentei sublimate in spirit si apoi in configurarea simbolurilor apte sa o ilustreze nu a mai fost decat un pas. Pe care Dan Constantinescu l-a facut (si il mai exerseaza inca!) in efortul sau de a apropia esenta spirituala a vietii si a fiintei umane, in genere, de expresia fatalmente materiala a formelor si instrumentatiei picturale! O aproape utopie aceasta stradanie sisifica de a presupune evidenta suflului abstract al asentelor rigorilor eminamente fizice, palpabile si comensurabile, ale intruchiparii (sau transgresiunii) plastice. In planul cercetarii si al interogatiilor artistice, sigur, problemele acestei conversiuni pot ramane. Creatorul autentic, insa, nu se poate rezuma la gesturile resemnate. Un sens al acestor cautari insatiabile pare sa-l fi gasit artistul in acest preudo-iconologhion, pe care ni l-a oferit la Galeria "Simeza" la inceputul lui decembrie. O constructie plastica impunatoare prin consistenta ei estetica si stilistica, de un rafinament si o patrundere analitica si tehnica a misterului "facerii" icoanei invidiabile. Artistul demonstreaza o stapanire a secretelor meseriei profund motivata cultural, ce atinge, in unele segmente, virtuozitatea scientista a expresiei plastice.

Cu mijloace ce pornesc dela notatia "poetico-eseista" in culori usoare, dar foarte sensibile, de paste,l pana la compozitiile parietale mari, in ulei si tehnici mixate, artistul reconstituie savant atmosfera picturii murale monumentale din toate timpurile. Un excurs sui-generis de iconografie bizantina, medievala, mediteraneana si orientala, traditionala in forma, dar moderna in spirit. (Ba as califica-o chiar post-moderna, prin abordarea polemica si rafinat intelectualista). Este o performanta artistica pasionanta si incitanta - chiar daca privitorul obisnuit (sau prea ortodox!) se arata cam derutat -, ce nu poate sa nu fie luata in seama. Ceea ce face astazi acest pictor, ce nu lasa nimic la voia intamplarii, este in opinia noastra, nu doar un simplu gest avangardist. Este implinirea unei viziuni inainte mergatoare, o intuitie bazata pe argumente plastice solid asimilate a ceea ce ar putea deveni, intr-un timp imprevizibil, pictura agorelor eclesiale ale umanitatii in evolutie catre spiritualitatea absoluta. Pentru ca, in fond, ce este icoana (eykon) decat simbolul, "prototipul" situat in afara planului experientei naturale a inchinatorului - cum o definea parintele Staniloaie - "dar" care ne ajuta sa transcendem finitul chipului spre infinitatea lui Dumnezeu. In "Iconologhion"-ul lui Constantinescu relevarea misterului, prin abstractizarea formelor si topirea lor in expresia cromatica pura si transparentizata pana la disolutie, este indicat cu claritate un posibil drum spre spiritualizarea imaginii si a rostirii picturale. Este mesajul artistului catre semenii sai, initiati sau neofiti!

AFACERI DE LA ZERO