Ziarul de Duminică

Puterea unei societăţi dispărute/ de Ziarul de duminică

 Puterea unei societăţi dispărute/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

26.08.2016, 00:00 98

Jonathan Harris

Bizanţ

O lume pierdută

Editura Baroque Books & Arts


Colecţia savoir-vivre. Traducere din limba engleză de Mihai Moroiu.

Jonathan Harris revizitează istoria Bizanţului dintr-o perspectivă nouă şi poate nu întamplător extrem de actuală. Imperiul din răsăritul Europei a fost excepţional de longeviv. Care să fie explicaţia, se întreabă istoricul englez. Peste Constantinopol au venit valuri de populaţii, de multe ori puternice şi agresive, cu armate capabile să distrugă orice opoziţie. Şi se pare că soluţia salvatoare a fost de cele mai multe ori abila transformare a duşmanilor în aliaţi şi apoi integrarea lor în imperiu.
Jonathan Harris este profesor de istorie a Bizanţului la University of London.

Un mileniu de imperiu şi răscrucea dintre Răsărit şi Apus, dintre clasic şi modern, o civilizaţie a contrastelor, a creştinismului ortodox şi a păgânismului, a învăţăturii clasice elene, a puterii romane şi a fundalului islamic.
Dacă există cu adevărat o moştenire, este lecţia despre puterea unei societăţi de a folosi fiecare invazie pentru avantajul său, punând populaţiile năvălitoare să se lupte între ele sau acceptându-le între graniţele sale, integrându-le în propriul sistem religios şi cultural.


„Noua Hagia Sofia, sfinţită la 27 decembrie 537, a fost una dintre cele mai scumpe construcţii ridicate vreodată, însă costul este deplin motivat, ţinând seama de splendoarea ei, care trezeşte atâta admiraţie. Domul, înalt de cincizeci şi cinci de metri, domina străzile din jur, fiind probabil vizibil de la mare distanţă, chiar şi de pe navele din largul mării. Interiorul era chiar şi mai impresionant, prin sentimentul copleşitor creat de dimensiuni şi de spaţii. Efectul era potenţat de mozaicurile care acopereau în întregime bolta şi de coloanele din marmură de diverse culori – roşii, purpurii şi verzi – care susţineau galeriile. Prin cele patru­zeci de mici ferestre aflate de jur împrejurul domului, lumina pătrundea în clădire din diverse unghiuri, la diferite ore ale zilei, scăldând în raze orbitoare mozaicurile de aur şi coloanele din marmură. Nu e de mirare că Iustinian a fost extrem de încântat de noua lui catedrală. Se spune chiar că s-ar fi lăudat că nu-i era cu nimic mai prejos lui Solomon, regele din Vechiul Testament care înălţase Templul de la Ierusalim.
(…)
Regimul venit la putere în Germania anilor 1930 se considera capabil să reziste o mie de ani şi cu greu a împlinit doisprezece. Bizanţul, în schimb, a depăşit pragul de un mileniu. Cum a fost posibil?
În primul rând, Creştinismul a impus în Bizanţ modelul unei combinaţii de autoritate politică şi religioasă a unui şef unic al statului, ceea ce a susţinut stabilitatea politică.
În al doilea rând, această autoritate îşi invita supuşii să-şi exprime consimţământul pentru fiecare nou conducător, oferindu-le o relaţie surprinzător de directă cu el.
În al treilea rând, autoritatea punea la dispoziţie servicii publice care satisfăceau în bună măsură nevoile esenţiale ale cetăţenilor şi promova un etos spiritual care le captiva inimile şi minţile.
Şi, nu în ultimul rând, Bizanţul a dezvoltat o nouă formă de artă şi de arhitectură, care căuta să exprime vizual imaterialul şi spiritualul.”

AFACERI DE LA ZERO