Vom vorbi astazi despre doua debuturi in poezie, care au avut loc mai mult sau mai putin sub auspiciile cenaclului Euridice, doua volume ale unor tineri care au creat multa agitatie in jurul personalitatii lor poetice: Elena Vladareanu si Claudiu Komartin.
Pentru a justifica intr-o oarecare masura prima parte a titlului, trebuie sa amintesc cititorilor nostri ca Elena Vladareanu a fost "invitata" sa plece (invitatia propriu-zisa suna cam asa: "Ia-ti tarfa si pleaca!", purtatorul sus-numitei "tarfe" fiind deja cunoscutul "Un Cristian") de la Sala Radio, unde citea, de catre o doamna cu gusturi rafinate in materie de poezie. Oare ce a speriat-o pe acea doamna in asemenea hal? Probabil versuri ca acestea: "si hotararea elenei a venit tocmai la timp cu o/ ciudata hemoragie, a presupus ea, pentru ca nu era/ ceva obisnuit, era un sange mult prea mult si mult/ prea curat pentru a se gandi la ceva normal. atunci i/ se parea totul asa de simplu,/ se gandea, continui sa nu/ mananc, pierd oricum calciu si fier, asa ca... tot/ el ii bagase in cap ca femeia la menstruatie devine/ un fel de barbat, adica se transforma pur si simplu in barbat".
Volumul de debut (bucurestean) al Elenei, Pagini*, construieste o poetica "a doborarii" liricului in praful cotidianului si in cheagurile biologicului, cum la noi nu s-a prea indraznit. Nimic mai usor atunci decat sa inspaimanti o biata doamna/domnisoara crescuta la umbra stejarilor falnici ai pasunismului mioritic. Ingemanarea aceasta a ontologicului cu livrescul, notatia maniacal/minutioasa a evenimentelor microscopice creeaza o "ostranenie" deosebit de puternica, mai ales cand este construita cu o aparenta detasare, fara patosul incepatorului. Ademenire a existentei pure pe foaia alba a unei viitoare scriituri - aceasta este poezia Elenei Vladareanu si, o spunem cu mana pe inima, este poezie...: "si cine doarme langa tine noapte de noapte, cine/ doarme langa tine? cine doarme langa mine, amanai tu/ raspunsul prin reluarea fara rost a intrebarii. cine/ doarme langa mine... pai, mincu, liviu ioan stoiciu". Realitatea cu R mare se transforma in litera mica, pusa sub ochiul monstruos al lupei unui Eu dizolvat la randul sau in frenezia scrierii. E o poezie care consuma autorul si care isi submineaza "Umwelt"-ul.
Cat despre Claudiu Komartin, volumul sau de debut* (de data aceasta avem un debut autentic - "Papusarul si alte insomnii") demonstreaza o cunoastere timpurie a infernului, incearca o evadare timida din umbrele unui univers ce inca pastreaza datele esentiale ale realitatii, dar care se pierd intr-o unduire evanescenta.
Cred totusi ca exploateaza prea insistent filonul livresc, ca tinde sa devina un artefactor logofag. Metapoemele lui Komartin au adeseaori darul de irita, umbrind izbucnirile energiei pure: "scancetul unei talpi confruntate/ cu delirul carbunilor incinsi ai poeziei/ bizara, imperceptibila transformare a scriptorului/ in trestie/ ori de cate ori isi canta tristetea". Nu stiu de ce, dar am de multe ori senzatia acuta ca foloseste "cuvinte mari", ca, pe cat de autentica este Elena Vladareanu, pe atat de artificial este el. Il prefer atunci cand topografiaza terenurile infinite ale insomniei, cand isi asuma datele existentiale ca materie prima pentru texistenta. Prefer Papusarului Insomniacul.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
