Umberto Eco –Numărul zero. Editura Polirom. Traducere din limba italiană şi note de Ştefania Mincu
În anii ’90, un om de afaceri dubios strânge un grup de ziarişti pentru a pregăti un număr de probă – numărul zero – al unui cotidian dedicat mai puţin informării publicului, cât şantajului şi discreditărilor. Unul dintre redactori, cu vizibile tendinţe paranoice, se învârte printr-un Milano halucinant (în imaginaţia lui) şi reconstituie istoria celor cincizeci de ani trecuţi de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial pornind de la un plan urzit în jurul cadavrului terciuit al unui fals Mussolini. O atmosferă de conspiraţie învăluie totul, sunt invocate Operaţiunea Gladio, loja masonică Propaganda Due, asasinatul papei Ioan Paul I, lovitura de stat a lui Junio Valerio Borghese, CIA etc. Apoi, pe cea mai strâmtă şi mai rău famată străduţă din Milano, e descoperit un cadavru, iar între cei doi protagonişti – un scriitor-fantomă falit şi o jurnalistă nevoită să lucreze în presa mondenă pentru a-şi ajuta familia – se naşte o firavă poveste de dragoste.
„Odată cu atmosfera specifică romanelor lui Eco, Numărul zero lasă să se vadă, cu o amară eficienţă, partea întunecată a vieţii Italiei de la începutul anilor ’90. Povestea e plasată la Milano, în plin scandal Tangentopoli şi în mijlocul investigaţiilor din ancheta Mani pulite. În haosul politic provocat de această anchetă, un om de afaceri pune pe picioare un ziar gândit să alimenteze calomnii la adresa adversarilor săi şi să-i şantajeze pe potentaţii zilei. Ziarul este o maşină de împroşcat noroi cu nimic diferită de ceea ce vedem astăzi. Acesta este cadrul în care Eco reconstruieşte, urmărind întîmplările prin care trec protagoniştii romanului, evenimentele cele mai putrede şi intrigile cele mai tulburătoare din istoria Italiei postbelice.” (Panorama)
„Umberto Eco foloseşte anii ’90 ca pe o metaforă perfectă a vremurilor noastre. Acei ani reprezintă simptomul de netăgăduit al unei maladii grave, de a considera normal ceea ce nu e: ilegalităţile, nenorocirile, comploturile, atentatele cu bombă puse pe seama «roşiilor» când, în realitate, sunt gândite de «negri», cu complicitatea lumii politice care a păstrat întotdeauna tăcerea. La rândul lor, ziarele ar fi putut să dezmintă, să declanşeze investigaţii; n-au făcut-o. S-au retras în umbră, preferând să-şi plece capul în faţa patronului.” (la Repubblica)
Umberto Eco (n. 1932) este, în anii ’60, unul dintre reprezentanţii de frunte ai avangardei culturale italiene. A predat la cele mai faimoase universităţi din lume, devenind Doctor Honoris Causa a peste cincizeci dintre ele. A scris romane devenite în scurt timp celebre, studii de semiotică, estetică şi teorie literară şi numeroase articole cu teme dintre cele mai diverse. Din opera sa, la Editura Polirom au apărut, printre altele: În căutarea limbii perfecte, Numele trandafirului, Misterioasa flacără a reginei Loana, Trei povestiri, Pendulul lui Foucault, Cum se face o teză de licenţă, Limitele interpretării, A spune cam acelaşi lucru. Experienţe de traducere, Insula din ziua de ieri, De la arbore spre labirint. Studii istorice despre semn şi interpretare, Kant şi ornitorincul, Cum ne construim duşmanul, Confesiunile unui tânăr romancier, Cimitirul din Praga.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
