Ziarul de Duminică

"Aer cu diamante" dupa douazeci de ani

19.06.2000, 00:00 15



Multi autori au cautat sa defineasca generatia optzeci si s-au definit pe ei insisi ca optzecisti, dar e foarte greu de spus cati dintre acestia apartin cu adevarat curentului nu biologic ci literar aparut la inceputul anilor '80. Un lucru e sigur: la autorii din "nucleul de baza" (cum il numeste Mircea Cartarescu in "Postmodernismul Romanesc") exista un aer de familie, o poetica aparte, o combinatie stranie de suprarealism si poezie a strazii importata din America, ambele stropite din belsug cu umor si imagistica.

De fapt, prin sintagma "nucleu de baza" Mircea Cartarescu ii denumeste pe cei patru autori ai primei antologii a Cenaclului de Luni - "Aer cu diamante". Ei sunt de-acum foarte cunoscutii Florin Iaru, Ion Stratan, Traian T. Cosovei si, nu in cele din urma, Mircea Cartarescu insusi.

Toti acesti scriitori s-au format in sus-pomenitul cenaclu, sub aripa protectoare a criticului Nicolae Manolescu, intr-o atmosfera de libertate cvasi-absoluta, impanata de avanturi de nebunie tinereasca (la un moment dat, ca un fel de a doua parte a cenaclului, in podul Facultatii de Litere aveau loc petreceri nesfarsite, cu Traian T. Cosovei pe post de DJ; la fel, cativa dintre membrii Cenaclului de Luni veneau la sedinte inarmati cu mitraliere de jucarie, cu care produceau un zgomot infernal, "tragand" in cei ale caror lecturi nu le placeau).

Desi majoritatea autorilor care au trecut prin acel cenaclu il regreta extrem de mult (e vorba, desigur, si de cei din "valul doi", care au debutat in antologia "Cinci", ca de altfel de multi altii), ei au urmat drumuri diferite, au invatat sa traiasca si sa scrie independent, poeticile lor s-au distantat si acest lucru, pana la urma, le-a priit.

Protagonistii antologiei de poezie "Aer cu diamante" au fost, probabil, cei care au tinut cel mai mult la unitatea de grup. Rasfatati ai cenaclului si ai presei literare, ei au simtit despartirea de acest cenaclu mult mai acut: ajunsi in lume, s-au pomenit de multe ori invidiati, huliti, respinsi doar pentru ca erau perceputi ca membri ai unui grup ce dorea o schimbare. (Erau huliti si in presa politica a acelor ani - la un moment dat Eugen Barbu, nemultumit de "tupeul pustanilor", scria interminabile foiletoane critice in revista "Saptamana", organul central al Securitatii ceausiste, in care incerca sa distruga fiecare aparitie a autorilor din Cenaclul de Luni; intr-un fel, asta le-a asigurat o binemeritata celebritate inca din perioada debutului).

Astazi, batalia a fost castigata. Cu putine exceptii, lumea si-a dat seama ca dupa momentul optzecist nu se mai poate scrie ca inaintea lui. Poezia a iesit definitiv de sub pecetea neagra a modernismelor de rit francez, castigand in autenticitate si forta.

Dupa certuri si impacari succesive, cei patru autori ai "Aerului cu diamante", mai batrani si mai intelepti, s-au hotarat sa mai scoata o carte impreuna. Va fi deci, dupa aproape douazeci de ani de la aparitia primeia, "Aer cu diamante II", un volum care va incerca sa dea masura schimbarilor de poetica si a evolutiei fiecarui autor. Aceasta carte va avea ca pandant reeditarea volumului initial si va fi facuta pe acelasi traseu. Adica a fost cooptat si Tudor Jebeleanu, artistul care a realizat grafica si pozele primului volum, iar Nicolae Manolescu va mai scrie o prefata.

Nu se stie deocamdata la ce editura va aparea cartea, pentru ca tiparirea ei implica, spun autorii, costuri destul de ridicate, dar e sigur ca prezenta ei pe piata va deveni imediat un eveniment literar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO