Ma urmareste o imagine: aceea a nonagenarei Leni Riefenstahl privind fascinata - in extraordinarul documentar al lui Ray MA1ller Leni Riefenstahl: Die Macht der Bilder - montajul unui mars din timpul Congresului de la NA1rnberg. "Priviti!", spunea ea - aproape cu lacrimi in ochi -, "am taiat exact pe miscare: un'doi, un'doi..." Chipul ei era sincer, vocea ei era emotionata; cortegiul cazon nu (mai) era decat cadenta si plastica.
... Die Macht der Bilder. "Puterea imaginilor". Ingenuitatea batranei cineaste poate parea un semn de cinism sau de senilitate. Dar eu cred ca e sincera; pentru ea, lucrurile acelea nu mai avea decat o consistenta - si nici-o consecinta: al Treilea Reich devenise Arta!
Cum se poate intampla o asemenea "blasfemie"? Simplu: e nevoie de talent. Nu, mai mult: de geniu. Daca Leni Riefenstahl ar fi fost "doar" talentata, ar fi fost uitata - si, o data cu ea, uitate i-ar fi fost multe... Dar ea a avut geniu, in conditiile in care era femeie, era frumoasa si era fascista (pace Leni, stiu ca n-ai admis-o niciodata - dar trebuie sa recunosti ca poti fi fascist si fara sa-ti dai seama; apropo: acolo Sus, cum stau cu fascismul?...). Era fascista fara carnet de partid. Nu "nazista" - fascista. Susan Sontag a gasit "fascism" chiar si in arta ei - ceea ce e-o exagerare si o stupiditate: Leni nu e mai "fascista" ca artista decat a fost Michelangelo! Dar ea a reusit un lucru tulburator, profund nelinistitor: a facut ca nazismul lui Hitler - discursurile, marsurile si toate celelalte - sa fie glamorous. Le-a facut seducatoare - cum si erau, de altfel, doar ca lucrul acesta nu trebuie spus; doar ca, daca nu e spus, nu poate fi - nu va fi, niciodata - inteles.
In ce consta "seductia" nazismului - si, prin extensie, seductia cinematografului semnat "Leni Riefenstahl"?
As spune, scurt: in Teatru. Marsurile, olimpiadele si toate celelalte sunt o apoteoza a punerii in scena la mega-scara. Poate ca faraonii, persii si romanii au atins aceleasi proportii in materie de mizanscena - doar ca, din pacate, pe vremurile acelea nu exista cinematograf... Seductia (durabila; vezi - in acest sens - analiza aceleiasi Sontag apropo de glamour-ul uniformelor SS in jocurile S&M si - apropo de S&M - aceasta definitie: "S&M este Erosul ca Teatru") e data de camera de filmat - care mareste, apropie, face sa straluceasca! Bigger, closer & shinier: O posibila definitie a Cinematografului (a celui al lui Riefenstahl, in orice caz!). Leni Riefenstahl este mare pentru ca a luat Teatrul celui de-al Treilea Reich si l-a transformat in Cinema. Teatrul: uniformele, castile, salutul si marsaluirea cazona. Cinema-ul: close-up pe uniforme, chipuri si casti, travelling pe salutul colectiv, montaj cadentat al marsului...
Este indreptatit sa ne intrebam: ce face, pana la urma, specificitatea Cinematografului (in raport cu Teatrul, mai ales)? Cinematograful lui Leni Riefenstahl ne poate da un raspuns. E suficient sa te uiti la el fara ura si partinire - acolo ai totul: o trupa ce tropaie la unison, in fata lui Hitler... E teatru? Da. E cinema? Mai mult decat teatru. De ce? Pentru ca - priviti! Cum spunea Godard, "dovada" este in montaj. Iar aceasta "dovada" poate fi fascista - ea este, inainte de orice, fascinanta. Estetic fascinanta!
"Batrana nedemna" avea dreptate sa se uite, cu ochii in lacrimi, la imaginile ei; puterea lor este nestirbita.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
